joi, 5 octombrie 2023

Cross My Heart: Beast & Demon - Volumul I de Maja Maxen

Pentru că lumea evoluează constant, așa se întâmplă și în cazul cărților. Da, încă mai apelăm și încă iubim cartea clasică, fizică, pe care o ținem între degete, pe care o putem răsfoi și analiza din toate punctele de vedere.

Însă, doar pentru că ne place acest format de carte, asta nu înseamnă că nu ar trebui să acordăm o șansă și cărților în format electronic, un format tot mai popular atât printre autorii români, cât și printre autorii străini.

Azi o să vorbesc despre o carte electronică, ocazie prin care vă încurajez să acordați o șansă acestui format de carte. 


Despre ce este vorba în Cross My Heart: Beast and Demon?

Acțiunea cărții prezintă viața mai multor personaje, însă se focusează pe viața lui Indigo și a lui Shiver, dar și pe relația dintre cei doi, o relație deloc obișnuită și care, în aparență, e formată mai mult din coborâșuri decât din suișuri.

Indigo, cunoscută și sub numele Nyx, este o fată relativ timidă, mai retrasă și care este confuză referitor la sentimentele ei. Susține cu tărie că este îndrăgostită de un anumit băiat, însă, cu timpul, începe să se îndoiască de propriile ei sentimente. Această confuzie este, bineînțeles, accentuată de felul în care Shiver se comportă cu ea.

Shiver, născut cu numele Malen, este un băiat ursuz și morocănos care, în spatele acestei armuri de băiat rău și singuratic, ascunde sentimente profunde și răni care nu s-au vindecat niciodată, chiar dacă au fost formate în urmă cu ani de zile. În relație cu Indigo, Shiver se comportă când cald, când rece, lucru care nu o bagă în ceață doar pe ea, ci și pe el.


Ce mi-a plăcut

Relația dintre Shiver și Indigo

Relația dintre cei doi protagoniști este una plină de tensiune și de suspans. Acum e totul bine, peste două pagini totul se finalizează furtunos între ei.

Ceea ce se petrece între cei doi este clar un slowburn, unul foarte bine conturat și care se joacă cu sentimentele și nervii cititorului.

Totodată, relația celor doi este, cel puțin în incipit, un enemies to lover veritabil, care subliniază foarte bine atât parte de dușmani, cât și cea de viitori sau posibili iubiți.

 

Sitația Shiver – Indigo – Crossfire

În ceea ce privește situația dintre cei trei, ea debutează normal.  Însă, pe parcurs, lucrurile involuează între ei.

Shiver și Crossfire încep să fie dușmani, cel din urmă părând să depună un adevărat efort pentru a subliniea defectele lui Shiver, neratând niciun moment în care să pornească un scandal care să îl aibă pe Shiver în prim plan.

Între ei, Indigo ajunge să fie victimă colaterală, aceasta fiind pusă în situația de a nu ști pe cine să aleagă.

Această situație oferă o anumită dinamică acțiunii, nelăsând loc monotoniei să se instaleze în lectură.


Detaliile grafice

Vreau să lămuresc un aspect. Detaliile grafice nu influențează nota pe care o voi da cărții în final, pentru că astfel de lucruri țin mai mult de gusturile autorului. Dacă o carte nu are ilustrații nu înseamnă că nu este bună, iar dacă are multe detalii nu înseamnă automat că este cartea anului.

Însă, în cazul cărții Majei, nu pot să trec peste acest lucru fără să îl menționez. Ilustrațiile sunt atât de frumoase și capitvează ochiul cititorului. Sunt colorate și vii, fiecare dintre ea parcă spunând o poveste.

Paginile cu citate sunt și ele exterm de colorate și detaliate, la fel și paginile cu impresii ale cititorilor.

De-a lungul lecturii, se observă atât munca depusă de autoare la scrierea cărții și a acțiunii, dar și în ceea ce privește ilustrațiile și detaliile grafice.

 

Stilul de scriere

Mi-a plăcut foarte mult felul în care au fost redate emoțiile, trăirile personajelor, dar și acțiunea generală a cărții. Stilul de scriere mi s-a părut unul foarte complex, modul de formulare al ideilor fiind mai puțin întâlnit.

Am apreciat de-a lungul lecturii complexitatea frazelor și exprimarea ideilor și a sentimentelor pe care protagoniștii le resimțeau de-a lungul fiecărui capitol.


Ce nu mi-a plăcut

Crossfire

În incipitul cărții, Cross a fost unul dintre personajele mele preferate. Mi se părea foarte calculat și grijului față de toți cei din jurul său.

Însă, pe parcurs, lucrurile s-au schimbat. Cross a început să devină, după părerea mea, multe prea posesiv. Argumentele lui logice și raționale s-au transformat în simple acuzații aruncate într-o anumită direcție, spre o anumită persoană, într-o încercare copilărească de denigrare.

 

Numele, poreclele și numerele mari de personaje

În primă înstanță, toate detaliile astea mi s-au părut obositoare. Recunosc, m-am pierdut printre ele la început.

Însă, pe parcurs, după ce am lecturat câteva capitole bune, lucrurile au început să se clarifice, iar situația persoanjelor nu a mai fost una deloc incertă sau confuză


Verdict final

Din partea mea, Cross My Heaet: Beast & Demon primește 5 steluțe din 5. Clar este una dintre surprizele acestui an. Nu mă așteptam să am parte de atât de multă plăcere și aventură atunci când am început să citesc.

 

Cui recomand această carte

Recomand această lectură celor care își doresc o carte plină de aventură, întorsături de situație și suspans.

Totodată, menționez că această carte este potrivită pentru cei care doresc o lectură plină de detalii, cu un număr mare de personaje și cu o acțiune foarte complexă.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

Niște pereți uniți de un tavan nu suplineau siguranța și căldura unui adevărat cămin căruia nu-i cunoșteam de mult însemnătatea.

Ne asemănăm mai mult decât voiam să admit. Nu ne dorea absolut nimeni, iat viața pentru amândoi se dovedeau la fel de grea.

— Și n-o să doară mai puțin dacă din când în când vei lăsa garda jos, dar uneori dacă demolezi zidurile și ai curajul să ridici privirea, vei reuși să vezi tot peisajul, nu doar norii care se ciocnesc și aduc ploaia.

❝— Încă nu mă cunoști suficient dacă îți imaginezi că există un loc lângă cei sfinți pentru mine.

Îmi repetam încontinuu că nu putea fi atât de rău să ucizi o persoană care distrugea zeci sau chiar sute de alte vieți fără nicio milă. Doar că asta nu te absolvea automat de propiile păcate.

Oricât le spălam și le frecam, mâinile mele erau tot pătate, dârele însângerate nu se lăsau deloc îndepărtate.

Durea să fii a nimănui, să n-ai nicio legătură cu cineva. Uneori sentimentul de singurătate se instala în mine și nu mai pleca, apoi devenea cel mai fidel prieten, căci mă însoțea întotdeauna.

Iubeam stelele, fiindcă n-aveau nevoie de aripi pentru a găsi curajul să cadă din înalt. Deoarece nu se temeau că nimeni n-avea să le aștepte cu brațele deschise și poate că riscau să se zdrpbească de asfalt.

— În loc să căutăm vindecare și să rămânem în mediul care ne face bine deja, ne axăm pe scopuri mici care nu ne aduc împlinirea. Ne distrugem și îi rănim pe cei din jurul nostru odată cu asta.

Paradoxal, întunericul nu mă speria. Nici necunoscutul, ba chiar găseam o fascinație aparte pentru felul în care mă atrîgeau în brațele lor largi, acceptându-mi de fiecare dată tăcerea, durerea, furia. Îmi absorbeau strigătele de neputință, singurătatea, ținându-mi companie, dovedindu-se mai fidel decât oricine altcineva.

Între timp luna scăpase de sub dominația norilor plumburii și-și regăsise puterea de a străluci, demonstrându-și supremația asupra nopții a cărei regină era.

❝— Voi m-ați salvat, îndeosebi tu. Nu doar de la moartea mea fizică, ci m-ai ajutat să nu mă frâng, aici, în interior.

Mi-am simțit încheieturile încătușate de palmele sale înghețate și pentru câteva secunde îndelungate timpul s-a împiedicat în respirațiile amândurora.

Eu însămi am conștientizat că dacă-mi neaga ceea ce devenisem, era ca și cum îmi anula existența. Tot ce aveam, tot ce reprezentam se datora lor și modului de trai alături de ei.

Îl pierdusem dinainte să savurez măcar puțin din infima victorie obținută cu așa mare dificultate.

— Propriile tale convingeri te pot înșela până și pe tine.

— N-o să permit să pățești ceva. Poate că nu sunt bestia ta, dar cu siguranță War ar vrea să te protejez.

— Pierderea mea ar fi prea puțin regretabilă comparată cu a ta. Iar eu nu-ți permit să te expui ca să-mi scapi pielea!

El a avut puterea să gonească spiritele rele, arzându-le de vii.

Rămăsesem cu ochii închiși lipită de el, refuzând să mă mișc, căci Mal trimisese demonii mei departe și nu păreau să aibă curaj să revină atunci când se află în apropierea mea.

Palma lui pe pielea mea se simțea precum o pană și parcă plutea. Desenea universuri pe care nu le identificam, dar speram să mi le arate cândva.

— Pentru că în fracțiunea aia de secundă, când am avult la dispozițe atunci, am realizat că prefer o viață în care să am până la final parte de ura ta, decât una plictisitoare, fără ea.

Gura lui îmi atingea cicatricea, iar ochii săi inima.

— Cred că demonii mei tocmai au descoperit că sunt atrași de bestiile care le salvează viața.

Căci mirosea a viață, iar mie îmi era atât de dor să trăiesc.

Mă simțeam singură în propria mea neputință de a lumina, iar el mă înflăcăra.

— Nu-ți demola zidurile de apărare pentru mine, căci nu voi ști apoi cum să te protejez de ceea ce am reprimat în toți anii ăștia.

— Odată ce te-am atins nu mai există nicio cale de întoarcere, oricât ai vrea.

— În spațiul care încă ne desparte plutește tensiunea pe care tu continui să o întețești fără să iei seama de primejdia ce mocnește amenințând să incendieze rațiunea amândurora.

— Dacă-mi voi propune să-ți devin prezent, o să mă porți definitv în ființa ta.

❝— Ești o bestie, la fel cum eu sunt un demon.

❝— Razele soarelui nu te pot îmbrățișa dacă tu construiești încontinu ziduri de gheață pentru a le bloca intrare.

❝— O să îngheți de tot așteptând să-ți ofer eu o căldură de care am stabilit împreună că nu dispun.

❝— Ești goală pe dedesupt, iar eu nu sunt deloc un sfânt. Nu te baza că o să mă înfrânez prea mult.

❝— Nu-i deloc normal că fiind atât de mică și de neexperimentată declanșezi furtuni ale căror tunete vor reverbera apoi în străfunduri, tulburând apele pentru totdeauna.

❝— Singurul lucru bun din viața mea a fost să o salvez pe a ta.

...mă respiră de parcă eram ultima gură de aer pe care viața i-o oferea.

❝— Dacă te-aș avea chiar și o singură dată, m-aș intoxica și apoi aș deveni dependent de persoana ta.

❝— Nu ceda cu atâta ușurință atunci când ai un argument de apărat. Vei dovedi doar că a ta cauză nu merită nici măcar efortul de a pleda pentru ea.

M-a revendicat de parcă săpase după mine în toate scoarțele pământului și mă descoperise în ultima.

Mă înșelasem. Aveam o casă. Aceasta era mobilă și se regăsea oriunde îi avea alături pe ei. Nu se limita la un loc anume, ci la trei suflete care, așa diferite, se dovedeau perfecte pentru mine.

Orbitau în jurul meu parcă dintotdeauna și sufletele lor erau pereții camerei în care locuiam ferită de furtună pe care viața tot abătea asupra mea.

❝— Inima mea nu poate suporta atâtea neliniști din cauza ta.

Cineva care aproape m-a convins că poate a fi diferit nu reprezenta tocmai un defect.

Cerea sânge, iar eu de asemenea eram însetată și dispusă de a i-l da.

Atâția ani meditând și menținându-mă la distanță fuseseră cu toții spulberați într-o clipită atunci când a făgăduit că îmi salvase viața doar pentru că s-a gândit exclusiv la persoana mea.

Aveam experiență, bineînțeles, dar nu atât cât își imagina. Nici măcar un desfrânat ca mine nu găsea vreo fericire cu viața pe care o avea.

Aproape îl uram deja, fiindcă mă deposeda de singra persoană care ar fi putut să-mi facă suportabilă existența. Singura interzisă din toată lumea și singura care de opt ani încoace m-a stricat pentru totdeauna.

Paradoxal cum tocmai declarase că oamenii nu erau prioritatea noastra pentru a lua decizii în ceea ce îi privea.

Nepăsarea lui în ceea ce mă privea mă rănea acum mai mult decât altădată.

Vorba aceasta o repeta mereu când se referea la propriul destin, fiind convinsă că viitorul nu depindea în totalitate de ea.

❝— Sentimentele sunt doar un imepdiment. Te slăbesc și te conduc, aducând doar mai multă suferință, nimic altceva.

— Și dacă te-aș plăcea, n-ai ști să te descurci cu nebunia mea.

Din colțul ochiului s-a prelins o lacrimă atât de rece că m-am cutremurat din caua senzației stârnite pe pielea mea care ardea de la atâta surescitare.

❝— Nu căuta adevăruri la omul care preferă minciuna.

De necrezut cum o persoană de care te-ai apropiat atât de mult, te putea trăda așa, fără nicio remușcare, fără scrupule, dovedind o asemenea carență de atașament care mă înfuria.

Am primit-o în casa noastră și am tratat-o ca făcând parte din familie. O familie pe care a vândut-o pe treizeci de arginți, ca Iuda.

— Tratezi oameni prin prisma sufletului tău, Nyx, de aceea de multe ori îți scapă adevăratul lor caracter.

Prima sa atingere de bunăvoie urma să lase puțină viață din el pe mine și în ființa mea.

Mă înghițise iadul încă din copilărie, paradoxal însă nu mă atinsese niciodată dogoarea sa. Oricât de mult mă înghișeau flăcările, corpul meu continua să conserve aceeași stare de criogenare.

Problema mea consta în faptul că ceva mai presus de mine o dorea. Avea nevoie de ea, de parcă sângele însuși nu circula în mod adecvat, de parcă bătăile inimii stagnau și pulsul îți înceta activitatea atunci când nu se afla prin preajmă. Iar când era, o evitam doar ca să nu descopere cât de tare mă afecta.

Ar fi spulberat-o influența mea. Dar chiar și fiind conștient de realitatea asta, nu puteam să mi-o scot din sistemul care urla cu disperare după ființa sa.

Am vrut s-o ucid cândva, iar fapta mea ne-a legat unul de altul pentru totdeauna.

Căzuse în mlaștina nemiloasă a diavolilor mei care aveau să devoreze fiecare parte din ea.

Și de ce nu pricepeam odată pentru totdeauna că trebuia s-o evit cu orice preț pentru binele meu și pentru siguranța sa?

Pleacă, fiindcă dacă rămâi o să suferim amândoi.

Doar pleacă, și lasă-mă singur așa cum am fost întotdeauna!

Pleacă, căci dacă ai fi vrut să rămâi, nu căutai să te agăți de ocazia asta ca să te evapori.

Am fugit de parcă moartea însăși mă gonea, iar cioburile de sub tălpi au pocnit la fel ca toate speranțele pe care mi le năruisem singur, pricepându-mă de minune la asta.

Cu puțin timp în urmă îl privisem de parcă el era totul, acum în afară de acel chip familiar care mă protejase întotdeauna, nu vedeam nimic altceva.

M-a luat în brațe și pară stând acolo lângă ea, m-am simțti ocrotită. De parcă spiritul propriei mele mame se pogorâse deasupra noastră și plutea.

Mi-am urlat durerea sub ploaia care la rândul său plângea. Și lacrimile ei mi-au curățat trupul de sângele care se uscase de mult pe pielea mea.

Tunetele și fulgerele mi-au acompaniat scâncetele cu zbuciumul lor, înjunghiind cerul în nuanțele speranțelor mele înăbușite în mâinile altora.

Apoi nici ploaia n-a mai avut densitate, nici tunetele sunet, a pălit întreaga lume și am resimțit brusc frigul care se infiltrase până la oase.

Însă nimic nu părea mai important decât să-i urmăresc genele incredibil de lungi care foșneau precum aripile unui fluture pe care tocmai îl prinsesem în capcana mea.

❝— Aveam doar șase ani când idaul și-a deschis porțile pentru mine ca să pot intra. N-am cum să ies din mlaștina lui, oricât aș vrea. Demonii lui s-au strâns toți și mi-au invadat inima. Sufletul meu e negru, iar soarele tău nu-l poate curăța.

Probabil doar repreentam o noutate pentru el, dar nu destul de interesantă încât să merit vreun efort special pentru a încerca ceva.

Probabil nu erau sfinți, dar cu siguranță mult mai curați decât mine, căci conștiința mea se mânjise de mult cu suflete păgâne care trimiteau diavolii pe urmele mele.

Eram bolnavi amândoi, stricați de prorpia viață și posibil fără vreo șansă de a fi vindecați.

Norii lui au fpst înghițiți de o eclipsă totală de soare.

❝— Tot ce știu e că în adâncurile mele arde ceva mai puternic decât și mine și când va exploda, mă va spulbera. Apoi nicio formă omenească sau supraomenească nu mă va mai opri din a o revendica.

În refelexia lunii care dansa în lichidul transparent din pahar se înecau ca întotdeauna stelele și luna. Le urmăream dispărând puțin câte puțin, fiind înghițite de promisiunile deșarte ale unui răsărit ce nicioodată nu se ivea.

❝— Nu stârni bestia dacî nu ești în stare să ții pasul cu ea.

❝— Eu mă pricep doar să distrug totul. Voi prefera să te alung și să te umilesc ca să mă urăști. Propria ta ură te apără de mine, cum de nu vezi asta?

❝— Eu sunt diavolul și dacă mă vei urma, te vei trezi în iad, fără posibilitatea de a scăpa.

❝— Nu mă tem de iad, căci i-am simțit flăcările deja. Însă niciun diavol înaintea ta n-a adus vreodată iarna, așternând-o peste focul care mă mistuia.

Trecusem peste toate, obișnuindu-mă cu ele, căci la un moment dat au devenit normalitate, dar dezamăgirea de astăzi se așternuse precum un sicriu de plumb care mă îngropase direct sub pământ.

Mă frângeam eu însămi în toate respirațiile scurte care parcă îmi erau interzise.

Fericirea reprezenta și acum un concept complet străin și cu cât încercam să mă apropii, cu atât mai tare se îndepărat, negându-mi vehement familiarizarea cu ea.

 Mi s-a stricat busola, am fost în cădere liberă, iar gravitația mi-a setat nordul în direcția ta.

De ce trăim dacă uram viața și de ce murise ea dacă o iubea?

Lacrimile care îi brăzdau uneori chipul, din cauza mea, cădeau apoi pe învelișul sufletului meu, formând cicatrici pe suprafața sa.

Eram blestemat să sufoc întruna sentimentele care crescuseră și se extinseseră pe inima mea precum niște licheni care o ajutau să respire chiar și atunci când eu o îngropam în celula întunecată unde întemnițasem de mult orice pornire îmi provoca.

M-am ghemuit în el cu intenția de a-i pătrunde direct în suflet și a-mi găsi în sfârșit casa.

❝— Știi la fel de bine ca mine că dacă l-aș vrea pe el, gheața ta m-ar congela. De ce crezi că dogoresc așa, împotriva firii, împotriva ta? De ce nu mă sting sub fulgii tăi de nea?

— Câteodată un adevăr te poate răni mai tare decât minciuna.

Un copil necopt care trebuise să supraviețuiascăacelei traume, n-o depășise niciodată, căci se părea că nu avusese vreun ajutor real din partea cuiva.

O bătălie în care urma să pierdem separat, ori să câștigăm împreună lupta.

— Ca să te vindeci cu adevărat e nevoi să-ți strigi în gura mare durerea, pentru ca vântul să o prindă și să o ia pe aripa sa, purtând-o în zare, fiind captivă apoi între sore și lună pentru totdeauna.

Razele de lumină care se nășteau din zâmbetele sale se întindeau până la mine, absorbind bezna.

Deși știi că sunt cel rău, tot îndrăznești să mă inspiri în tine și să te hrănești cu bezna sufletului meu.

— E incredibil cum te topești ca lava, oricât de înghețată ar fi atingerea mea. Ai trezi la viață și o statui doar cu aroma ta.

— Dacă n-o să mă sting, vom arde amândoi la nesfârșit.

Oare de ce nu acceptasem să aplecăm amândoi și să-mi tratez sufletul bolnav cu bătăile inimii sale care reverberau în toată ființa mea?








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Milionarii de la DreamLand: Intenții Ascunse de Laura Asher

Ca marea majoritate a persoanelor care citesc, sunt atrasă, din diverse motive, de cărțile care au un anumit grad de popularitate în spațiul...