joi, 26 octombrie 2023

Zedekiah - Volumul II de Dama de Treflă

 Continui seria de recenzii cu volumul doi al seriei Zedekiah, volum pe care cred că, din anumite puncta de vedere, mi-a plăcut mai mult decât primul.

Sentimentele au fost și aici la cote maxime, tensiunea a fost la ea acasă și am avut parte de câteva întorsături de situații care au dat peste cap întreaga acțiune.

Tot ce pot să spun despre acest volum — și această serie, la mod general – este faptul că mi-a întrecut așteptările din toate punctele de vedere.

Despre ce este vorba în Zedekiah – Volumul II?

La fel ca în primul volum, povestea ni prezintă pe Zedek și pe Zee. De data aceasta, însă, cei doi sunt prezentați într-o altă ipostază a lor, întâmpinând alte dificultăți.

Zedekiah Zedek Markov este, de data aceasta, dispus să riște în ceea ce privește iubirea. Deși încă se luptă cu propriile nesiguranțe și frici, Zedek pare că vrea să dea o șansă iubirii, nesiguranța lui cea mai mare.

Zaylee Zee Evans se găsește, de data asta, prinsă între două iubiri, Nevoită să ia o decizie, Zee pare că se teme să își urmeze adevăratele sentimente. Astfel, ajunge să trăiască între două iubiri contradictorii, lucru care îi face existența și mai dificilă.


Ce mi-a plăcut

Acentul pus pe relația toxică

Consider că relația toxică prezentată în acest volum, și nu numai în acesta, reprezintă un semnal de alarmă pentru ceea ce este realitatea multor persoane.

Prin această relație se accentuează faptul că e mult mai greu decât pare să ieși dintr-o astfel de relație și că, indiferent dacă pleci sau dacă rămâi, durerea tot o să fie prezentă în existența ta.

 

Progresul lui Zed

Spre deosebire de primul volum, Zedek pare mult mai deschis să riște și să comunice. Deși încă are anumite reticențe, Zedek pare mult mai dispus să își asume anumite lucruri, ceea ce reprezintă un mare plus pentru el.

 

Morala poveștii

În final, seria aceentuează faptul că viața merge înainte, indiferentă la greutățile pe care le are fiecare de îndurat. Viața își continuă cursul natural, depinde de tine dacă rămâi pe loc sau înaintezi odată cu ea.


Reuniunea personajelor vechi

Deși această reuniune s-a realizat într-un context negativ, m-am bucurat din tot sufletul meu de ea. A fost savuroasă și simt că a fost nevoie de așa ceva pentru ca povestea să se finalizeze așa cum trebuie. Refuzam ca seria să se termine fără ca personajele vechi să nu revină în viața lui Zedek în mod fizic.


Ce nu mi-a plăcut

Sibelle

Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre ea și despre rolul pe care l-a jucat aceasta în viața lui Zedek.

Aș fi vrut să văd niște scene din trecut în care Sibelle interacționează cu Zedek, în care cei doi sunt împreună. Consider că, prin astfel de scene, relația dintre Sibelle și Zedek ar fi fost mult mai bine conturată, iar influența ei în viața lui Zed ar fi fost mult mai bine înțeleasă.


Madden

La fel ca în primul volum, mi-ar fi plăcut să văd mai multe scene cu Madd interacționând cu Zedek și nu numai. Ador relația dintre cei doi și îmi sunt ambii foarte dragi, motiv pentru care aș fi vrut cât de multe scene posibil care să îi aibă  pe ei doi ca protagoniști.


Verdict final

La fel ca primul volum, cel de-al doilea volum al seriei Zedekiah primește 5 steluțe din 5. A fost un volum plin de emoție, de răsturnări de situație și de evenimente neprevăzute.

Adaug aici faptul că, după părerea mea, finalul este, într-o anumită măsură ceea ce trebuie. Aș argumenta puțin mai mult aici, însă nu vreau să influențez părerea nimănui și, pe lângă asta, nu vreau nici să dau vreun spoiler de orice tip.


Cui recomand această carte

Recomand această carte, în primul rând, tuturor celor care au citit primul volum. Povestea devine și mai interesantă în cel de-al doilea, vă asigur de asta.

Totodată, recomand cartea celor care își doresc o aventură sentimentală de proporții și, în aceeași măsură, o lecție de viață valoroasă.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

❝Nimeni nu e în preajma celorlalți așa cum e, de fapt, atunci când nu îl vede nimeni. Cu toții ascundem anumite părți din noi.❞

❝― Pentru că e mai ușor să pierzi atunci când știi de la început că sunt șanse atât de mari să se întâmple una ca asta.❞

❝― Preferi să păstrezi distanța de teamă că, dacă te implici prea mult, asta ar putea ajunge într-o zi să te rănească.❞

Fără să vreau, se pare că am apăsat pe un întrerupător care face lumină într-o debara din sufletul ei în care atârnă pânze de paianjen și zac, pline de praf, neliniști la care nu a mai umblat de mult.

❝Nu ai cum să consolezi sau să alini astfel de răni, poți doar să înveți să trăiești cu ele.

❝— Sentimentele nu au nevoie de cuvinte ca să existe. Ele există sau nu, în ciuda cuvintelor, în spatele cărora ne ascundem.

Câteodată, atingerile nu sunt nimic mai mult decât niște proiecții ale privirilor noastre.

❝Timpul nu ne e niciodată prieten, presupun. Ține vremurile bune la distanță și ne lasă doar amintirile care ne dor.

Oamenii care nu știu ce vor sfârșesc prin a se mulțumi cu decizii luate de alții.

❝Nici nu are idee cât de bine se simt cele mai greșite lucruri pe care le-am făcut.

Pentru totdeauna nu durează niciodată prea mult, să știi.

❝Cele mai mari frici ajung, mai devreme sau mai târziu, să se concretizeze, precum cele mai mari dorințe, dacă crezi sufficient de mult în ele.

Toate poveștile mele se încheie cu o despărțire. Dar vreau să o învăț că lumea nu se sfârșește într-o despărțire.

❝Sunt obișnuit să simt că locul oamenilor la care încep să țin e lângă altcineva.

— Nu îți face iluzii, Benjamin, mai devreme sau mai târziu, îi dezamăgesc pe toți.

❝— Ăsta ești tu, cee ace unora le place să numească lup singuratic, nu spui ce te doare, nu te plângi, nu cauți ajutorul, iar atunci când totuși ți se oferă, faci tot posibilul să fugi cât mai departe, pentru că ți-e teamă că ajutorul primit te va face vulnerabil și vei putea fi din nou rănit.

Așa ne place să credem, dar dacă răul e atât de adânc înrădăcinat în noi, încât nu mai are rost să îl smulgem?

❝— Nu suntem suma greșelilor părinților noștri, înțelegi?

Greșit, da, însă cine spune că singura cale pe care o vezi înainte trebuie să fie neapărat una corectă?

❝— Copilul rănit din tine caută copilul rănit din alții și face tot posibilul să repare ceea ce se mai poate repara.

— Nu vei fi niciodată demn de iubirea cuiva, dacă nu îți sai seama, înainte de toate, cum să fii demn de a ta.

— Oamenii care îi salvează pe alții au cea mai mare nevoie să fie salvați.

Trebuie să îți amintești doar că și tu poți pierde.

❝Mă simt ciudat acum, cu ea în brațe, mă simt mai puțin incomplet, mai puțin gol, mai puțin defect.

Îmbrățișarea asta e ca o promisiune, promisiune unui mai bine în care nu mi-am dat voie să cred până acum.

— Binele implică întotdeauna și mai puțin.

— Răul nu e niciodată puțin, băiete.

❝Viața e ciudată. Nu îmi amintesc să mă fi simțit vreodată mai rău de atât, mai nesigură, mai departe de mine însămi, mai nehotărâtă în privința propriilor dorințe și în același timp, nu îmi pot aminti vreo altă perioadă în care să fi fost mai fericită de atât, în care să simt cu adevărat că trăiesc și că fiecare bătaie a inimii are un rost dincolo de cee ace aș putea eu înțelege.

Unde se duce iubirea când ți se golește pieptul de ea?

❝Nu are niciun rost să numeri lucruri care nu se vor sfârși niciodată.

Zed avea dreptate, la sfârșit, cineva pleacă. Nu există final fericit pentru noi.

❝Fericirea e o himeră. Aleargă prea mulți după ea și prea puțini o prind.

Niciodată, la fel ca întotdeauna, e un cuvânt extrem de supraapreciat.

❝Dar cum să mă opresc când fiecare petic de pe pielea care o acoperă implore să fie mângâiat, și sărutat așa cum nu a mai fost vreodată? Cum să mă opresc?

❝Cât de departe sunt dispus să merg pentru un joc pierdut? Dar pentru o fată pe care nu o pot avea, pe care nu am voie să mi-o doresc și pe care, cu siguranță, nu o merit?

❝Am impresia că, de data asta, cel care pleacă nu voi fi eu.

Pentru că lupta ne motivează să mergem mai departe atunci când nimic  altceva nu ar putea.

❝— Pentru că nu voi putea niciodată să te ajut dacă nu știu ce te-a rănit cu adevărat.

Nu vrei să îmi afli trecutul pentru a ști cum să mă vindeci, vrei să îl afli pentru a ști cu ce te lupți,

❝— Nu știi ce e iubirea. El te-a învățat să iubești și…nici el nu știa ce e iubirea.

❝Oh, gelozia, o buruiană care prinde rădăcini adânci într-un timp atât de scurt.

❝— Suntem suma poveștilor pe care le-am trait.

Crezi că poți uita cu adevărat pe cineva pe care l-ai iubit cândva.

❝Poate are legătură cu amândoi, pentru că amândoi avem oameni pe care încercîm sau pe care ar trebui să îi uităm.

❝Pentru că am impresia că aș putea, dacă încerc sufficient de mult, să alin durerea aceea.

❝Azi nu e deloc liniște în mine, pentru că am impresia că a venit momentul să aleg și pentru că nu cred că, în povestea asta, există vreo alegere care să ne facă pe toți fericiți, există doar alegeri greșite.

Vine un moment în care trebuie să încetezi să te mai gândești la ceilalți și începi să te gândești la tine. Dă-ți timp. Timpul are capacitatea aceasta minunată de a trece mai greu peste ceea ce contează cu adevărat.

❝— Un refuz nu e un capăt de lume. Și nu poți ști niciodată cu siguranță dar, uneori, cele mai frumoase surprize pe care le primim de la viață își au rădăcinile în cele mai marei dezamăgiri.

Alcoolul e întotdeauna o problemă, niciodată soluția.

❝Poate că obișnuința nu e un nod greu de desfăcut.

Ai impresia că, dacă te apropii prea mult de cineva, vei fi în mod inevitabil rănit.

❝Prietenii sunt, de fapt, oameni care îți rămân alături, oricât de departe ai pleca, așa cum a rămas Anna.

❝E un fluture prins într-o plasă și mă tem că plasa asta a lui o va răni suficient cât să nu mai poată zbura niciodată.

❝Obișnuința e o nenorocită, te obligă să accepți că se poate și mai rău, desi mi-e greu să îmi imaginez cum ar fi posibil.

❝Uite o altă metaforă despre viață – țigara asta. Multe șucruri sunt asemenea ei, nu pot fi reparate, oricât te-ai încăpățâna să încerci, și cea mai bună soluție e să renunți. Să te desprinzi de ele. Să le arunci. Să le uiți. Să le înlocuiești.

❝― Am nevoie de tine, prințesă, patru cuvinte despre care nu vei ști niciodată cât au însemnat atunci când le-am scris. Nu vei ști ce ziduri a trebuit să dobor ca să le scriu, câte părți din mine să las să se crape, deși abia se lipiseră la loc. Nu vei ști. Și poate că nici nu îți va păsa.❞

❝M-am transformat într-un premiu pentru el, iar acum, crezând că m-a câștigat, face tot posibilul să își etaleze premiul mult râvnit.❞

❝Iubesc și urăsc nopțile deopotrivă. Le urăsc pentru că în umbrele și negura lor se nasc coșmaruri, și frici, și gânduri pe care aș vrea să le uit, dar totodată le iubesc, pentru că pe cerul lor se nasc stelele pe care le văd de fiecare dată când mi-e greu să respir și închid ochii ca să mă liniștesc.❞

❝Zed e ancora mea și mă agăț de el cu toată ființa, fără să îmi fie teamă.❞

❝Oficial, brațele și buzele ei sunt temnița mea preferată, chiar dacă nu știu de ce anume sunt vinovat.❞

Memento: Cele mai greșite lucruri pe care le-am făcut încă se simt al naibii de bine.❞

❝Poate că, de fapt, tot ce trăim e, în esență, bun și rău deopotrivă, chiar dacă în proporții diferite.❞

❝Unele răspunsuri sunt mai dificile decât altele.❞

❝― Sunt un om care se minte că nu mai speră, deși o face în fiecare clipă.❞

Cum repari fisurile care au înflorit în sufletul cuiva, de jur împrejur, nemiloase și adânci?

❝Cum faci să fie bine în viața unui om care nu mai crede în bine?❞

❝Cum vindeci prezentul, dacă nu poți ajunge la trecut?❞

❝Cum înveți pe cineva să o ia de la început, când nici tu nu te descurci prea bine?❞

❝Mă întreb cum e posibil ca cineva care se teme de iubire, cineva căruia iubirea îi provoacă rău, să te facă să te simți iubit în cel mai minunat mod cu putință, așa cum nimeni nu a mai reușit.❞

❝Zed e un paradox, unul pe care vreau să-l trăiesc la nesfârșit.

❝— Nu, Zed, să renunț acum ar fi o greșeală, iar eu m-am săturat să fac alegeri greșite.❞

❝Zed e ca o furtună de vară – intens, dezastruos, imprevizibil și minunat.❞

❝E atât de frumoasp ca o floare de primăvară solitară care a înflorit înaintea tuturor.❞

❝Dezamăgirea din ochii lui e ca un sigiliu închis care mă apasă pe suflet.❞

❝— Băiete, nu sunt sigur de multe lucruri așa cum sunt sigur de faptul că tu meriți mai mult și că nici nu îți dai seama cât meriți. ❞

Memento: Oamenii care umplu goluri obișnuiesc să lase altele și mai adânci atunci când pleacă.❞

❝Închid ochii, încercând să nu îi spun că și eu vreau să rămân, că pentru prima data în viața mea vreau să rămân undeva.❞


❝E atât de absurd și atât de greșit ce îmi cere, să mă aleg pe mine în locul lui, ar cum s-o fac când iubirea, în esență, e doar o alegere și înseamnă să îl alegi pe celălalt iar și iar, la nesfârșit, de fiecare data.❞



























miercuri, 11 octombrie 2023

Zedekiah - Volumul I de Dama de Treflă

 Mereu mi-au plăcut cărțile care te fac să treci prin toate stările posibile și imposibile, acele lecturi intense, pe care le simți la un nivel ridicat, care ai impresia că sunt reale, că trăiești alături de persoanje.

În această categorie de lectură se încadrează și seria Zedekiah, o serie care te face să simți povestea protagoniștilor la intensitate maximă, o serie care pune un mare accent pe trăirile persoanjelor principale și nu numai.

De data aceasta, însă, o să vorbesc doar despre primul volum. Ulterior, o să revin și cu recenzia celui de-al doilea volum.


Despre ce este vorba în Zedekiah - Volumul I?

Acțiunea acestui volum se realizează în jurul lui Zedekiah și a lui Zaylee, doi tineri încercați de viață, care încearcă să supraviețuiască într-un mod cât mai practic într-o lume care pare că face tot posibilul să le dovedească cât de crudă și dureroasă poate să fie.

Zedekiah Zedek Markov este un tânăr distrus de un trecut dureros, presărat cu răni și lovituri care nu au fost vindecate nici în prezent. În anumite privințe, Zedekiah dă dovadă de o încăpățânare imensă, pe care o folosește drept mecanism de autoapărare. Se teme să accepte ajutorul, motiv pentru care dă dovadă de o independeță care, de multe ori, ajunge să îl rănească.

Zaylee Zee Evans este o tănără care, la rândul ei, este rănită de un trecut sumbru, care a lăsat aupra ei răni și nesiguranțe de toate felurile. De parcă aceste răni și nesiguranțe nu ar fi suficiente, Zaylee este prinsă și într-o relație toxică din care nu reușește să scape oricât de mult ar încerca. În ciuda eforturilor depuse, Zaylee este mereu trasă înapoi de relația care, încet și sigur, îi distruge viața, tinerețea și sănătatea atât fizică, cât și psihică.


Ce mi-a plăcut

Relația dintre Zedek și Zee

Relația dintre cei doi protagoniști este una frumos conturată, un slowburn în care nimic nu este forțat și nicio acțiune dintre protagoniști nu este una adăugată doar de umplutură.

Între cei doi se vede o atracție, însă, în același timp, se vede și o reținere. Astfel se dă impresia că relația dintre cei doi stagnează, fiecare mic progres fiind distrus de o reținere venită din partea lui Zedek sau din partea lui Zee.

 

Relația dintre Zedek și Madd

Cred cu tărie că cei doi sunt dovada că o experiență traumatică și neplăcută poate să nască ceva frumos. Trecutul celor doi este unul extrem de dureros, un trecut pe care nimeni nu merită să îl trăiască. Însă, în ciuda acestui aspect, cei doi au reușit să își formeze o relație extrem de strânsă. Între cei doi, nimeni nu poate interveni.

Relația lor este acel gen de relație pe care oricine merită să o experimenteze în viața de zi cu zi. Indiferent de distanță, oră sau zi, Zedek și Madden se puteau baza unul pe celălalt pentru sprijin de orice fel și nu numai.


Benjamin

Recunosc, mi-a fost dor de el. L-am iubit în seria Axel – serie pe care, apropo, recomand să o citiți – și l-am iubit și în ceea ce privește povestea lui Zedek. Pentru Zedek, Benjamin a venit a un sprijin în plus, sprijin pe care oricât de mult ar fi încercat el să îl refuze, Benjamin continua să îl ofere. Chiar dacă nu a recunoscut asta în mod direct, Zedekiah a avut nevoie de sprijinul pe care Benjamin i-l oferea la fiecare pas.


Ce nu mi-a plăcut

Madden

Mi-aș fi dorit ca Madden să fie mai prezent în desfășurarea acțiunii. În ciuda faptului că am aflat de trecutul său, mi-aș fi dorit să avem parte de mai multe scene alături de el și de Zedek sau chiar scene care să îl vizeze doar pe el.


Verdict final

Fără doar și poate, primul volum al seriei Zedekiah primește 5 steluțe din 5. Am iubit fiecare capitol, fiecare interacțiune dintre protagoniști și dintre personajele secundare.

 

Cui recomand această carte

Recomand această carte tuturor celor care își doresc să trăiască la intensitate maximă sentimentele și trăirile prezentate în capitole. Atât în primul volum, cât și în al doilea – căruia o să îi acord propria recenzie -, intensitatea trăirilor e la cote maxime, relația dintre protagoniști fiind una imprevizibilă, plină de suișuri și coborâșuri.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția 

Și, totuși, când ni s-a dat să alegem, am ales să riscăm, pentru că asta face iubirea, așa-i?! Te pune la încercare și nu îți dă niciodată certitudini, îți scoate în cale numai iluzii, apoi te lasă să alegi dacă le crezi sau nu.

Durerea e singurul sentiment cinstit pe care l-am trăit vreodată. E singurul care nu m-a dezamăgit, singurul care nu mi-a făcut promisiuni pentru ca mai apoi să mă abandoneze.

Durerea mă trezește la realitate.

E mai bine să smulgi o buruiană din rădăcini imediat ce a încolțit. Dacă îi lași suficient timp, va înflori, apoi îți va fi imposibil să o stârpești. Vei încerca și, poate, vei crede chiar că ai reușit, dar florile lasă semințe în urma lor, sădesc alte buruieni mai mici care vor crește și vor tot crește, iar tu nu vei putea să le stârpești pe toate. Așa că e mai bine să nu lași timpul să-și facă de cap. E mai bine să nu dai voie buruienilor să crească.

Dacă arunci toate cărțile pe masă când te simți depășit, care mai e distracția?

Rănesc tot ce iubesc. Pentru că toți cei care m-au iubit au ajuns să mă rănească. Nu m-a învățat nimeni să iubesc și astfel.

❝— Te doare, așa-i? Te doare că nimeni nu te-a iubit.

Îmi amintește de mine dintr-o altă viață, de cel care aștepta să fie salvat.Și, totuși, când ni s-a dat să alegem, am ales să riscăm, pentru că asta face iubirea, așa-i?! Te pune la încercare și nu îți dă niciodată certitudini, îți scoate în cale numai iluzii, apoi te lasă să alegi dacă le crezi sau nu.

Durerea e singurul sentiment cinstit pe care l-am trăit vreodată. E singurul care nu m-a dezamăgit, singurul care nu mi-a făcut promisiuni pentru ca mai apoi să mă abandoneze.

Durerea mă trezește la realitate.

E mai bine să smulgi o buruiană din rădăcini imediat ce a încolțit. Dacă îi lași suficient timp, va înflori, apoi îți va fi imposibil să o stârpești. Vei încerca și, poate, vei crede chiar că ai reușit, dar florile lasă semințe în urma lor, sădesc alte buruieni mai mici care vor crește și vor tot crește, iar tu nu vei putea să le stârpești pe toate. Așa că e mai bine să nu lași timpul să-și facă de cap. E mai bine să nu dai voie buruienilor să crească.

Dacă arunci toate cărțile pe masă când te simți depășit, care mai e distracția?

Rănesc tot ce iubesc. Pentru că toți cei care m-au iubit au ajuns să mă rănească. Nu m-a învățat nimeni să iubesc și astfel.

❝— Te doare, așa-i? Te doare că nimeni nu te-a iubit.

Îmi amintește de mine dintr-o altă viață, de cel care aștepta să fie salvat.

E o nouă zi din viața asta nenorocită. O nouă zi în care să caut un motiv care să mă facî să cred că merită trăită.

Un junghi de vinovăție îmi crește între coaste și închid ochii, căci fiecare privire prin care pretind că noi suntem aceiași de ieri e o minciună.

Mă simt inconfortabil acum, știind că visez la ceva ce nu e permis.

Uneori, am impresia că îmi împart sufletul cu un necunoscut care se încăpățânează.

Iar uneori îmi place să cred că e doar o altă parte a mea, una care mai crede în vindecare și mai poate încă spera în mai bine, un lăstar verde ce se chinuie să crească într-un ciot uscat.

De obicei, fiecare zâmbet aduce după el și lacrimi. Inevitabil.

Am mai căzut și înainte. Cândva credeam că, tot căzând, voi învăța să zbor.

Am mai căzut și înainte. Încă mai cad. Viața mea e doar o cădere în gol.

❝― Poate ar fi cazul să încetezi să îi mai ridici pe alții câtă vreme tu ești încă la pământ.

Mă agăț de alții, încerc să îi ridic, și fără să vreau, adânc înăuntru, sper că voi reuși să mă ridic odată cu ei. Dar niciodată nu rămân prea mult prin preajmă când viața dă semne că ar vrea să se îndrepte. Mă desprind de fiecare dată când sunt pe cale să scap, pentru că mă tem.

Speranța e o capcană în care nu sunt dispus să mai cad.

Îmi place cum doare. Merit să doară.

Gândul că ar putea să mă rănească, să îmi facă rău, începe să strige tare, dar îl ignor, pentru că, de fiecare dată, cel care rănește sunt eu.

Nu am cerut nimic din toate astea, doar m-am supus și poate că asta e problema. Poate că uneori e mai bine să te răzvrătești.

Secundele se scurg, una câte una, iar liniștea dintre noi e atât de apăsătoare încât începe să doară.

Orice șoaptă se transformă în zgomot de îndată ce îi dai glas.

Am învățat devreme că planurile sunt pentru optimiști, pentru cei care încă mai speră. Eu nu mai eram de mult timp unul dintre ei.

Uneori, iubirea poate fi îngrozitoare, un punct nevralgic care, la fiecare atingere, oricât de firavă, te doare.

― Poate, dar dacă, deși voi încerca, nu voi putea să mă schimb?

― Ai fost tu, în tot acest timp, nu eu, nici altcineva, tu ai fost îngerul nostru păzitor.

Și am impresia că eu mereu sunt aici pentru a strânge mizeria.

Fericiți cei ignoranți, căci pe ei nimic nu îi poate atinge.

Eu caut singurătatea. Merit să fiu singur.

Mereu am avut impresia că după ploaie urmează lucruri bune, deși mie nu mi s-a întâmplat până acum.

Ochii sunt oglinda sufletului, ni se spune mereu. Atunci , ce spun ai tăi despre tine?

Uneori, durează mai mult până reușești să îți găsești calea.

Vreau să îl urăsc. Dar nu pot. Pentru că îi datorez și lui clipa pe care o trăiesc acum.

Partea frumoasă e că o durere o spală pe alta și că, atunci când nu mai poți să înduri durerea dinăuntrul, tot e trebuie să faci e să provoci ceva mai multă durere pe dinafară.

Când vor înțelege ceilalți că ne obligă să mințim atunci când aleg întrebările greșite?

E atât de ușor pentru ea, ca și cum ar închide o carte, iar toate trăirile ar rămâne între coperți, captive pentru totdeauna.

― Iubirea umple toate fisurile acelea pe care le ascundem pe dinăuntru, ne ajută să ne ținem laolaltă când am avea toate motivele din lume să ne destrămăm. Iubirea e un liant.

― Iubirea te încălzește, face lumină și arde, e adevărat, dar nu te consumă. Pentru că asta ar înseamna ca la un moment dat, să nu mai ai ce să dai. Ar însemna să se stingă. Iubirea adevărată niciodată nu se stinge, să știi.

Mereu am avut impresia că după ploaie urmează lucruri bune, deși mie nu mi s-a întâmplat până acum.

Ochii sunt oglinda sufletului, ni se spune mereu. Atunci , ce spun ai tăi despre tine?

Uneori, durează mai mult până reușești să îți găsești calea.

Vreau să îl urăsc. Dar nu pot. Pentru că îi datorez și lui clipa pe care o trăiesc acum.

Partea frumoasă e că o durere o spală pe alta și că, atunci când nu mai poți să înduri durerea dinăuntrul, tot e trebuie să faci e să provoci ceva mai multă durere pe dinafară.

Când vor înțelege ceilalți că ne obligă să mințim atunci când aleg întrebările greșite?

E atât de ușor pentru ea, ca și cum ar închide o carte, iar toate trăirile ar rămâne între coperți, captive pentru totdeauna.

― Iubirea umple toate fisurile acelea pe care le ascundem pe dinăuntru, ne ajută să ne ținem laolaltă când am avea toate motivele din lume să ne destrămăm. Iubirea e un liant.

― Iubirea te încălzește, face lumină și arde, e adevărat, dar nu te consumă. Pentru că asta ar înseamna ca la un moment dat, să nu mai ai ce să dai. Ar însemna să se stingă. Iubirea adevărată niciodată nu se stinge, să știi.

― Iubirea te face să simți că nu poți trăi fără celălalt. Te face să își dorești să fii cu el în fiecare clipă, să împarți totul, să i te oferi, sperând că vei fi de ajuns. Iubirea e înspăimântătoare, în mare parte din timp, pentru că te face să îți fie teamă că l-ai putea pierde pe celălalt. Iar eu tocmai l-am pierdut…

Iubirea mea pentru Aaron nu e obsesie, nu e nici dependență. E rezultatul atâtor ani în care am crescut împreună. Rădăcinile mele și rădăcinile lui s-au împletit atât de bine, atât de strâns, încât nu mai știu, pur și simplu nu mai știu unde încep eu și unde începe el, ce e al meu și ce e al lui.

O despărțire ar însemna acum să rup jumătate din mine, să o smulg din rădăcini și să mă aștept să mă pot simți în continuare întreagă.

Speranțele înseamnă așteptări. Așteptările înseamnă dezamăgiri.

Ți-e teamă să iubești pentru că toți cei pe care i-ai iubit au ajuns să te rănească. Pentru tine, iubirea înseamnă durere, și cu toții fugim de durere [...]

Iubirea nu înseamnă durere. Mie îmi place când doare, mă face să simt ceva. Mă face să simt că trăiesc.

Nu ți-e teamă să iubești. Ți-e teamă, de fapt, că ai putea într-o zi să pierzi iubirea sau că ai putea să devii nedemn de ea.

[...] ți-e teamă că te vei pierde pe tine însuți atunci când vei fi nevoit să iubești și să accepți că iubirea înseamnă abandon pentru că ești tot ce ți-a mai rămas, când ceilalți te-au părăsit. Să îți dai voie să iubești ar presupune să renunți la singurul om care ți-a fost alături mereu. La tine.

Eu nu știu să fac pași înainte atunci când cei de lângă mine fac înapoi, și tocmai asta e problema.

Ești ragilă. Eu nu m-am priceput niciodată să țin în palme lucruri fragile.

Nu sunt. Ți-aș spune-o și ție, dacă aș ști că are vreo importanță, însă eu am învățat că oamenilor nu le pasă cum te simți cu adevărat, că așteaptă răspunsuri simple de la tine, și în niciun caz răspunsuri care i-ar putea face să se simtă inconfortabil în propria piele.

Mi-a luat mult timp să înțeleg că viața nu funcționează așa, că nu te poți preface la nesfârșit sperând că minciuna în care trăiești va deveni în cele din urmă ceva real.

Iar eu aveam atât de mare nevoie să văd că nu e niciodată doar rău sau doar bine, aveam nevoie să văd că, uneori, acestea două se întrepătrund și mă ajută să…merg mai departe.

Insomniile sunt ceva în care poți avea mereu încredere, sunt ceva pe care te poți baza. Nu te abandonează ușor.

Durerea nu mă mai sperie, am învățat să am curaj. Am învățat să îmi asum riscuri.

Între oameni poate fi liniște doar din două motive. Fie nu au ce să își spună. Fie u prea multe de spus. Iar partea proastă e că încă nu am aflat în care categorie ne încadrăm noi.

Pentru că demonii mei își doresc să danseze cu demonii lui pe ritual ăsta nebun al inimii ce bate hatoic de fiecare dată când e e atât de aproape.

E mai ușor să pleci când te amăgești spunându-ți că, într-o zi, cineva va reuși să mângâie cicatricile care au rămas în urmă după atâtea despărțiri și le va alina.

— Fiecare relație are ceva special. Fiecare despărțire, de asemenea.

— Nicio durere nu e eternă, la fel cum nici fericirea nu e. Vezi tu, ar trebui să punem punct atunci când e cazul, fără să mai amânăm.

❝— Ai simțit că nu îl poți face fericit pe acel om pe care îl iubești mai mult decât orice.

❝— Așa se simte libertatea uneori, ca o frică ascuțită care te paralizează.

Libertatea poate fi înspăimântătoare, mai ales atunci când nu știi ce să faci cu ea.

— Am crezut că voi muri. Și, de fapt, mi-am dat seama că trăiesc.

Spunea că toate lucrurile capabile să nască dezastre sunt frumoase pentru că numai în dezastru pot lua naștere marile schimbări.

Nu ești o carte chiar atât de greu de citit, Zed, chiar dacă ai impresia că vorbim limbi diferite în cea mai mare parte a timpului.

Lasă-ți demonii la joacă, Zed. Promit că nu am să fug!

E în regulă să nu fii bine câteodată, dar nu lăsa asta sau frica să te oprească.

Vrei să îți spun un secret? Nici eu nu sunt bine. Și eu mă tem. Dar, dacă te oprești, fricile câștigă.

Zed a venit aici cu un singur scop. Să ocupe un loc și să îl facă să se simtă acasă.

Am văzut o mică parte din demonii cu care se luptă. Am văzut cât de greu îi e să îi țină în frâu, să îi țină la distanță.

Zâmbește ca un om care vrea să iubească, dar nu poate.

Iubirea te obligă să faci sacrificii. Iubirea înseamnă, uneori, să te consumi.

Când ți se face doar rău, înveți să faci doar rău.

Nu mai obișnuim să ne ascundem sub aceeași pătură și să ne spunem povești, obișnuim să fugim cât putem de departe în speranța că vom reuși să scăpăm de amintirile neplăcute care încă sunt vii. Dar un lucru singur va rămâne neschimbat, vom reuși mereu să găsim o cale spre celîlalt atunci când va fi nevoie. De fiecare dată.

❝— Iar unele lucruri se învață mai bine greșind. Tu ai greșit o dată. Și oricine merită o a doua șansă, să știi.

Câteodată, e nevoie să te aflii pe punctul de a pierde ceva ca să îți dai seama cât înseamnă pentru tine, de fapt.

Memento: Uneori, când te joci cu focul, riști să te arzi.

Un joc care doare, în care nimeni nu câștigă și toți au de suferit...

Însă ăsta e blestemul vieții mele, să tânjesc după ce nu pot avea, să ating acel ceva, să îi simt căldura minunată în palme, apoi să îl privesc cum mi se scurge printre degte, ca nisipul suflet de vânt.

Îmbrățișările lui sunt ceva după care m-aș putea topi, ceva cu care m-aș putea obișnui, dacă mi-ar da voie să o fac.

❝— Cu toții avem monștrii noștri de care trebuie să ne salvăm sau să ne lăsăm salvați.

Nu încearcă nimeni să te repare, să pună fiecare bucățică spartă la loc.

❝— Nu e un lucru rău...atâta timp cât nu distrugi lucrurile la care ții.

Speranța e o capcană în care nu sunt dispus să mai cad, dar se pare că mă încăpățânez să îi las pe alții să o facă.

Tocmai asta e problema, nu-i așa? Nimeni nu e cu adevărat pregătit dă piardă și niciodată nu va fi.

Înainte de răspunsuri, am nevoie de timă, iar acum, mai mult ca oricând, sunt dispusă să îmi ofer acest timp.

Cuvintele au o magie a lor, sunt nodurile care țin lumea întreagă laolaltă.

Puțin – acel ultim pas pe care îl faci către tine atunci când simți că nimeni altcineva nu îl merită la fel de mult.

















Milionarii de la DreamLand: Intenții Ascunse de Laura Asher

Ca marea majoritate a persoanelor care citesc, sunt atrasă, din diverse motive, de cărțile care au un anumit grad de popularitate în spațiul...