joi, 30 noiembrie 2023

50 de Lucruri de Jenifer Jenn

 Deja a devenit un obicei pentru mine să citesc și cărți scrise de autori mai mici sau autori debutanți. Consider că toată lumea merită o șansă în lumea asta și sunt de părere că fiecare are un loc în ceea ce privește piața de carte.

Astfel, azi este vorba despre o autoare pe care o descopăr prin intermediul acestei cărți. Și, trebuie să recunosc, am rămas plăcut surprinsă de ceea ce am citit, motiv pentru care există șanse foarte mari să revin la ea atunci când va mai publica ceva nou.


Despre ce este vorba în 50 de lucruri?

Povestea ne prezintă două personaje extrem de diferite, care vin din lumi și realități total opuse, însă care reușesc să găsească un numitor comun în ceea ce îi privește.

Cezara Ara Miller este o tânără faimoasă, însă nemulțumită de felul în care viața ei se desfășoară. Controlată de părinți, tânăra își dorește să își croiască propriul destin. Nu are cea mai strălucită situație familiarlă, motiv pentru care vrea cu orice preț să scape cât mai repede din casa părintească.

Patrick Dullian este un poet visător, care acceptă provocarea lansată de Cezara din dorința de a descoperi mai multe despre tânără artistă. Cu o situație de familie fericită, Patrick încearcă să îi ofere Cezarei confortul și liniștea de care ea duce lipsă.


Ce mi-a plăcut

Povestea

Ideea poveștii mi se pare una drăguță, frumos conturată și care pune în lumină diferențele dintre două personaje, diferențe care nu îi opresc pe cei doi să lege o legătură frumoasă și plină de emoție.

Sunt de părere că povestea prezentată în această carte este un debut promițător din partea autoarei.


Stilul de scriere

Mi-a plăcut mult felul în care autoarea a exprimat anumite idei și felul în care a redat acțiunea și interacțiunea dintre cei doi protagoniști.

Felul în care autoarea a redat anumite idei, trăiri și interacțiuni dintre personaje mi-a ajuns la suflet, exprimările ei făcându-mă să simt o multitudine de emoții simultan.


Finalul

Nu m-am așteptat la un astfel de final. Fiind o carte atât de drăgălașă, m-am așteptat la un final pe măsură. Însă autoarea a decis să mă surprindă cu ceea ce a scris în epilog.

Finalul cărții este unul cu suspans, din punctul meu de vedere. Lasă loc de interpretări, motiv pentru care fiecare cititor poate să își imagineze felul în care povestea dintre Cezara și Patrick se va finaliza.


Ce nu mi-a plăcut

Capitolele

Mi-ar fi plăcut ca acestea să fie mai lungi, astfel am fi avut parte de mai multe momente interesante în care relația dintre protagoniști ar fi putut să fie dezvoltată și nu numai.


Acțiunea

Aspectul acesta se leagă de ceea ce am zis anterior. Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să fie mult mai detaliată din unele puncte de vedere. Aș fi vrut să aflu mai multe despre relația dintre Cezara și familia ei. Și aș fi dorit să fie dezvoltată mai mult povestea de dragoste dintre cei doi protagoniști.


Verdict final

Din partea mea, cartea 50 de lucruri primește 5 steluțe din 5. Este o carte frumoasă, cu o acțiune interesantă și care prezintă diferențele dintre două lumi într-o manieră aparte, cu o exprimare care îți atinge sufletul.



Cui recomand această carte

Recomand această carte tuturor celor care își doresc să susțină o autoare la început de drum, autoare cu un potențial mare, care are un stil de a reda trăirile și sentimentele personajelor într-o manieră minunată.



Bonus: Citate care mi-au atras atenția

Aer, Domane, ce aș da ca aerul să fie real și să mă poată îmbrățișa! Ce aș da să mă îmbrățișeze cineva fără o cameră în față!

Am oprit telefonul lăsându-l să cadă în micuța poșetă și m-am așezat cu fundul pe una dintre treptele din față, privind cerul albastru spre negru, plin de stele strălucitoare. De e nu pot să ajung la ele? De ce, parcă, orice aș face, îmi e imposibil să privesc dincolo de ele? De ce eu văd doar negrul pe care sunt amplasate?

După nouăsprezece ani de goluri, tind să cred că ele nu mai dispar cu una, cu două.

Din păcate, machiajul meu este mai rezistent decât sufletul meu.

Am inspirat adânc, și am inspirat miros de stele. Miros de Saturn. Și de Lună. Și de...o altă eu.

E ciudat cum, atunci când vrei să fii singur – nu poți. Dar mai ciudat e...că uneori nu vrei să fii singur – când poți.

Am oftat, continuând să privesc stelele, planetele. Mă liniștește asta cumva. Îmi imaginez că fiecare stea este...o iubire. Îmi imaginez o legendă a Universului legată de ele. Îmi imaginez un totîntreg, un totîntreg pe care eu îl am, care îmi este necunoscut.

Toți oamenii au ochii închiși. Și toți privesc o parte din Univers. Doar că, vezi tu, Miller, depinde de ceea ce vedem. Eu îmi văd viața când închid ochii. Alții văd doar negru.

Fiecare artist se va îndoi de arta lui, Cezara.

De multe ori mă gândesc că, poate, oamenii au avut odată capacitatea de a iubi, dar și-au pierdut-o în timp. Mă gândesc că poate, la un moment dat, s-au gândit că și cu iubire, și fără, e același lucru: Moarte.

Doar fiindcă ar trebui, nu înseamnă că și vreau. Doar fiindcă ar trebui să îi las pe ceilalți să facă totul, nu înseamnă că și vreau asta.

Purta o pereche de blugi albaștri și o cămașă albă. Albul – culoarea purității purtată de demoni.

Am înghițit în sec, știind că după ploaie, nu iese întotdeauna curcubeul.

Poate că, de fapt, nu timpul trece. Poate că noi trecem prin el. Poate că el este – așa cum ar trebui – infinit. Și doar noi suntem cei efemeri, ce vin, îl pătează și pleacă. Timpul stă, timpul trăiește de-adevăratelea. Noi suntem cei ce o facem superficial și cei ce fugim, fără a ne da seama că fiecare pas făcut în față ne duce spre sfârșirea unui început ce nu a început înainte de a se fi sfârșit.

Dar sunt familie, Cezara. Familia nu-i nimeni.

❝— Dacă e cald afară privește soarele și bucură-te zâmbind, că acel soare încălzește un om al străzii. Dacă citești o carte, nu o citi ca s-o citești. Citește-o, zâmbește, strânge-o în brațe, sărută-i filele...Știu că oamenii sunt proiectați să zâmbească. Dumnezeu a dat puterea asta tuturor, noi suntem cei ce nu o prețuim.

De mult ori am spus că va fi bine și niciodată nu a fost. Și mi-am promis că nu voi mai crede niciodată că va fi bine. Dar, nu știu cum, cuvintele lui Patrick au făcut din lipsa speranței să se ițească o sămânță de speranță.

Și, spune-mi tu, lună, cum pot fi rece când poezia este singura armă pe care nu p posed și în fața căreia am descoperit recent că nu sunt imună?

Pentru că, pentru părinții mei, eu am fost întotdeauna ceva de umplutură. Ceva ce trebuiau să aibă. Au avut atâtea lucruri încât au spus că le trebuie și un copil pentru a fi în rândul lumii.

Mă inspiră luna fiindcă, într-o negură de neînchipuit, ea luminează, nelăsându-se afectată de ce este în jurul ei. Mă inspiră fiindcă vreau să fiu ca ea, dar nu pot. Iar pe oameni îi atrage ceea ce nu pot atinge, avea sau simți.

Eu și Patrick am fi putut fi fericiți. Iar pentru o fată care nu a gustat fericirea, cinci luni de fericire merită, chiar li cu sacrificiul unei vieți triste.

După cum a spus și Shakespeare: << Cine speră că nu va fi fericit, e deja fericit.>>

Dacă pentru o singură dată în viață, timp de cinci luni, m-aș lăsa pradă sufletului? Dacă aș risc, dacă aș greși, dacă aș încuia mintea și i-aș părăsi lăcașul pre sfânt? Dacă nu m-aș gândi la absolut nicio urmare?

Ne sărutăm așa de încet, ca într-o poezie, iar soarele și ploaia s-au îmbinat pe cer. Am zâmbit peste sărutul nostru și am continuat poezia.

Cu fiecare nouă atingere a buzelor noastre, versuri noi erau scrise.

Știi, kilogramele sunt doar numere. Plăcerea, în schimb, este un sentiment. Depinde doar de ce ți se pare mai important, numărul sau sentimentul.

Uneori oamenii chiar ajung la o epuizare, la o epuizare totală, chiar ajung să nu mai poată.

Dar cine să îmi răspundă? Cine poate răspunde unei întrebări proprii, în afară de sufletul tău? 

❝Așa se simte dragostea? Am întrebat salcia dacă ce simțeam era dragoste, iar ea, drept răspuns ne-a permis mie și lui Patrick să stăm jos la poalele ei.❞

❝Persoana potrivită pentru tine trebuie să fie aceea care spune lucrurile potrivite pentru tine, lucrurile simple și atât de pline de importanță, în momentele în care îți deschizi sufletul și tot ce vrei sunt cuvinte ce se simt ca săruturi.❞

❝Mi-am scos sufletul din piept și i l-am dat lui prin acel sărut.❞

❝Îmi simțeam sufletul ușor, ca după o spovedanie și mulțumeam Cerului, stelei mele norocoase și lunii pentru că îmi scosese în cale, aici pe pământ, unde muritorii se îneacă în artă și iubire, un poet divin.❞

❝Dar suferința venită din dragoste este întotdeauna miere amară.❞

❝Nu poți fi nimeni altcineva în afară de propria persoană. Nu există nu pot - dacă ți se pare că nu poți, este ceva care te trage în jos, ceva care te ține prins. Și că oamenii nu vor fi niciodată mulțumiți. Cu absolut nimic.❞

❝M-am dus spre el și l-am sărutat. Încet, exact cum am făcut-o prima oară memorând fiecare atom din buzele lui pline. Aveau gust de poezie.❞

❝Căci iubirea nu se dizolvă cu timpul, ea e mai puternică și dăinuie, și dăinuie.❞ 


















marți, 21 noiembrie 2023

Taboo Billionaires #1 - Negare de Hanna Lee

 În recenzia de azi o să vorbesc despre primul volum al unei serii care, după părerea mea, este o serie extrem de promițătoare și în care presimt că vor fi prezentate multe situații limită.

Negare este volumul care deschide seria Taboo Billionaires, o serie care, așa cum se poate deduce și din numele ei, prezintă anumite situații…Taboo! 

Totuși, autoarea a făcut o treabă foarte bună atunci când a abordat situația prezentă în acest volum, acțiunea fiind exact ceea ce trebuie pentru a descrie relația dintre protagoniști, dar și situația mai puțin comună dintre cei doi.


Despre ce este vorba în Taboo Billioners #1 - Negare?

Cartea vorbește despre Aidan și Eloise, doi tineri care se întâlnesc din întâmplare și care își dau seama cu rapiditate că se află într-o situație deloc comună și din care niciunul nu poate să scape neșifonat.

Aiden Kinsman este un tânăr fixist, foarte determinat să îi demonstreze tatălui său că este capabil să conducă afacerea familie. Totodată, Aiden este convins că actuala soție a tatălui său umblă după averea acestuia, motiv pentru care face tot ce îi stă în putință pentru a o scoate pe așa-zisa lui mamă vitregă din peisaj.

Eloise Burke este o tânără inocentă și…mama vitregă a lui Aiden. Căsătorită cu tatăl acestuia dintr-un motiv ascuns și bine întemeiat, Eloise încearcă doar să îi demonstreze lui Aiden că nu are niciun motiv de îngrijorare în ceea ce o privește, că averea tatălui său e în siguranță și că viitoarea lui poziție în firma familiei este și ea în afara oricărui pericol.


Ce mi-a plăcut

Ideea din spatele căsătoriei lui Eloise

Mi-a plăcut foarte mult să văd că în spatele acestei căsnicii nu se află clasicul motiv al averii imense pe care el o deține el și a dorinței ei de îmbogățire. Căsnicia celor doi este întemeiată pe un motiv unic, un motiv diferit care, într-o oarecare măsură, face abstracție de la diferența de vârstă mare dintre cei doi soți.


Subiectul taboo

Mi-a plăcut cum a abordat Hanna întreaga situație. A știut să dezvolte frumos subiectul acțiunii și, totodată, a păstrat limita bunului simț. În carte nu sunt prezente scene exagerate sau care să fie descrise într-un mod mult prea detaliat. Totul în carte se așează așa cum trebuie, fără să provoace vreun fel de disconfort cititorului pe tot parcursul lecturii.

 

Epilogul

În ceea ce privește finalul cărții, acesta face foarte frumos trecerea spre următorul volum al seriei. Sunt prezentați protagoniștii, dar și situația taboo dintre cei doi, astfel că cititorul se poate familiariza ușor cu situația dintre cei doi, dar și cu felul în care aceștia se comportă și interacționează unul cu celălalt.


Ce nu mi-a plăcut

În ceea ce privește acest volum al seriei, nu am nimic de adăugat aici. Mi-a plăcut totul, de la atmosferă la protagoniști și până la întorsăturile de situație prezente spre finalul cărții.

Tot ce pot să spun e că aștept cu nerăbdare celelalte volume, pentru a cunoaște și ceilalți protagoniști, dar și poveștile pe care aceștia le ascund.

 

Verdict final

Din partea mea, primul volum al seriei Taboo Billionairess primește 5 steluțe din 5. A fost o lectură plăcută, cu un subiect rar întâlnit, care a împletit bine partea taboo cu restul acțiunii desfășurate.

 

Cui recomand cartea

Recomand această lectură tuturor celor doresc să citească o carte cu o acțiune care iese din zona tiparului și care abordează un subiect taboo.

Așa cum am menționat anterior, cartea descrie și prezintă totul într-o manieră frumoasă, fără detalii extreme și fără situații care să facă din lectură ceva inconfortabil sau greu de parcurs.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

De la ură la mai multă ură, e doar un pas.

Purgatoriu. Mă simt de parcă aș fi în mijlocul lui, iar Aidan este regele acelui tărâm.

❝— Ești prietenul meu și am încredere în tine, dar când vine vorba de sentimente, nu poți să ai încredere nici în propria persoană.

Las în urmă o fantezie amăgitoare și un bărbat interzis, care e mai periculos pentru mine și pentru inims mea decât orice pe lumea asta.

— Așa stă treaba cu unii. Refuză să accepte inevitabilul, crezând că pot rezista voinței mele. Când vreau ceva, obțin indiferent de preț.

— Nu putem forța pe nimeni, iar dacă mai au nevoie de timp pentru a realiza că este în beneficiul lor, vom avea răbdare. Pentur că lucrurile bune se construiesc încet, nu pe grabă.

Mă enervează zâmbetul lui, cu toate că un om normal ar trebui să se bucure pentru fericirea tatălui său.

Dar este femeie, născută cu o nevoie primară de a fi iubită, de a trăi povestea de dragoste existentă doar în cărțile romantice pe care le citești.

Pentru că mereu duc ceea ce am în plan la bun sfârșit. Chiar dacă sfârșitul e bun doar pentru mine și foarte neplăcut pentru tabăra adversă.

Presimt că jocul meu devine riscant, dar, din fericire, nu accept înfrângerea.

Și înainte de a spune și altceva, Îmi înfășor inima cu un bandaj, pentru că o simt cum sângerează prin micile fisuri ce i-au apărut.

Știu că poate face ce vrea din mine, dar încă mai am vlagă în mine cât să îi țin piept.

Niciunul nu zice nimic, iar liniștea devine, cu fiecare secundă care trece, mai zgomotoasă ca muzica orchestrei aflate pe scenă special amenajată într-un colț.

O urăsc din tot sufletul. O urăsc pentru că, din cauza ei, îmi încalc toate regulile și principiile și fac exact ultimul lucru pe care ar trebui să îl realizez cu ea. Să o fac a mea.

Și îmi rânjește ca un diavol. Un diavol frumos, pentru că așa e Dracu.

Tonul îi e hotărât, poate chiar dur, dar are o notă îngrijorătoare în el, care îmi mai pune o cărămidă la altarul pe care inima mea îl contruiește în numele lui. În curând acesta va avea chipul bărbatului pe care nu am voie să-l iubesc, iar eu devin tot mai slabă în a mă lupt cu aceste sentimente incontrolabile.

— La faptul că ești o tânără minunantă, dar cu suflet bătrân, iar eu un bătrân cu suflet tânăr.

Deschid ochii și mă lovesc de o dorință ce îmi înmoaie picioarele. Dar lovitura nu vine din partea lui, ci a inimii mele, care foarte tare și se deschide de tot în fața lui, ca o supusă la picioarele stăpânului mult dorit.

În sufletul meu se împletește fericirea ce pâlpâie în piept atunci când mă gândesc la el sau îl văd, cu agonia pe care o simt când conștientizez ce facem. Ce simt. O bătălie constantă între rațiune și simțire, mai rău ca în romanul lui Jane Austen.

Răspunsul lui la reacția mea șocată este să îmi rânjească ca un drac care și-a prins victima în furcă după ce aceasta a crezut că a scăpat din Iad.

Un milion de întrebări, dar al căror răspunsuri îmi e teamă să âl ver, și nu pentru că ar fi răspunsuri triste, ci unele mult prea frumoase pentru realitatea încurcată în care ne aflăm.

Cât de repede se poate distruge un vis. Cât de repede se poate dărâma un castel. Un ideal. Și cât de repede se poate disturge o inimă.

Și îmi doresc să curgă sânge, pentru că lacrimi eu nu mai curg pentru el.

Doi oameni care își găsiseră fiecare locul în inima mea, acum mi-au distrus orice fărâmă de încredere aș mai putea avea.

Trebuie să aflu dacă mai există ceva între noi sau totul a fost doar un orgoliu rănit în urma unui joc meschin în care amândoi am fost victime.

Secrete. Se pare că lumea a uitat să mai rostească adevărul și preferă să se ascundă după...măști.

— Poate că eu ieșisem din viața ta, dar nu eram pregătit să te scot din a mea.

Cu jumătate de an în urmă am cunoscut o căprioară care nu a vrut să facă rău nimănui, dar a ajuns să fie rănită de toată lumea. Inclusiv de mine. Și i-am întors spatele când avea cu adevărat nevoie să îi fiu alături, iar de atunci am trăit Iadul promis de Lucifer.

Niciun bărbat nu știe ce îi place și cum îi place brunetei. Niciun bărbat n știe cim să o facă cu adevărat fericită și să o prețuiască așa cum o fac eu.



 









 




 







sâmbătă, 11 noiembrie 2023

R4: Asasinul de Treflă - volumul II de Morgan Kane

 Revin cu recenzia unui volum dintr-o serie foarte dragă mine, o serie care se numără cu ușurință printre surprizele acestui an.

Asasinul de treflă, volumul al doilea al seriei R4 este cartea despre care o să vorbesc azi și tot ce pot să spun despre aceasta este că a fost o frumusețe de carte, pe care am savurat-o din toate punctele de vedere.


Despre ce este vorba în R4: Asasinul de treflă - volumul II?

Acțiunea cărții prezintă povestea plină de năbădăi dintre Dimas și Nysaa, două personaje marcate de un trecut sumbru și care își doresc doar pace și liniște.

Nysaa Los Ajuirre este o tânără puternică, călită de un trecut trist, traumatic chiar. Rănită de trecutul ei și aflată într-o situație extrem de dificilă, Nysaa face tot ce îi stă în putere pentru a găsi o rezolvare rapidă a problemei sale, pentru a se putea bucura de viața liniștită după care tânjește.

Dimas Ilserra este, la rândul său, un tânăr marcat de un trecut traumatic și plin de răni atât fizice, cât și psihice. În ciuda problemelor și a nesiguranțelor, Dimas este dispus să riște pentru Nysaa și să treacă peste fricile induse de trecutul care l-a schimbat pentru totdeauna.


Ce mi-a plăcut

Relația dintre Nysaa și Dimas

Relația celor doi a fost una plină de sacrificii. Atât Dimas, cât și Nysaa, au trebuit să riște pentru a ajunge să fie împreună. Au avut de învățat unul de la celălalt și lucrul cel mai important pe care l-au învățat a fost ce e dragostea și cum funcționează ea.


Relația dintre Issey și Morana

Relația celor doi reprezintă un trailer pentru ceea ce va urma în volumul al treilea al seriei. Cei doi sunt absolut delicioși și haioși, replicile lor și felul în care interacționează unul cu celălalt reprezentând niște momente de pauză în lectură.


Mabus

Deși am fost suspicioasă cu privire la el atunci când a apărut prima dată în carte, pe parcurs am avut ocazia să descopăr un caracter foarte frumos în Mabus. Pe lângă faptul că ar face orice doar pentru a-și proteja sora, Mabus demonstrează și loialitate față de cei din R4, chiar dacă nimeni nu credea că șederea lui prin prejma lor le va ușura în vreun fel existența. Spre finalul cărții, Mabus a demonstrat toate intențiile bune posibile și imposibile.


Ce nu mi-a plăcut

Agnar, Aelius și Khalida

Le-am simțit lipsa în acest volum. Mi-ar fi plăcut să am parte de mai multe momente alături de ei în carte, însă înțeleg motivul pentru care cei trei au fost mai absenți.


Verdict final

În final, volumul doi al seriei R4 primește din partea mea 5 steluțe din 5. A fost o carte minunată, o aventură pe cinste și o luptă de caracter dintre personajele principale.



Cui recomand cartea

Recomand această carte tuturor celor care, bineînțeles, au citit primul volum. Crede-ți-mă, merită să vedeți și povestea dintre Nysaa și Dimas.

În continuare, recomand această carte și celor care vor să citească o poveste de dragoste plină de obstacole, în care protagoniștii se luptă, în primul rând, cu propria minte și mai apoi cu lumea din jurul lor. Asasinul de treflă este o carte a disperării pentru supraviețuire, a dorinței de salvare și a visului de a găsi pe cineva alături de care să te simți confortabil.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

Dă-i unui om puterea pe care și-o dorește și îi vei descoperi adevăratul caracter.

Atunci am înțeles că pactul cu moartea nu era o sentință, ci o eliberare.

Familia nu ți-o poți alege, sângele care îți curge în vene mereu va fi amprenta de care părinții tăi au nevoie pentru a-și valida originile, a-și întări puterea, indiferent de consecințe.

Când nu ai nimic de pierdut riști fără să îți pese de consecințe. Muți piesele de joc într-un mod impulsiv și te arunci în fața pericolului cu zâmbetul pe buze, sfidând adversarul.

Însă un câștigător ia în calcul toate soluțiile și ține cont de ele pentru a evita orice neplăcere.

Uneori gândesc cu fluturii din stomac, care se activează chiar și acum, când mă joc pe muchie de cuțit.

O imagine a unui înger căzut în păcat. Iar el s-a înecat în păcate.

 ❝— Ceva îmi spune că nimic nu e imposibil atunci când vrei cu adevărat.

Dezamăgirea este un sentiment pe care nu îl poți controla. Se aseamănă foarte mult cu speranța. Amândouă se înfiripă în sufletul tău cu ușurința unui gând, apoi se încolăcește acolo precum un șarpe pe care nu-l mai poți alunga. Nici gândul îmbătător, nici șarpele sinuos.

Am privit înlănțuiriea degetelor noastre și mi-am dat seama cu tristețe că nu aveam nicio putere în fața sentimentelor. Nu le puteam controla. Nu aveam cum să interzic inimii să mai bată atât de tare, încât o simțeam în timpane. Nici pieptului să se înfoaie de o explozie de simțuri ce mă sufocau. Nici trupului să mi se înmoaie sub simpla lui atingere.

Începusem să înțeleg de ce se scurgeau fetele la picioarele lui, Începusem să fiu una dintre ele.

Bucata mea de trecut devenise o parte din prezentul lui.

Nu e corect nici să mă gândesc la moarte când mi-a fost oferită viața. Nu e corect să fii curajos în moarte dacă nu ești și prin viață.

Calea pe care am ales să merg este îmbibată în remnisciențele unui trecut degradant și determinarea de a continua pe acest drum este redată de dorința împuțită a răzbunării. Pe toți cei care au ucis părți vitale din mine și m-au creionat într-un om putrenic, dar cu frici ucigătoare.

A muncit să iasă din tiparul femeilor din jurul nostru doar pentru mine. Și e un lucru pe care nimeni, niciodată, nu l-a făcut pentru mine.

Ajung în dreptul ei și îmi dau seama că eu chiar trebuie să muncesc pentru femeia asta superbă, fiindcă nu mi se așază în brațe ca oricare alta.

Are standardele ridicate, mi-a spus. Doar că eu nu mă simt îndeajuns de bun pentru ea.

 ❝Nu aș suporta să o văd atinsă de un alt bărbat. Însă nu suport nici să risc eu să o iau pe ea.

Vreau să mă cunoască. Dar nu mai zace nimic frumos pe fundul sufletului meu rece și întunecat.

❝— Egoismul meu nu are limite când vine vorba de tine. Să nu uiți asta.

Mă pictează în prea multe culori frumoase, în timp ce pe mine mă caracterizează doar negrul și albul.

Rezultatul final va fi oricum mai bun pentru ea, fiindcă eu voi fi acela care îi va privi fericirea pe chip, dorindu-mi să fi fost eu ce care i-o oferă.

Amintirile sunt cheia ce deschie ușile spre trecut.

Voia prea mult din nimicul pe care îl aveam de oferită.

Dacă eu nu am putut murdări aripile unui înger, nu i-aș fi permis altuia să o facă.

O sărut cu disperare. Disperarea de a nu mă respinge, fiindcă nu găsește nimic de iubit în mine.

❝— Pentru că unii oameni nu pot iubi decât o dată în viață. Iar eu sunt unul dintre ei. Și aș fi cel mai mare prost dacă nu m-aș lupta pentru tine.

❝— A fost nevoie de o minune ca să cred că și eu merit una.

Un nod mi se așează în gât și sunt la un pas de a mă coborî la picioarele sale. Să-i cer iertare. Să-i cer îndurare. Să-i cer să rămână a mea.

❝— Cei marcați întotdeauna își vor găsi drumul unul spre celălalt.

Mă privește în ochi, de parcă centrul Universului ei e află acolo, și o parte din mine își dorește ca gândul ăsta să devină realitate.

 ❝Educația stă la baza oricărui om ce trăiește după niște principii sănătoase și are alături o conștiință pe care nu vrea să o provoace.

Și încerc cât pot de mult să nu îi cred cuvintele, chiar dacă pe sub pleoape se leagănă o funie în bătaia vântului ce emite avertizări sumbre.

El e bărbatul tuturor femeilor. El nu e bărbatul care m-ar putea salva.

O senzație copleșitoare, euforică, ce poate naște cele mai otrăvitoare visuri în care noi am putea fi așa pentru totdeauna îmi dă târcoale la periferia gândurilor.

Sunt două motive pentru care renunți să ai visuri. Ori ai viața deja trasată, ori ai renunțat deja la viață.

❝— Uneori greutatea împărtășită e mai ușoară.

Viața îți e oferită fără nicio promisiune a tot ce va urma. Vii în brațele realității libere și dezgolit de orice nevoi financiare. Tot ce bate în piept e o inimă mare într-un trup mic, plină de iubire pe care să o ofere. Viața are nevoie doar de iubire. Denumește viața și îi dă un sens. Saul, cel puțin, legăm de iubire tot ceea ce înțelegem din fiecare zi trăită.

Lecțiile pe care existența asta ni le oferă ori nu le învățăm, ori nu le vedem, dar deseori le regretăm.

Și astfel am ajuns să regret clipele în care îmi refuzam dreptul la iubire. Pentru că am ajuns să tânjesc după ea.

Pentru acea frântură de Rai, am alungat femeia pe care în adâncul sufletului mi-o doream aproape.

❝— Dacă te iubește cu adevărat, trecutul nu o va alunga.

Unii habar nu au ce gust are dragostea și poate nu vor afla niciodată. Poate eu sunt unul dintre ei.

 ❝Dar e ușor să lași pe umerii lor o parte din probleme. E greu apoi să te obișnuiești din nou singur, iar eu nu vreau să mai trec prin asta niciodată.

Mă încrunt și clipesc des când îl aud, și inima face o tumbă, și sulfetul înflorește, iar speranța mă amăgește.

Obsesiile și plăcerile ascunse sunt create din dorința de a evada din colivia propriilor demoni. Dar, când gratile sunt din granit și nu le poți distruge, ajungi să dansezi cu friciile, să te îmbeți cu coșmarurile și să dormi cu adevărul pe care te lupți să îl ascunzi.

E prea devreme să cer adevăruri și prea târziu să schimb ceea ce am făcut. Trebuie doar să mă descurc cu ceea ce primesc.

Nu am cum să șterg emoția. Nici să o încui într-un sertar. Nu când e vorba de iubire.

M-am drogat cu euforia ei și nu pot accepta să o pierd.

❝— Nu ești obligat să salvezi pe toată lumea.

❝— Vreau să fii eliberat de orice te ține ascuns în întuneric, iar pentru asta trebuie să stai departe de probleme. Eu o să mă descurc. Mereu am făcut-o.

Problema e că el nu a dat înapoi. El a promis. Multe. Visuri mari, certitudini grele și emoții intense. Iar mie îmi e frică să mă bucur de tot ceea ce mi-a spus, de teamă să nu fie doar un miraj al momentului și, după ce vraja se termină, să ajungem doi străini cu drumuri diferite.

O să iau tot ce are Dimas de oferit și o să-mi risc viața, încercând să nu mai sper la nimic în timp ce o să mă bucur de iluzia unei iubiri cu aripile frânte.

Visurile mele sunt atât de murdare de temeri și deziluzii că nu le mai pot vedea.

 ❝Pentru că eu sunt femeie. Și eu nu am puterea unui bărbat...

Ah, și numele meu pe buzele ei e pură tentație amețitoare, dar nu mă las prins în mrejele iluziei. Nu pe mine mă vrea.

❝— Te iubesc, Nysaa. Învață-mă cum s-o fac fără să te rănesc!

Acum e rândul meu să îi ofer ceea ce are nevoie. E rândul meu să pun demonii la colț și să fiu bărbatul care o iubește, prințul care o salvează, asasinul care ucide pe oricine o atinge.

Cel care mi-a strâns inima în pumni azi noapte și nu a știut cum să mi-o mai repare. Cel care se lasă pradă neîncrederii, de parcă îi e teamă să accepte că e iubit.

Insistă de parcă ar ști cât de puternic e acest sentiment pentru mine. De parcă ar ști că îmi schimbă lumea. Că îmi oferă fructul interzis la care nu am îndrăznit să sper.

Poate că a ucis oameni, dar pe mine mă ține la adăpost de tot ce mă îngrozește.

Tocmai din acest motiv nu privesc în urma mea. Nu vreau să văd începuturile. Nimic din ce a fost, întrucât m dau înapoi.

Încrederea este o sabie cu două tăișuri. Fiecare parte poate atât să ucidă pentru tine, cât și să ucidă în tine.

❝— De ce ar oferi zeii putere bărbaților dacă nu își pot apăra femeile iubite?

❝— Cea mai grea povară a unui bărbat e să nu își poată apăra femeia iubită. Protejându-te pe tine, se protejează pe el.

❝— Nu ai înțeles până acum? Aș pierde la infinit dacă la final te-aș avea pe tine.

Numele meu pe buzele lui stinge în mine frici și dărâmă ziduri.

 ❝Renunț să analizez fiecare mișcare în ăarte și las inima să dicteze rațiunii.

Vreau să șterg fiecare durere pe care a simțit-o și să las în spate doar fericire și iubire.

❝— Tu, iubito, ești tot ce am. Tu ești regina mea. iubita mea, prietena mea, aliatul meu, jumătatea mea. Tu nu ești numai un nume. Tu nu te definșeti prin ceea ce au vrut alții să devii, ci prin ceea ce ai ajuns singură.

Și așa aș vrea să mă prindă chiar și sfârșitul. Cu inima mea lipită de a ei.

Să fii artist pe propria scenă a vieții e un rol pe care nu știi cum să îl joci. Nu primești un scenariu pe care trebuie să îl respecți, ci te lași purtat de rațiuni și emoții, creând actul perfect, modelat după tine și după propriile nevoi.

❝— Purtăm trecutul și păcatele părinților fără să vrem sau fără să ni le dorim.

Prima piesă în jocul vieții a fost mutată, iar pionul principal va cădea în prima capcană, lăsând falsa impresie a unui regat dornic de putere.

Dar melodia se termină, iar eroii sunt morți. Unul ucis fiindcă a ajuns să se îndrăgostească, iar ea pentru a-l salva pe el. Tragica iubire dintre un demon și o prințesă.

❝— Iubirea nu are nevoie de cuvinte, dar ție ți-aș vorbi despre ea o viață întreagă.

Acceptarea vârstei înaintate e egală cu acceptarea morții. O zbatere slabă într-un corp cu sentința decisă deja.

❝— E un înger, pe care vrea să îl țină departe de diavoli.

Sunt două sentimente contradictorii ce se luptă pentru a câștiga puterea supremă. Iubire și ură. Suntem învățați să iubim și să muncim pentru acel sentiment de plinătate, fiind convinși că datorită lui vom putea muta munții din loc. Evităm emoțiile și ne concentrăm pe ceea ce e frumos, sperând să primim bucuria după care tânjim, euforia intangibilă la care visăm, uitând totodată să ne bucurăm de tot ceea ce avem.






















Milionarii de la DreamLand: Intenții Ascunse de Laura Asher

Ca marea majoritate a persoanelor care citesc, sunt atrasă, din diverse motive, de cărțile care au un anumit grad de popularitate în spațiul...