sâmbătă, 14 septembrie 2024

Icebreaker de Hannah Grace

 Recunosc, în unele momente, mă las influențată de cărțile populare ale momentului și ajung să am în bibliotecă și în lista de lecturi anumite cărți care sunt în tendințe.

Astfel, am ajuns să citesc Icebreaker, o carte extrem de populară în ultima perioadă, însă care pe mine nu m-a impresionat atât de mult pe cât am crezut atunci când am decis să o achiziționez.


Despre ce este vorba în Icebreaker?


Cartea prezintă povestea dintre o patinatoare pasionată și un hocheist înrăit, a căror cariere și sporturi se intersectează în urma unor serii de accidente.

Anastasia Stassie Allan este o tânără dedicată, foarte organizată și extrem de pasionată în ceea ce face. Totuși, Anastasia este plină de nesiguranțe, punându-și mereu sute de întrebări și despicând mereu o situație în toate părțile posibile.

Cu o inimă mare, Anastasia este mereu gata să dea nenumărate șanse oamenilor care o înconjoară, indiferent dacă aceștia merită sau nu atenția ei.

Nathaniel Nate Hawkins este un bun căpitan al echipei de hochei și un prieten de nădejde, la care oricine poate apela.

Dornic să își știe echipa în siguranță, Nate nu ezită să riște pentru ea, chiar dacă urmările ar putea să fie usturătoare pentru el. Fără să stea pe gânduri, tânărul ia asupra sa vina unor fapte pe care nici măcar nu s-a gândit să le comită vreodată.


Ce mi-a plăcut

Sport romance

Recunosc, am ales această carte pentru că aborda un trope pe care eu îl apreciez foarte mult. Sunt mare fană a cărților care abordează sporturile și în care protagoniștii se implică activ în domenii sportive.

Mi-a plăcut cum s-au îmbinat sporturile protagoniștilor. Deși la prima vedere par a fi două sporturi foarte diferite, în eșență, acestea se aseamănă destul de mult.

Personal, faptul că lectura a avut acest trope a adus un punct bonus întregii acțiuni.



Îmbinarea celor două sporturi

E clar și vizibil că cele două sporturi sunt părți extrem de importante și esențiale în viețile protagoniștilor.

Mi-a plăcut foarte mult cum autoarea a prezentat felul în care patinajul și hocheiul se îmbinau cu restul activităților din viața celor doi tineri și cum aceste două sporturi devin prioritare pentru Anastasia și Nate.


Ce nu mi-a plăcut

Prea mult smut

Mi s-a părut că se pune prea mult accent pe partea sexuală și prea puțin pe legătura dintre personaje.

Mi-ar fi plăcut să văd mai multă interacțiune între cei doi protagoniști în ceea ce privește parcursul relației lor, nu doar interacțiunea din dormitor.


Aaron

Încă de când a apărut în carte, nu am putut să îl suport. Mi s-a părut că e un personaj foarte îngâmfat și imposibil de mulțumit.

M-a enervat teribil de fiecare dată când încerca să pară o victimă și să întoarcă situația în favoarea sa.


Verdict final

Din partea mea, Icebreaker primește 3 steluțe din 5. A fost o lectură ușoară, însă mi-ar fi plăcut să am parte de o acțiune mai dezvoltată în ceea ce privește progresul romantic al protagoniștilor.

Mi-a plăcut trope-ul și felul în care au fost portretizați protagoniștii, însă acțiunea dintre cei doi a fost subdezvoltată.


Cui recomand această lectură

Recomand această carte celor care își doresc o lectură ușoară, cu protagoniști pasionați și dedicați, care sunt pregătiți să riște totul pentru sportul pe care îl practică.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

Simt că ar trebui să plec, dar îmi iese inima din piept. Trebuie să aud că e bine, chiar dacă nu mi-o spune mie.

Plutește pe patinoar printre băieți și simt că încerc să prind un fluture. O imagine în albastru ce se învârte și alunecă, nederanjată de pericolul în care este.

J.J. este o amenințare pentru Nathan pentru că este un amant excepțional – explicația lui, nu a mea.

În loc să dorm, stau întins în întuneric, ascultându-i respirația și încercând să fac un plan prin care ea să nu mai vrea să facă asta cu altcineva.

Chicotește, aplecându-se să mă sărute pe frunte. Sunt sigură că Brady pândește pe undeva, judecându-mă și ea, dar în timp ce-mi petrec brațele în jurul lui și mă las cuprinsă de calmul lui, nu găsesc forța în mine să-mi pese de ce ar putea crede ea.

— Dacă-mi place de cineva, vreau să fiu în preajma persoanei ca să o cunosc. Rareori doresc ceva mai mult de la cineva, așa că, atunci când vreau, persoana respectivă devine o prioritate.

— Este normal să înțelegi un lucru logic, dar emoțional să simți altceva. A iubi pe cineva, dar a simți ușurare pentru că nu vorbești cu acea persoană duce la un conflict intens în mintea cuiva, dar asta nu înseamnă că ești rea, ci te face om.

La terapie nimic nu devine mai ușor. Înveți doar să accepți că merită să ai acele conversații dure, pentru că sentimentele tale devin mai gestionabile.

— Prieteniile sunt importante, dar și să trăiești într-un mediu sănătos.

Mă doare că o recunosc cu voce tare. Mă doare că îl doresc când el s-ar putea să nu mă mai vrea. Mă doare că n-am avut încredere în mine să îndrept lucrurile. Mă doare dorul de el.

— Respingerea sperie, dar și să trăiești fără să știi ce s-ar fi putut întâmpla dacă ai fi fost sinceră. Cred că trebuie să-i comunici sentimentele care șe ai față de el. Orice relație de prietenie sau mai mult, nu va supraviețui cu toată această lipsă de onestitate.

— Pentru că am făcut tot ce am putut și prefer să concurez și să pierd decât să nu concurez.

❝— Sper să obții rezultatul pentru care ai muncit așa de mult, mai ales după toată această nefericire.

— Iubirea noastră a fost scurtă, dar importantă. Legătura dintre mine și Russ va dăinui după noi, dar sunt fericitî cî a existat, în loc să fiu tristă că s-a terminat.

El alunecă spre mine și vreau să cedez instinctului. Să-l las să mă ia în brațe, să mă ducă departe pentru a mă copleși cu afecțiune. Vreau să-l iau în brațe și să-l las să-mi șoptească promisiuni pe piele, spunându-mi că nu o să mă dezamăgească niciodată.

❝— Cu cât te lași mai mult guvernată de frica asta, cu atât mai mult suferi.

Iubirea mea pentru patinaj a fost revitalizată și în mare parte datorită lui.

Am un sentiment de căldură, de plin în inimă când sunt în preajma acestei echipe. Este un sentiment familiar și nefamiliar în același timp; o contradicție, știu, dar este așa de intens, încât simt că a fost creat special pentru mine. Este sentimentul de care nu știam cp aveam nevoie până când acești băieți nu au dat buzna în viața mea în urmă cu trei luni.

— Știu că n-ai nevoie, dar meriți să te apăr. Fiecare tăietură, vânătaie, fiecare junghi de furie sau frustrare. Totul merită. Aș da ultimul pumn apărându-te, pentru că meriți să ai pe cineva care să fie acea persoană pentru tine și nimeni nu-i mai bun pentru treaba asta decât mine.

— Ăsta-i un sentiment pe care nu l-am avut de mult. De când trăia mama. Îi iubesc pe băieți, dar nu-i același lucru. Nu știu cum să descriu asta...Este ca și cum în viața ta există un loc pe care-l păstrezi doar pentru mine. Un loc pe care nu trebuie să-l împărt, în care tu nu te aștepți la nimic de la mine. Știi cât de uimitor este? Cât de norocos mă simt că te cunosc? Mă faci să vreau să fiu cel mai bun.

A întristat-o ideea că puteam să fiu singur de Crăciun. Am o iubită care plânge din cauza nefericirii mele ipotetice. Cum poate să fie real?

❝—Am promis că niciodată nu o să te scap și nu o să te las să te îneci, Anastasia. Mereu voi fi acolo să te salvez.

Din el curge iubire, fiecare atingere este delicată și grijulie, fiecare privire și gest special sunt pentru mine, pentru noi.

Acum, cu umerii căzuți și înfrânți și cu expresia goală, îmi dau seama că, cu toate defectele lui, nimeni nu-l poate detesta mai mult decât se detestă pe sine.

Ar trebui să fie muzică pentru urechile mele că pot să joc din nou hochei, dar în realitate simt că o pierd.

Îmi cer scuze, dar rușinea pe care o simt nu-mi permite să vorbesc mai tare decât o șoaptă.

— Ai o inimă mare, Stas. Nu vreau să-ți frângă inima mai mult decât a făcut-o deja. N-am încredere în el, dar am încredere în tine și în judecata ta. Voi fi acolo orice decizi.

❝— Aveam o suferință în piept care nu se risipea. Îmi pare rău că te-am târât aici, dar, în mod egoist, mă simt mai bine când te am aproape.

Nicio agendă, niciun iPad și nicio diagramă cu autocolante nu m-ar fi putut pregăti pentru viitorul tău.

















vineri, 6 septembrie 2024

Vendetta: Al meu - volumul II de Florentina Pandelea

 Din când în când, las cărțile romance de o parte și încerc să cochetez și cu alte genuri care se regăsesc în biblioteca mea.

Astfel, am ajuns să continui seria Vendetta și, trebuie să recunosc, acest volum a fost plin de surprize și de situații pe care nu le-am anticipat sub nicio formă.


Despre ce este vorba în Vendetta: Al meu - volumul II?

Cartea prezintă continuarea poveștii tumultoase a lui Morrigan, poveste plină de suișuri și coborâșuri atât pe plan profesional, cât și pe plan emoțional și romantic.

Morrigan Viperidae este o adevărată răzbunătoare. Având o fire dedicată și hotărâtă, tânăra este pregătită să riște orice pentru a face dreptate celor dragi. 

Fără să stea pe gânduri, Morrigan e mereu pregătită să se sacrifice pentru persoanele apropiate ei, fără a o interesa dacă își supune existența la risc.

Kaleb Derkomai este un tânăr orgolios, posesiv și manipulator. Pentru Kaleb nu contează cine pierde atâta timp când el este învingător.

Spre deosebire de Morrigan, care e pregătită să riște orice pentru cei dragi, Kaleb este pregătit să riște totul numai și numai pentru el.


Ce mi-a plăcut

Relația Morrigan - Kaleb

Între cei doi există constant o luptă a orgoliilor. Deși se iubesc, cei doi nu vor să recunoască acest lucru.

Întreaga bătălie dintre cei doi face întreaga poveste mai interesantă și mai tensionată, lucru care te determină să stai cu cartea în mână constant.


Situația Kaleb - Morrigan - Khan

Spre deosebire de alte cărți, aici nu avem parte de un triunghi amoros, ci de un triunghi al puterii. Fiecare încearcă să se impună în fața celuilalt, astfel încât conflictele ajung la cote alarmante.

În conflicutl acestui triunghi al puterii se dă o luptă a orgoliilor, dar și a geloziilor. Cu cât cearta se lungește mai tare, cu atât pare că numeni nu o să iasă invingător.


Plot twist după plot twist

Răsturnările de situație din acest volum sunt absolut superbe și delicioase. Nu mă așteptam la așa ceva. 

Au fost plasate foarte bine de-a lungul cărții și au oferit acțiunii o doză perfectă de adrenalină.



Finalul

După această lectură, am rămas cu o grămadă de întrebări a căror răspunsuri sper din suflet să le găsesc în următorul volum.

Acțiunea cărții m-a purtat printr-un amalgam de sentimente, asta doar ca la final să mă distrugă de tot și să mă lase într-o adevărată enigmă.


Ce nu mi-a plăcut

Khan

Încă de când a fost introdus în carte acest personaj, am avut un sentiment neplăcut legat de persoana lui.

Deși am dat peste persoane care l-au plăcut, eu personal nu am putut să mă împac nicicum cu acest personaj.

Tot ce pot să spun despre Khan este că îl vreau cât mai departe de Morrigan.


Verdict Final

Din partea mea, Vendetta: Al meu primește 4,5 steluțe din 5. A fost o lectură plină de aventură, adrenalină, acțiune și răsturnări de situații, pe care abia am putut să o las din mână.

Aștept cu nerăbdare următorul volum pentru că am nevoie de răspunsuri și pentru că sunt curioasă cum se va finaliza situația protagoniștilor.


Cui recomand acestă lectură

Recomand această carte celor care au citit primul volum. Merită să continuați seria pentru că se întâmplă foarte multe în acest volum.

Totodată, recomand această carte celor care își doresc să citească o carte fantasy plină de acțiune și intrigă.



Bonus: Citate care mi-au atras atenția

Danu va merge cu mine în Iad și îmi va ține de urât, fiindcă eu nu o să îi ofer eliberarea. Nu cu prețul acesta.

Transform frica de a deveni un monstru ca ea în avantajul propriu. Libertatea se plătește, iar eu o să compensez pentru amândouă. Cu multe vieți, cu un risc imens și cu o parte a sufletului ce a început să se veștejească.

Începutul sfârșitului meu a luat naștere, iar ceasul care ticăie deasupra mea nu îmi permite răgaz pentru acțiunile mele.

Eu și Danu o să fim foarte bune prietene. Ea o să îmi ofere răzbunarea pe care o merit, iar eu libertatea după care tânjește.

Golul din pieptul meu se întinde și îmi crapă toate zidurile sub care mi-am ascuns emoțiilor, erodând în mine fiecare urmă de reținere.

Îmi umezesc buzele și strâng lacrimile sub pumnii în care mi-am adunat amintirile, apoi le arunc laolaltă cu mândria din cauza căreia am pierdut totul.

Nu vreau să mă întorc acasă. Nu vreau să mă înjosesc la picioarele lui. Nu vreau să o dau la o parte pe Maria. El trebuie să lupte pentru mine. Să-și găsească nestemata dacă o vrea a lui.

— Prin vene îmi curge venin magic de viepră și asta mă face atât înger, cât și demon. Depinde de care baricadă te afli.

Așa s-a creat monstrul? În timp ce oferea bucăți din el persoanelor fragile și minunate din jurul lui? A oferit tot ce avea, iar ei l-au sfășiat, lăsându-l dezbrăcat de emoții și gol de empatie?

Sper să sufere și să îmi plângă lipsa, apoi să vină și să mă roage în genunchi să mă întorc, dar această dorință este intangibilă.

Dragonul niciodată nu va suferi după altcineva în afară de el, iar iubirea de sine îngroapă orice altă emoție mai zăcea înaăuntrul lui. Orgoliul imens în care s-a îngropat nu o să îi permită niciodată să vină la mine și să se recunoască învins. Niciodată.

Fulgerul care mi-a străbătut trupul sub atacul vorbelor lui a lăsat cicatrici în mine.

Umbrele care mă împresoară împrăștie teamă pe deasupra pielii mele, vrând să sape adânc, să-mi pătrundă în piept și să mărească gaura în care mi s-au adâncit fricile și coșmarurile. Oroarea e la o atingere distanță și a claca îmi e un lucru interzis. Gândurile mă doboară cu o simplă atingere a emoției care îmi lipsește, care mă atacă. Dar nu le permit să îmi preia controlul. El este puterea pe care o dețin. E lanțul care ține încătușatî groaza pe care o pot împrăștia.

— Suntem prieteni, am renunțat la oameni care înseamnă mai mult de atât. Nu te pune pe un piedestal șubred, fiindcă nu știi cât de dureroasă poate fi căderea.

Las întunericul să mă cuprindă și o să culeg apoi ce a lăsat în urma lui.

Îmi place să conducă. Să conducă spre lucruri întunecate și dorințe febrile.

Ce nu e calm în mine, e sângele care îmi încălzește trupul, iar șarpele se încolăcește în pieptul meu, scoțând la suprafață străi pe care mușchii încă și le amintesc și după care tânjesc.

— Vrei să fii pusă la curent, Viperidae? Atunci va trebui să vii aici și să îți conduci insula. Vrei putere? Va trebui să muncești pentru ea. Momentan, aceasta îmi aparține, iar eu nu mă înclin ție.

Amintirile mă împresoară, sufocându-mă într-un cerc vicios din care nu mă pot elibera. M-a iubit atât cât aveam nevoie să simt, iar eu într-un mod atât de egoist încât nu l-am putut lăsa să moară atunci când Max l-a împușcat. Am ales să îl salvez, conștientă că o să pierd dragostea lui, lăsând la suprafață doar un Dragon arogant, egoist li narcisist pe care continui să îl iubesc. Nu am putut suporta să rămân pe insulă în preajma bărbatului care înseamnă totul pentru mine, pentru care și eu însemnasem cândva totul. Inima mea mucegăită nu a putut accepta indiferența lui. Și am plecat, pedepsindu-l cu ceea ce nu își dorea să facă. Să conducă prin determinare, responsabilitate și devotament.

Mușcă el din mine prin sarcasmul usturător cu care mă ia peste picior, dar buzele mele sunt lipite și fascinate de dorul de el, de nevoia de a-i fi, de a-mi pătrunde în vene din nou și din nou până când spiritul meu îngenuncheat de dor s-ar ridica și l-ar îmbrățișa.

Cuvintele pătrund acolo unde au ca scop să ajungă și mai rup în mine bucăți deja sparte din trecut, provocând șarpele care se zvârcolește în mine cu foame și furie. Vrea să iasă la suprafață și să pună mîna pe ceea ce e al lui, fără să țină cont de consecințe. Când monstrul cere, monstrul ia.

Imperiile nu se clădesc pe jurăminte de amor, ci pe sacrifcii, dor și victime colaterale.

Problema cu adevărat cutremurătoare e că nu știu ce așteptări are, fiindcă presimt că va fi dezamăgit.

Felul în care vocea alunecă peste trupul meu se simte precum mierea pe rană. Mă vindecă și mă face să sper. Să sper că și altceva din el a fost salvat.

Să tai răul de la rădăcină, fiindcă Derkomai se poate iubi doar pe sine.

— Ce știi tu despre iubire? Știi de câte sacrificii e nevoie pentru oamenii importanți? Știi că trebuie să renunți la tine pentru ceilalți? A iubi nu e egal cu orgoliul. E egal cu a te pune piele de sacrificiu pentru ei, e egal cu a distruge lume, dacă asta îi ține în viașă. Și aș distruge-o, Kaleb, să nu te îndoiești de asta nicio clipă.

—Nu regret nimic din ce am făcut, Kaleb. Aș crea miliarde de monștri doar pentru a te ține pe tine în viață.

Poate că drumurile ni s-au separat, iar el nu îmi poate oferi ceea ce eu tânjesc să am, însă nimic nu are voie să-mi rănească dragonul. E al meu.

Odată fisurată, încrederea cu greu mai poate fi reparată.

Scopul meu e aici, dar ceea ce va urma, tot ce va trebui să fac până o să-mi primesc vendeta mult dorită, va fi presărat cu sânge, moarte și distrugere.

Și cine nu iubește să se joace pe muchie de cuțit?

Nu o să mă pot ierta niciodată, nu când e vorba de transformarea lui.

Avem nevoie unul de altul, să ne hrănim cu dragostea noastră și să ne întărim forțele pentru a cuceri lumea în care vrem să trăim.

Dar emoțiile...ele sunt înghețate sub plapuma puterii.

Eu sunt eliberarea și damnarea. Eu sunt salvarea sau blestemul ei. Nu există luptă, fiindcă e nedreaptă. Ea are puterea, dar eu dețin tot ceea ce își dorește. O simt.

Încrederea lui în mine e covârșitoare, e mântuire și otravă.

Impulsul mă menține în viață, iar răbdarea naște înțelepciunea cu care pot cucerii lumea.

Iar eu nu vreau să fiu o supraviețuitoare. Eu vreau să fiu un lider, o legendă. Să scriu istoria și să ghideze urmașii cum să scrie viitorul.

Emoțiile se întind în mine, fierbinte și irevocabil. Ancora mă trezește la realitate și îmi privesc fratele în ochii. Albastrul irisurilor sale mă înconjoară și îmi îmbracă inima într-o îmbrățișare care mă lasă fără aer.

❝— Mereu te joci pe muchie de cuțit pentru a-i salva pe ceilalți. Dar pe tine cine te salvează, Morrigan?

Am plecat ca o regină și mă întorc precum un hoț.

Adevărul este că mă voi întoarce ca un răufăcător, pregătit să distrug totul din temelii doar pentru a curăța insula de trădători.

Totuși, de ce încă sunt tentată să îi caut inima? El nu mai are nici măcar un suflet.

Totuși, sunt mort. Am murit, iar ea m-a adus la viață.

Și doar ea mai face ca lucrurile să tresară prin mine. Vrea să trezească dragonul care a adormit în clipa în care am murit.

— Nu poate nimic să mă rănească, totuși tu mi-ai lăast două cicatrici.

Ar pierde tot cee ce simte, tot ceea ce are. Ar pierde oamenii iubiți, care îi dețin sufletul. Ar pierde umanitatea și ar deveni animalul fără sentimente. Ar fi la fel ca mine. Și poate ar trebui să mă bucur. Ar simți pe propria piele tortura mea. Dar nu o fac. Pentru că sunt prea egoist. Pentru că am nevoie de ea ca să simt firmiturile pe care mi le oferă. Pentru că e rândul ei să fie sacrificată pentru obsesia mea.

Ea nu a putut să mă lase să mor. Eu nu îi permit să se transforme într-un monstru.

❝— Ți-am spus că nimeni nu poate să mă șteargă din tine. Doar eu pulsez adânc în tine. Eu, lipsit de emoții, și tu, cu mult prea multe, atâtea cât să mă acopere pe mine.

Doar în palmele ei am sufletul în siguranță. Mântuirea și blestemul meu.

Iubirea pentru mine e adâncă, tatuată în ființa ei înflăcărată. Iar eu accept. Iau tot ce are ea de oferit și îmi simt trupul vibrând. Degetele mă furnică, picioarele mi se înmoaie, iar ceva în mine începe să se topească. Și nu e aurul care îmi amenință propria viață.

Sunt al ei în noaptea asta, ca să fie a mea pentru restul vieții mele.

Copliăria e fermecată. Te învăluie în mirajul inocent al basmelor și te face să crezi că tu poți fi un supererou. Te manipulează să crezi în tine și în oamenii din jurul tău, să vezi bunătate dincolo de imaginea de ansamblu și să cauți o rezolvare, o pace și niciodată răzbunare Iubeam să fim eroii lumii noastre și nu îndrăzneam să credem că noi facem parte din tabăra opusă. Învățam ca să fim mai buni. Luptam ca să apărăm. Evoluam ca să devenim eroii pe care oamenii îi iubeau. Dar visurile de copil au fost stropite cu sângele aproapelui și am înțeles asta în momentul în care eu i-am fost pansament. Am fost ancora ce a ținut-o prinsă în realitate și nu i-am permis să se piardă în setea de sânge care clocotea în ea. Și era iubită. Dar nimeni nu conta pentru ea.

Poate amintirile dilată realitatea de atunci, iar noi am fost doar niște copii care și-au găsit eliberarea unul în celălalt.

Dar nimeni nu a știut că ceea ce se simțea precum balsamul inimii mele, avea să devină otrava care să îmi inunde venele.

Sunt blestemată să îmi port trupul ca pe un vas ce înainte își purta florile scântâietoare și frumoase, iar acum răsună ecoul într-o goliciune sinistră.

Salvarea și pierderea mea. Asta înseamnă bărbații din viața mea. Unul mă are și mă distruge, iar altul mă seduce ca să mă recompună. Amândoi vor să mă creeze. Să contureze în mine.

Iubirea nu te ridică. Iubirea te omoară. Ucide părți vitale din tine și te transformă într-un monstru ce nu poate fi hrănit cu nimic benefic. Iubirea se hrănește cu durere, cu furie, revoltă și răzbunare. Iubirea se naște din lumină și coboară în întuneric cu fiecare clipă în care decizi să te afunzi în ea.

Iubirea mea a ucis tot ce era mai curat în mine. Iubirea pentru el m-a adus aici și m-a făcut să îmi doresc să nu mai iubesc vreodată, lăsând ura și furia să mă acapareze și să mă conducă în acest punct.

Gândurile mi se îndreaptă către cei doi frați ai mei. Unul crea să îmi ofere totul, iar celălalt vrea să smulgă absolut tot ce dețin. Un echilibru elementar pentru o viață nesănătoasă.

Singurătatea nu mă mai sperie ca altă dată. Moartea e doar o etapă. Iar iubirea...da, ea, încă arde în mine. Puternică. Neînfricată. Determinată să distrugă tot ce amenință ceea ce îmi doresc.

Iubirea m-a îngenuncheat de atâtea ori și încep să devin discipolul fidel al credinței că al ei scop e doar să te doboare.

Trebuie să mori ca să renaști.

Până și mierea poate fi mortală. Cu picătura potrivită încălzită la gradele perfecte.

Zeița mea s-a întors, atunci eu de ce simt că nimic nu îmi mai aparține? Nici măcar eu nu mai exist după ritmul meu...

Inima nu îmi aparține felului în care intenționez să trăiesc, ci se mulează în continuare pe calmul ei enervant, iar dragonul pare că vrea să se gudure precum un câine dornic de atenție. Însă eu nu o să permit așa ceva. Nu a făcut nimic să merite atenția mea, iar eu încă nu am iertat-o. Și nu știu dacă o s-o fac vreodată. Lista păcatelor ei continuă să umple pagini scrise cu sânge în pieptul meu.

— M-ai distrus în atât de multe feluri, încât nimeni și nimic nu mă mai poate recompune.

— Mincinoaso! Eu îți voiam emoțiile, tu ești cea care le-a abandonat! Tu ai renunțat la noi! Tu, cu tot egoismul în care te scalzi. Vorbești despre sacrificii? Tu ești singura care nu s-a sacrificat pentru nimeni. Ai suferit că nu te-am iubit? Ai fugit în loc să rămâi și să mă înveți să iubesc din nou! M-ai lăsat singur și debusolat într-o lume pe care o știam împărțită la noi. Trebuia să-ți revendici locul lângă mine, să mă faci al tău și să îmi arăți.

Șoapta ei îmi distruge și ultima fărâmă din zidul sub care mă ascundeam și mă întorc învins spre ea. A distrus tot ce aveam mai frumos. Ne-a distrus pe noi. Ne-a sacrificat pentru o vendetă pe care o amână precum o dezaxată care nu poate accepta tot ceea ce are, de teama schimbării.

Dragonul meu și femeia pe care o iubesc și o urăsc în egală măsură. Femeia pe care nu o pot ierta și mă doare că nu pot face asta.

Mă aprobă și mă urmeazăspre liftul care ne duce spre al doilea etaj, acolo unde se află dormitorul ei, locul în care se va consuma și va muri iubirea noastră, iar tot ce voi lăsa în urma mea vor fi dorințele mele neîmplinite și emoțiile ei clocotitoare. Imaginile unei vieți care ne putea aparține.

Apoi a venit ea în dormitorul meu, determinată să smulgă de la mine orice reacție, orice atingere, suspin sau geamăt. Și i-am dat tot, fiindcă și ea îmi oferă același lucru. Îmi oferea ceea ce nu mai aveam. Emoții care validau amintirile în care eram fericit, căci amintirile cu mine zâmbind erau doar alături de ea. Eu eram confirmat prin ea. Eu existam prin ea. Eu...fusesem creat pentru ea.

Eu nu mă mai pot defini prin ea. Eu nu mai sunt creat de ea, fiindcă ea e tot ce eu nu vreau, nu accept, nu îmi mai doresc.

Pasul care ne desparte îl fac într-o secundă, dar se simte de parcă aș fi parcurs întreaga viață de când am întâlnit-o și până acum.

Fiindcă simt tot ce îi subjugă simțurile. Alung monstrul și scot la suprafață femeia.

E prima mea iubire și cea mai puternică. Și nu va mai fi nimeni după ea, dar nici nu poate rămâne ea....

Pufnesc și mă grăbesc să ies afară din casa ei, din inima aia mare și sfârtecată, îmbibată într-atâtea nuanțe de negru că nu poți găsi culoarea dragostei.

O să îi demonstrez că o să mă desprind de ea, în ciuda tuturor sentimentelor care mă cuprind, venind doar dinspre inima sa.

Cu fiecare respirație ce îmi prăjește trupul. Cu fiecare bătaie a inimii care mă frânge. Dragonul se ascunde. Dar nu îmi pasă. Po trăi fără el?

Totuși...siguranța cu care m-a asigurat că o să regret plantează în mine o fărâmă de speranță pe care nu o pot alunga.

Am 25 de ani și un suflet de copil, dornic de iubire și de alinarea mamei.

— Acum mai lasă-mă să te țin în brațe pentru toate nopțile în care te-am vrut și nu te-am avut.

Și acum...cum învăț să trăiesc cu toate morțile adunate în spate? Cum o să mă ridic de la pământ și o să pățesc în viață aparținându-mi numai mie? Cum o să fac toate astea fix în pragul unui război iminent, care nu lasă timp pentru inimi frânte și suflete dezgolite?

— Nu poți schimba cine este și cum functionează, Morrigan. Învață din tot ce ai pierdut și clădește din ele, dar nu te lăsa doborâtă de greșeli. Tu ești o conducătoare. Nicio decizie nu e ușoară, uneori nu e nici corectă, trebuie doar să ducă spre scopul tău.

Copilul din mine se lipește de ea, iar eu îmi îmbrățișez varianta mică și dornică de iubire, lăsând dragostea mamei să vindece tot ce poate pentru a mă ridica de la pământ, pentru a mă învăța să trăiesc așa, fără Kaleb, jumătatea mea.

— Iubirea nu poate fi anulată doar din cuvinte. Da...Cuvintele dor și ceea ce s-a spus nu mai poate fi retras. Niciodată. Doar că emoția rămâne, mai puternică decât o cicatrice care nu se poate șterge orice ai face. E importantă în trup, în inimă și chiar în ființă. E puterea deciziei lui cea care m-a pus. El decide că nu mă vrea, deși inima sa mă cere. Și asta doare chiar mai tare. În ciuda a tot ce simte, el mă alungă.

Și cum pot să îmi pierd încrederea în ceea ce mă menține în viață? E ca și cum aș sfida însăți existența. Și cu ce ipocrizie pot mărturisi eu această blasfemie când Danu mi-e prietenă, confidentă și teribilul viitor?

Libertatea pe care am descoperit-o acum, alături de Khan, mă face să văd dezlegarea de Kaleb printr-o nouă lumină, prin care culorile au o altă putere și clar o diferită semnificație.

Acum, însă, mă las purtată de firul acesta magic al libertății, care îmi arată ce înseamnă să fii normal într-o viață pe care niciodată nu o voi avea.

Oare el e normalul în viața mea? Pe el îl așteptam să facă lumină și să șteargă praful de pe visurile prărsite cu atât de mult timp în urmă?

— Teama de necunoscut e cea mai dificilă, Morrigan. Însă evoluează doar cei care își înving fricile, trec prin ele și își asumă consecințele.

— Nu lăsa tot ce a fost să umbrească ce va fi. Trebuie să trăiești înfruntând frica, nu fugind de ea.

Nimic care m-ar putea scăpa de golul din piept. De durerea care mi se întinde în trup, ca un memento de al tuturor lucrurilor rele din lume. Cele mai groaznice. Cele care îmi smulg singura persoană pe care mi-am dorit-o cu nevoie, cu fervoare, cu toată ființa mea.

El întețește focul, dar tot el îș stinge. El mă menține în echilibru. Unul precar din moment ce a renunțat la mine. Dar de care continuă să se lege, pentru că aparent și lui îi e greu să stea indiferent față de mine.

— Eu nu beau vin, eu beau doar sânge.

Vreau să i le descopăr pe toate și să i le admir, apoi, dacă pot, să mă îndrăgostesc de fiecare defect în parte.

— Nu pot controla timpul, dar îți pot oferi ție fiecare noapte a mea.

❝— Nu spune cuvinte mari, Khan. Bărbații din viața mea ori au murit, ori m-au părăsit. Nu sunt femeia promisiunilor de complezență.

E prea târziu din multe puncte de vedere și prea devreme din milioane de motive.

Zâmbește jucăuș și ochii îi sclipesc de parcă stelele de pe cer au căzut direct în irisurile sale.

Khan mi-a sugerat să îmi înving teama. Și sunt convinsă că știu ce trebuie să fac. Doar că am rămas fără curaj. Nebunia mea s-a pierdut definitiv odată cu plecarea lui Kaleb.

Cum a reușit omul ăsta să mă destrame în atât de multe părți fără să lupt efectiv cu el?

Data viitoare va fi prea târziu, iar el va trebui să accepte și să încerce să rămână ascuns până mă voi ridica din cenușa propriei morți.

Kaleb ar da foc întregii lumi pentru mine. Indiferent de ceea ce spune, de acțiunile lui, eu știu că dragonul e al meu. În clipa în care eu nu voi, și fi, și o să vină un moment în care moartea va fi o milostivire, el va distruge lumea ca să mă găsească.

— Eu sunt bărbatul unei singure femei, caută pe altcineva să te învețe tainele iubirii.

Așa cum a decis momentul în care să rămân însărcinată, decide și cum să se sacrifice. Sfâșie iubirea noastră și se folosește de tot ce l-a rănit pentru a-și justifica faptele. Vrea să scoată șarpele la suprafață pentru a-l putea distruge. Pentru mine. Pentru că eu sunt și voi rămâne centrul Universului său.

— Pentru că iubirea nu e de ajuns. Kaleb nu îi poate oferi ceea ce are nevoie, iar Morrigan nu mai e așa cum își dorește Kaleb. Timpul a pus amprenta pe fiecare dintre ei și nu i-a ținut împreună, ci i-a separat.

Kaleb are dreptate. Khan mă face fericită. Îmi oferă o viață după care am tânjit. Și cum pot refuza ceea ce am lângă mine, tocmai când știu de acum finalul acestei povești? Deși are o dată de expirare, asta nu face decât să mă afund mai bine în tot ce îmi poate oferi Khan.

Sunt atât de obosită și oricât de tare mă lupt sî îmi găsesc echilibrul nu pot.

L-am rănit în atât de multe feluri, încât mă întreb cum de mai am puterea de a mai spera la noi.

Și tare urât mi se strânge inima în mine când mă gândesc că ar putea sfârși așa. O eroină. Dar la ce folos moartă?

Dar cât de multă răbdare poate avea un om așezat mereu pe locul doi? Cât de mult poate accepta? Cât sunt dispusă să risc?

Relația noastră a murit din fașă. Am ucis-o cu aroganțe, mândrii și emoții nerostite.

Și m-aș duce singură în colivia inimii sale, căci știu că mi-ar purta de grijă și m-ar face fericită, însă nu pot.

— Tu nu îngenunchezi în fața mea. Tu nu o să îngenunchezi în fața nimănui.

— Tu ești singurul care poate distruge ceea ce mă leagă de Kaleb. Tu ești alegerea mea. Tu ești ceea ce îmi doresc. Și nu am de gând să murdăresc ceea ce avem cu minciuni și secrete.

— Răbdarea e calitatea omului răzbunător, Morrigan, iar eu nu am încredere în persoanele care au atât de mult control asupra fiecărui aspect din viața sa.

Melodia se termină, iar noi, singuri pe ringul de dans, continuăm să ne mișcăm în tandem pe următoarele note muzicale. Îl las să se îmbete în ceea ce are nevoie să obțină. Îi ofer otrava cu aromă de dragoste și veninul cu gust de apartenență, știind că nu mă deosebesc cu nimic de cei mai întunecați oameni ai lumii. Și îmi place. Sentimentul că pot lua orice decizie, oricât de egoistă și întunecată ar fi, îmi oferă doza de încredere de care am nevoie de această clipă.

Noi nu avem nevoie să ne spunem nimic, fiindcă știu finalul. Drumurile noastre sunt separate. Oriunde ne-am afla, ajungem împreună. Inevitabil.

Când îți pierzi gândurile în multitudinea de emoții, începi să dansezi lasciv cu diavolul și să te alături lui, sperând să găsești în brațele sale puternice și blânde răspunsurile pe care le cauți neîncetate. Și te afunzi în iluziile care par să-ți vindece rănile, fără să simți adevărata lovitură care îți macină forța de a te menține în viață. Rămâi blocat în vraja spinoasă a unor clipe efemere, gânduri pline de speranța unui viitor apus de mult și te îneci în filmele care îți otrăvesc ființa, ajungând un leș purtat de apele clocotitoare ale Iadului.

O mică mare familie în care toți iubim, dar tot ascundem părți esențiale pentru împlinirea unui scop pe care unii dintre noi nici nu îl întrevedem. Dar avem încredere.

Nu am spațiu nici să respir, dar asta nu îmi oprește demonii să mă atace în singurătatea minții mele. Acolo...acolo se dă adevărata luptă pentru supraviețuire.

Și acum mă întreb dacă eu merit toată încrederea lor, dacă merit să îmi așeze în palme tot ceea ce reprezintă ei.

Certitudinea s-a transformat în cenușă și tot ce adun în urma ei e o rază plăpândă de speranță.

Eu și un regat pustiu. Eu peste un maldăr de schelete. Eu și fntomele oamenilor care m-au urmat. Eu și regretele care mă ucid și mă transformă în cel mai mare cooșmar al meu...acela pe care îl tot îngrop în mintea mea, adânc. Dar care acum a ieșit la suprafață și mă întâmpină malițios, demonstrându-mi cât de slabă sunt și cât de puternic pot să greșesc.

Inima ta va putea cuprinde întreaga lume, iar puterea ta o poate distruge. Iubirea îți e mântuire, și blestem. Te va purta prin glorie, dar te va târî și în agonia morții. Alegerea inimi e a ta, copilă naivă, iar cea a puterii e a mea.

Lumina ta nu va distruge căldura soarelui, însă iubirea ta va scoate la suprafață puterea pe care ți-o ofer. Răzbună trădare cu sângele dușmanului. Răsplătește iubirea cu siguranța viitorului.

— Setea de putere va fi hrana trupului, dar, când inima îți va găsi în final nestemata, acea femeie va fi și mântuirea sufletului tău și blestemul puterii tale.

Inima mi se frânge pentru tot ce a putut îndura Derkomai, astfel încât a ajuns să aleagă cu mintea, ignorând propria inimă.

Doar iubirea lui mai arde în ea. Doar trădarea lui mai plusează, făcând-o să se simtă în viață.

Refuz o putere ce a trecut prin barierele timpului și a crescut de la o Viperă Legendară la alta. O putere de care mă tem. Una pe care în loc să o îmbrățișez cu mândrie, o ascund cu teamă. Inspir și îmi simt obrajii mângâiați de atingerea suavă a unor degete pe care le cunosc atât de bine.

Tabloul nostru ar fi putut fi pictat în alte nuanțe dacă soarta nu ne-ar fi despărțit.

Dar nimeni nu se pune cu soarta. Nici mpcar eu, cel puțin nu azi.

Dragostea curge din fiecare respirație controlată pe care o fac. Se împletește în jurul lor precum un lanținvizibil, întărit de magia antică a iubirii născute din cenușa unor vicii nedrepte. Și îi înconjoară, îi înfășoară cu puterea ei indestructibilă, ținându-i dincolo de eternitate uniți într-un întreg desăvârșit.

Partea frumoasă a durerii e aceea în care începi să înțelegi că, abia după ce chinul o să se termine, o să te scalzi în tot ceea ce îți dorești. Și cum durerea se naște din plăcere și din pură iubire, eu nu am cum să o refuz. O îmbrățișez orbește, disperată, cu o înflăcărare ce zguduie lumea în care inamicii mei speră să mă îngenuncheze. Nimic nu contează. Doar acea picătură de durere oferită de puterea de a alege.

Când armele creează ecouri pe câmpul de luptă, când puterile se încleștează și lupți pentru a câștiga, un singur gând persistă în mintea ta. Dacă pierzi, va trebui să mori, fiindcă niciun războinic adevărat nu își dorește ca ochii lumii să îi vadă eșecurile. A rămâne în viață după ce ești înfrânt e ca și cum ți-ai sfâșia mândria și ai afișa tuturor cât de ratat ești. E o lecție pe care aici, în Kythava, o înveți de la o vârstă fragedă. Mândria este o haină pe care o porți pe merit. Ai pierdut-o, și nimic nu mai rămâne în urma ta.

— Iubirea creeazî monștri și iertarea naște umanitate.























Milionarii de la DreamLand: Intenții Ascunse de Laura Asher

Ca marea majoritate a persoanelor care citesc, sunt atrasă, din diverse motive, de cărțile care au un anumit grad de popularitate în spațiul...