joi, 7 martie 2024

M-am nenorocit #1: Impactul de Andreea E

 Există cărți care pur și simplu mă țin lipită de ele, nelăsându-mă să iau o pauză de la lectură.

Una dintre cărțile acestea este și primul volum al seriei M-am Nenorocit. De-a lungul lecturii, am stat cu sufletul la gură, fiind curioasă de ceea ce urmează să aflu mai departe.

Aștept cu nerăbdare celelalte volume pentru că sunt sigură că acțiunea o să mă țină în priză cu toate întorsăturile de situație și cu toată tensiunea dintre personaje.


Despre ce este vorba în M-am Nenorocit: Impactul #1?

În centrul acțiunii o avem situația complicată dintre Devon și Hades, situație care se complică și mai mult atunci când în viața lui Devon reapare și Drake, personaj cu o importanță aparte în viața ei.

Devon Black este o tânără urmărită de un trecut tumultos, însă care e dornică să dovedească lumii că e mai mult decât dependența care i-a răpit ani din tinerețe. Este o persoană sufletistă, prinsă într-o lume a conflictelor și a viciilor. Devon este hotărâtă să nu mai dezamăgească pe nimeni, indiferent cât de greu ar fi să facă asta. Viața lui Devon se complică și mai tare atunci când ajunge să fie prinsă între două persoane care vin din lumi complet diferite și care îi influențează viața în feluri unice.

Hades Tate este, în aparență, un star al boxului nepăsător și nonconformist, care doar se bucură de celebritatea pe care a dobândit-o. Pare că nu dă doi bani pe nimeni și pe nimic, însă are o slăbiciune pentru sora sa și pentru...Devon, deși vine dintr-o lume complet diferită față de ea. În același timp, Hades este extrem de protectiv în ceea ce o privește pe sora lui.


Ce mi-a plăcut

Devon Black

Mi-a plăcut foarte mult caracterul puternic al protagonistei. Personajul este foarte bine construit și realist conturat. Prin prisma lui Devon sunt puse în lumină greutățile prin care trec dependenții de anumite substanțe chiar și după ce au încheiat consumul.


Hades Tate

În ceea ce îl privește pe Hades, el este portretul protagonistului inabordabil, aflat în opoziție cu Devon din toate punctele de vedere. Prin intermediul lui Hades sunt puse în lumină problemele lumii mondene și a familiilor bogate, probleme care niciodată nu ajung în lumina reflectoarelor.


Drake Ortega

De departe personajul meu preferat, Drake reprezintă opusul lui Hades, fiind simbolul lumii pericolului în această carte. Am apreciat de-a lungul lecturii faptul că, în ciuda durității sale și a fațadei de om nepăsător și imposibil de doborât. Drake ar face orice pentru fratele său, Seth.


Seth Ortega

Deși nu are multe apariții de-a lungul poveștii, Seth mi-a ajuns la inimă fără dar și poate. Aparițiile sale au adus un plus de sensibilitate acțiunii și au accentuat faptul că Seth este o simplă victimă a mediului în care a fost crescut.


Situația Devon – Drake – Hades

De-a lungul cărții, se observă faptul că între cei trei se dă o luptă a orgoliilor, mai ales în ceea ce îi privește pe cei doi bărbați. Este implicată și etica aici, deoarece unele decizii ale celor trei sunt sau pot fi despicate și analizate în mai multe direcții. Totodată, sunt implicate și sentimentele, acestea făcând totul de o mie de ori mai complicat.


Relația Lexi – Devon

Deși mediul în care au crescut le împiedică să se înțeleagă pe deplin, cele două sunt nedespărțite. De multe ori diferența de mediu își face simțită prezența printre ele, însă cele două reușesc mereu să se întoarcă una la cealaltă.


Ce nu mi-a plăcut

Seth

Deși l-am iubit ca personaj, mi-a fost extrem de milă de el. Înțeleg că rolul lui în carte a fost cel de victimă colaterală, de consecință a unei lumi crude și viciate, însă inima mea s-a frânt de fiecare dată când a apărut și el prin peisaj.


Lexi

Îi înțeleg rolul de unică amică a lui Devon, însă, de foarte multe ori, m-a scos din sărite. Mi s-a părut că în cele mai multe situații nu depunea un efort real să o înțeleagă pe Devon, chit că cea din urmă făcea tot posibilul să o împace și pe ea, și lumea din care vine.


Verdict final

Primul volum al seriei M-am Nenorocit primește clar 5 steluțe din 5. Aștept cu nerăbdare continuarea seriei pentru că sunt sigură că sunt extrem de multe lucruri care mai trebuie dezvăluite.


Cui recomand această carte

Recomand cartea tuturor celor care își doresc să vadă o față mai urâtă a realității și modul în care această realitate influențează viața cuiva.

Totodată, recomand această lectură celor care vor să vadă o parte mai puțin frumoasă a iubirii și felul în care aceasta poate să îți schimba viața într-un sens mai puțin pozitiv.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

❝Am făcut un înger să guste din păcat, iat pentru asta eu aveam să fiu cea înghițită de flăcările arzătoare ale iadului.❞

❝Atât drogurile, cât și alcoolul aveau același scop; bandajarea unor răni căpătate după plecarea ei. Doar că a durat ceva până să înțeleg că era imposibil să bandajezi o rană, căpătată de la o lamă mai mare de cinci centrimetrii a unui cuțit, cu un plasture patetic pentru zgârieturi.❞

❝Cuvintele lui au reușit să cresteze de fiecare dată o tăietură suficient de adâncă, încât, chiar și după plecarea sa, vocea lui a continuat să îmi sâsâie în urechi ca un șarpe de fiecare dată când o dădeam în bară, aducându-mi aminte ce fel de persoană lipsită de scrupule eram.❞

❝Iar singurul motiv pentru care era dispus să-și riște libertatea erau banii.❞

❝Fiecare dependent conștientizează momentul în care drogurile nu mai reușesc să producă nicio satisfacție, doar că majoritatea ignoră și se apropie cu viteză de o moarte mizerabilă.❞

❝Sevrajul a fost cea mai groaznică perioadă. Ear al dracului de ușor să-ți injectezi în venă, dar ce era cu adevărat greu era să te luoți cu nevoia de a nu o face.❞

❝Dependența a avut mereu trei faze mari și late: prima fază era reprezentată de descoperirea drogului și constatarea că acela îți conferea o stare de bine pe o perioadă scurtă, cea de a doua începea atunci când făceai abuz de respectivele substanțe – consumul regulat -, iar ultima, atunci când deja dependența te domina, pur și simplu. Niciun drogat nu a reușit vreodată să controleze dependența, deși majoritatea aveau tendința de a susține asta atât de tare și răspicat. Era doar o iluzie nenorocită. Nu a existat niciodată versiunea de a diversifica drogurile pentru a nu fi dependent de unul anume. Asta era doar un mod idiot prin care majoritatea consumatorilor încercau să se mintă, atât pe ei, cât și pe cei din jurul lor.❞

❝Un drogat o să aibă mereu nevoie de bani pentru a-și procura substanțele. Același drogat o să fie capabil de orice pentru a obține acei bani.❞

❝În realitate, eram zodia scorpion și, mai mult de atât, mereu am empatizat cu viețuitoarea asta mică și letală. De fiecare dată când un scorpion se afla în pericol, își folosește acul din coadă pentru a otrăvi agresorul. Nu era departe de modul în care am procedat de-a lungul timpului cu oamenii din jurul meu.❞

Nu, nu știu asta. Să îmi bagi al doilea cuțit în spate ar fi nimica toată, nu-i așa?❞

❝Poate pentru el întâlnirea asta nenorocită nu a însemnat mare lucru, dar pentru mine a însemnat mai mult decât ar fi trebuit.❞

❝Fata asta a fost dintotdeauna mult prea încăpățânată pentru răbdarea mea.❞

Pui prea multă presiune pe tine, Hades. Ești om, trebuie să te recuperezi în liniște, apoi să revii.❞

De câte ori o să mai greșești, pentru a-ți da seama că tu însăți ești o greșeală?❞

❝Mi-am tatuat pe spate: <<Greșelile fac parte din ceea ce suntem noi>>., în speranța că în acest fel chiar le voi face să se contopească cu mine, pentru ca în final să îmi așez viața pe făgașul normal. Mi s-a spus de zeci de ori că scopul greșelilor este acela de a te învăța o lecție, doar că în momentul în care ai ajuns să le repeți la nesfârșit, ai uitat cu desăvârșire motivul existenței lor.❞

❝Era o minciună. O minciună menită să-l potolească pe Hades, doarece în realitate, am făcut-o de multe ori pe Alexis Tate să simtă frică. Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva ore era un exemplu foarte bun, iar în ceea ce privește trecutul, avea prostul obicei al unei fetițe naive de a se arunca în lumea mea întunecată, crezând că i-ar face față, și pentru a o potoli a fost necesar de o grămadă de ori să o fac să tremure de frică în fața mea, am făcut-o spre binele ei, altfel ar fi continuat să se scufunde prin încercarea de a mă trage pe mine la suprafață. Nu meritam să-mi ia apărarea. Nu după ce am pus-o în pericol în modul în care am făcut-o.❞

❝Amenințarea din glasul său era evidentă și drastică, transmițâmdu-mi un oarecare sentiment de teamă. Pentru prima oară de când ne cunoaștem, mă temeame de intențiile lui.❞

Poate părea șocant, dar până și scorpiile ca mine se feresc de un glonț în țeastă.❞

E un nenorocit și jumătate, dar a fost incapabil să-și ucidă sentimentele pentru tine. Ar arde lumea din temelii dacă tu i-ai cere-o.❞

❝Era atât de dureros să privesc același verde viu și să nu mai găsesc nicio urmă din acea căldură care îmi îmbrățișa trupul, ci doar durere și repulsie.❞

❝Preferam versiunea lui Drake care era scârbit de mine, care mă ura, deoarece aceea doar mă înfuria. În schimb, versiunea lui reală, încărcată de amărăciune și regret, îmi înjunghia în repetate rânduri inima.❞

❝A reușit să îmi încălzească într-o secundă întreg corpul și totodată să îmi sfârtece inima când am conștientizat că nu mai era acasă. El a încetat să mai fie acasă din secunda în care i-am înfipt un cuțit în spate și l-am lăsat să sângereze.❞

❝Durerea ascunsă în spatele acelui verde crud era atât de palpabilă, încât pentru câteva secunde m-am întors în trecut, la momentul în care l-am trădat. Era atât de bine mascată, încât, dacă nu l-aș fi cunoscut atât de bine, probabil m-ar fi păcălit. În schimb, nu mai era vie, era o durere care, în timp, s-a contopit cu el.❞

Presupun că e blestemul meu. Să nu pot să urăsc femeia care mi-a distrus fratele.❞

Drace! Nu mă privi în felul ăsta, cariño, pentru că doar eu știu cât de mult am tânjit să te simt în tot timpul ăsta.❞

❝Tonul încărcat de durere a călătorit până în sufletul meu și a lovit dureros. Atât de dureros, încât lacrimile mi s-au adunat în ochi și m-am trezit luându-l în brațe pe bărbatul pe care l-am trădat de parcă nu aș fi dat doi bani pe el. Am avut în față versiunea lui atât de puternică, încât mi-am permis să uit cine era cu adevărat Drake Ortega în interior.❞

❝Meritam să mă urască. Trebuia să o facă. Ar fi fost mult mai ușor pentru amândoi, la naiba! Iar eu? Eu nici măcar nu știam dacă încă eram îndrăgostită de el.❞

O parte din prietena mea a murit și oricât m-am străduit să o aduc înapoi, n-a mai fost niciodată la fel. A durut al naibii de rău.❞

Știu că a greșit, știu că a făcut multe rahaturi pe care n-o să le poată șterge, dar mai știu că undeva în adâncul ei încă există fetița aia plină de visuri și speranțe.❞

❝Voiam să o contrazic, dar în aceeași măsură, nu o puteam face pentru că și eu am avut speranța că Devon avea să se ridice din mizerie.❞

❝Lacrimi s-au rostogolit din nou pe obrajii ei și mi-am simțit inima pătrunsă de un cuțit. Am înghițit în sec și mi-am strâns pleoapele în secunde în care mi le-am simțit umezindu-se după o perioadă în care nici nu credeam că mai eram capabil să plâng.❞

❝Viața departe de casă nu a fost niciodată așa cum a prezentat-o presa, așa cum chiar eu am prezentat-o altor persoane și probabil motivul real pentru care nu am vizitat niciodată Detroitul în trei ani a fost din teama că nu mi-aș fi găsit puterea interioară de a mă întoarce.❞

❝I-am frânt inima de sute de ori și nici măcar o singură dată nu m-am învinovățit pentru asta. Și acum ce: M-am întors și aveam curajul de a-i pune condiții?❞

❝I-am cerut să renunțe la singura persoană care a rămas lângă ea și a susținut-o chiar și atunci când eu m-am cărat. I-am cerut să renunțe la singura prietenă reală din viața ei, care nu a urmărit nici banii ei, nici o aventură cu mine. I-am cerut să o abandoneze pe tipa care nu a ezitat o secundă să-și pună la bătaie pielea pentru a o scăpa.❞

❝Poate Devon Black a îmbrățișat depravarea cu nonșalanță, dar niciodată nu i-a permis surorii mele să o facă.❞

❝Am meritat atât de mult să mi-l înfigă în inima mea stricată, încât nici în ziua de astăzi nu puteam înțelege de ce nu a făcut-o.❞

❝Faptul că nici măcar nu am fost lucidă atunci când mi-a cerut explicații și doar i-am râs în nas, i-am luat inima care sângera și am călcat-o în picioare, omorând fără milă băiatul care s-ar fi aruncat în bătălia gloanțelor dacă ar fi știut că așa m-ar fi protejat.❞

❝În noaptea aia nu doar că am ucis tot ce a fost între noi, ci am turnat benzină și am aruncat o brichetă, apoi am privit cum flăcările au făcut scrum totul.❞

❝Întrebarea mea era atât de dură, încât a reușit să-l ia prin surprindere. De ce, după tot ce i-am făcut, era încă aici? De ce după ce i-am înfipt un cuțit în spate când credea că îl păzesc, doar l-a scos, iar după doi ani, l-a aruncat la picioare ca pe o ofrandă de pace?❞

❝Nu meritam iertarea lui. Nu voiam să accept că era capabil să mă ierte. De ce naibii ar fi avut încredere că nu aș fi cules acel cuțit de pe jos și i l-aș înfipt de data asta direct în inimă?❞

❝— Încerci să mă întrebi de ce nu m-am răzbunat până acum? Pentru că te-am iubit, Devon. Iar atunci când iubești așa cum eu am făcut-o, nu-i poți face rău acelei persoane, chiar dacă te-a distrus într-un mod în care știi că niciodată nu o să te mai poți vindeca. Mi-am dorit al naibii de mult să suferi și tu, măcar pe sfert cât am făcut-o eu, dar sfârșeam prin a mă bucura când vedeam că viața ta prindea din nou nuanțe colorate.

❝— Știi de ce m-am îndrăgostit de tine? Pentru că nu ai renunțat niciodată la oamenii pe care i-ai iubit.

❝— Știi care e problema când tu ești cel care nu renunță la oameni? Ei o să renunțe primii la tine, iar ție o să-ți smulgă inima din piept.

Când și-a ridicat ochii albaștri într-ai mei, am înghețat. Era o privire moartă, o privire pe care nu am văzut-o niciodată la ea, dar am văzut-o la fiecare persoană din viața mea pe care am dezamăgit-o.

❝— Nu, drogurile nu sunt arma sinucigașilor. Drogurile sunt arma oamenilor care vor să trăiască, dar încă n-au învățat cum să-și aline suferința.

❝— Cu timpul, nimic nu mai doare la fel ca la început.

De ce a păstrat pe pielea lui ceva care îi amintea de mine? De persoana lipsită de scrupule care l-a distrus?

Ochii de un verde sălbatic m-au sfredelit. El era singurul care mă vede  ca pe o binecuvântare, nu ca pe un blestem.

Drake a fost ceea ce orice adolescentă cuminte visa cu ochii deschiși. Băiatul rău care ar fi ars lumea din temelii pentru femeia pe care o iubea. Doar că nu a fost ca în orice povești.

— De ce ar conta dacă îmi pasă? Sunt în continuare nenorocita care i-a arătat iadul fratelui tău, nu încerca să te minți, Drake. Niciunul nu ar putea să uite așa, oricât și-ar dori.

❝— Crezi că nu știu? Am încercat să uit, Devon! Dacă ar fi fost posibil, mi-aș fi șters memoria doar să nu mai fie amintirea atât de vie în minte și mi-aș fi smuls inima din piept doar ca să n-o mai simt cum bate doar pentru tine.

Probabil mâine aveam să ne comportăm la fel ca înainte, pregătiți să ne rupem gâturile reciproc, dar în seara asta eram mult prea vulnerabili.

Acum mi s-a confirmat pe propria piele că toate zvonurile despre Hades Tate erau complet adevărate. Știa exact cum să facă o femeie să devină lichid în brațele lui, iar eu am fost încă una dintre idioatele care au cedat în fața lui.

— Ai fi surprinsă să aflii cât de puțin valorează libertatea cuiva pentru suma potrivită.

Merita asta. Merită o fată care l-ar fi iubit cu întreaga ei ființă, nu cu jumătăți de măsură.

Presupun că nu era vorba de nevoie, ci de obișnuință. Asta am făcut mereu. De fiecare dată când simțeam că pierdeam controlul propriei vieți, alegeam să mă droghez. Nici măcar nu conta ce drog era. Voiam doar să mă amorțească suficient încât să nu îmi mai pese de nimic din jurul meu. Era doar scurtătura nocivă pe care am ales-o de fiecare dată. Modul prin care aveam impresia că îmi păcăleam destinul. Modul prin care am încercat să îmi colorez viața în cele mai vibrante nuanțe doar pentru a scăpa de acel alb-negru blestemat, doar că a durat ceva să conștientizez că totul era o iluzie conferită de acele substanțe halucinogene.

— Crezi că sunt atât de turbat doar din cauza geloziei? E vorba despre nopțile în care plângeai din vina nenorocitului ăstuia, despre zilele în care te învinovățeai constant. Omul ăsta a fost cel care a rupt bucățică cu bucățică din tine, iar eu am fost cel care s-a chinuit să le adune și să le lipească la locul lor.

A fost ușor să susțin că nu-l mai iubesc după ce nu am fost în preajma lui, dar acum, când era din nou aici, totul s-a pus sub semnul întrebării.

Nu mi-ar fi ajuns o viață să îmi răscumpăr greșelile față de bărbatul din fața mea, dar dacă vreodată aș fi fost pusă să aleg între viața mea și a lui, aș fi ales-o pe a lui fără să clipesc și n-aș fi regretat vreo secundă.

A cunoscut cea mai distructivă versiune a mea și a iubit-o. Când am ajuns pe marginea prăpastiei, pregătită să mă arunc, a încercat să mă prindă, iar atunci când nu a reușit, s-a aruncat după mine, hotărât să mă protejeze de mine însămi.

M-a protejat pe mine, dar niciodată nu s-a protejat pe el, iar la final eu am fost cel care l-a trădat, nu altcineva.

— Trăiești cu impresia că viața era mai ușoară pe droguri, să nu crezi că nu m-am prins de asta, dar ești o luptătoare, mi alma! Fata mea are un sânge dat dracului.

Modul în care mă privea doar pe mine m-a făcut să mă întreb dacă va putea vreodată să iubească o altă femeie. O femeie care-i merită dragostea.

— Doar pentru că sunt aici din cauza ei, nu înseamnă că îmi displace prezența ta, Drake. Singurul motiv pentru care te-am evitat a fost pentru că voiam să te mai privesc în ochi după tot ce ți-am făcut. M-am obligat să nu mai simt nimic și am sperat ca tu să-ți trăiești viața.

— Am nevoie să știu dacă mai are rost să lupt pentru noi, pentru că, dacă tu te îndrăgostești de altcineva, eu am pierdut.

— Îți promit că, dacă vreodată voi simți pentru cineva măcar un sfert din cât am simțit pentru tine, tu vei afla primul.

— Nu merit iubirea aia, Drake! N-am meritat-o niciodată, dar tu meriți o femeie care să lupte pentru tine și să te iubească în felul nebunesc în care tu ești capabil s-o faci.

Am cules cuțitul cu care l-am înjunghiat pe Drake și mi l-am înfipt direct în inimă, sperând ca sângele meu să-l vindece pe el.

Nu l-am meritat niciodată, dat știam că atunci când își va permite din nou să primească o femeie în viața lui, va reuși să facă ceea ce eu nu am putut niciodată. Să-l facă fericit. Oricât s-a obligat Drake să creadă asta, nu a fost niciodată așa. L-am iubit, dar într-un mod distructiv și toxic, hrănindu-l cu disperare și agonie.

<<.Mereu îmi spui că sunt îngerul lui păzitor, nu cred în asta și știi de ce? Cred că, de fapt, el e îngerul meu păzitor. Mă protejează fără să facă ceva anume. Nu asta e definiția unui înger?>>.

Avea să plângă până când lacrimile nu ar mai fi curs, să urle până când glasul i s-ar fi spart în mii de bucăți, să lovească până când durerea fizică avea să-l amorțească, iar următoarea zi avea să fie cea mai distructivă versiune a sa.

Drake Ortega se hrănea cu durere, apoi o transforma în putere, așa cum flăcările transformă totul în cenușă. Știam că de îndată ce ar fi ieșit de aici ar fi căutat doar răzbunare. Era tot ce l-ar mai fi ținut în viață.

Îngerul său păzitor a murit și pierderea acestuia i-a frânt și lui aripile, lăsându-l să se prăbușească în gol.

Prima dată când lumea mea și a lui Drake s-au ciocnit, impactul a stârnit un incendiu mistuitor, iar eu doar am plecat când flăcările au început să ardă. El a reușit să oprească acel incendiu, dar apoi m-a întors, doi ani mai târziu, am aruncat cu benzina peste scânteile rămase și ce a urmat, a ars totul din temelii până a rămas doar cenușă.



 

 

 

 


























miercuri, 6 martie 2024

Synn #2 - Adevărul te sfâșie de Bianca P. Florentina

 Îmi place să descopăr cărți noi și, mai ales, autori noi. Puncte bonus dacă autorii respectivi sunt români.

Și așa am ajuns să descopăr seria Synn, serie care mi-a ajuns rapid la suflet și care m-a ținut cu sufletul la gură de-a lungul celor două volume care au apărut până acum.

Am atât de multe întrebări a căror răspunsuri nu le-am aflat până acum. Abia aștept să descopăr tot ceea ce se petrece mai departe cu protagoniștii și cu celelalte personaje.


Despre ce este vorba în Synn #2 – Adevărul te sfâșie?

La fel ca în primul volum, acțiunea îi are în vizor pe Synn și pe Haza, prieteni și dușmani în același timp, tovarăși de suferință în centrul Cavarty Hope,

Synn Geacă de Piele Lokenhard se află într-un pericol constant, existența lui în centru fiind atent supravegheată de niște persoane a căror intenții nu sunt cele mai fericite.

Se află într-un conflict în ceea ce o privește pe Haza: o vrea lângă el însă, în același timp, vrea să o țină departe de el pentru a nu o trage după el în tot haosul din viața sa.

Deși nu recunoaște, este gelos de fiecare dată când Haza se află în compania unei prezențe masculine care nu este el.

Hazel Haza este o tânără rănită. Este dornică să iubească, însă, în același timp, este speriată de consecințele unei posibile iubiri. Toate acestea se datorează trecutului ei, un trecut dureros, care o urmărește la fiecare pas și care nu o lasă să meargă mai departe.

În ceea ce îl privește pe Synn și sentimentele penttru el, Haza este confuză, neștiind în ce direcție să o apuce când vine vorba de Geacă de Piele al ei.


Ce mi-a plăcut

Întorsăturile de situație

De la pagină la pagină, acțiunea devine tot mai intensă, aproape fiecare capitol fiind presărat cu o întorsătură de situație sau cu un moment critic din viața protagoniștilor.

Cartea îți dă impresia că nu are niciun moment de pauză în ceea ce privește viețile protagoniștilor, fapt ce te face să nu lași cartea din mână până nu o finalizezi.


Detaliile grafice

Ca de fiecare dată, menționez faptul că ratingul oferit cărțtii nu ia în considerare detaliile grafice. O carte poate să fie superbă din toate punctele de vedere cu sau fără grafică.

Totuși, atunci când dau de o carte la care observ că s-a muncit și din acest punct de vedere, îmi place să aduc laude și validare și pe acest plan.

În ceea ce privește ilustrațiile acestui volum, munca depusă de artista din spatele acestor imagini (@cristinaastrugar  - o menționez pentru că știu sigur că ea s-a ocupat de această parte -) este de-a dreptul divină.

Ilustrațiile se potrivesc extrordinar de bine cu povestea, redând în detaliu trăirile și străile personajelor și oferind un cadru oarecum mai intim poveștii.

Datorită acestor ilustrații, de multe ori ai impresia că te aflii în mintea protagoniștilor, simțind și gândind exact cum o fac ei.


Tensiuna dintre Synn și Haza

Situația dintre cei doi este absolut delicioasă. Se simte foarte reală întreaga situație dintre ei.

Toată această tensiune este susținută și de întorsăturile de situație, care îi pun pe cei doi în fața unor decizii greu de procesat și în fața unor situații greu de digerat.


Accentul pus pe partea de sănătate mentală

În spatele poveștii de dragoste și a întâmplărilor care te țin cu sufletul la gură, cartea pune foarte mult accent pe sănătatea mentală a tuturor celor care se află în cadrul Cavarty Hope.

Se accentuează foarte bine cât de greu e să mergi mai departe când părți ale trecutului tău par atât de recente, încât te sufocă la fiecare pas.

Din acest punct de vedere, consider că lectura acestei cărți trage un semnal de alarmă referitor la importanța sănătății mentale și a felului în care astfel de probleme ar trebui gestionate.


Accentul pus pe partea romance

Partea de romance a fost atât de draguță, dar și dureroasă. Relația protagoniștilor a fost foarte frumos descrisă. Pe cât de complicată e situația dintre Synn și Haza, pe atât de frumos a conturat-o Bianca.


Ce nu mi-a plăcut

Detaliile

Partea asta nu are legătură cu cartea, ci cu mine. M-am ofticat că am uitat din detaliile primului volum având în vedere că l-am citit acum ceva timp, motiv pentru care m-am prins puțin mai greu de unele situații.

Însă, lăsând toate astea la o parte, am adorat fiecare pagină și fiecare secundă petrecută în compania acestei cărți.


Verdict final

Nici nu trebuie să mă gândesc. Synn #2 – Adevărul te sfâșie primește 5 steluțe din 5. A fost o experiență minunată, fiecare pagină dezvăluind noi aspecte despre protagoniști și despre restul personajelor. Nu am putut să las cartea din mâini, fiind captivată de tot ceea ce s-a întâmplat cu Haza și Synn.



Cui recomand această lectură

Recomand cartea celor care au citit și primul volum. Clar trebuie să finalizați seria asta. S-au întâmplat multe și o să se întâmple și mai multe, sunt sigură de asta.

Mai recomand această lectură și celor care își doresc să aibă parte de o lectură intensă din toate puctele de vedere, cu o acțiune pe care nu o poți aticipa nicicum și care te ține lipit de carte.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

De ce simt că mi se zbate inima între coaste făcând asta? De ce simt nevoia disperată s-o trag la pieptul meu și să n-o mai las niciodată să plece?.

— Te rog! Stai departe de mine! E clar că eu n-am puterea asta și mereu vin după tine, dar tu nu mă mai primi.

Ești cea mai mare greșeală din viața mea, pentru că am jurat să nu mai simt vreodată din nou.

Tipul ăsta este periculos...altfel decât noi. De parcă fiecare bucățică din el a fost fabricată pe bune în iad și trupul încă îi este bântuit de acei demoni care l-au creat.

Eu sunt fata rea din povestea asta. Iar fetele rele n-au voie să bocească.

Se simte de parcă mirosul gecii lui de piele și ochii ce-i ascund o mie de mistere îmi schimbă cursul vieții.

Atunci când îți dresezi inima să nu mai simtă nimic, reușești s-o potezeji. Dar în clip în care lărgești hamul din jurul ei, permițându-i să se conecteze cu alți oameni, cu alte inimi, controlul și siguranța nu se mai află doar la tine. Și poate că e frumos, dar când îți permiți să simți, îți permiți involuntar să fii rănit.

Și nu mă tem de moarte, pentru că de când mă știu am încercat să-i pun capăt vieții ăsteia prin diverse mijloace.

O parte din mine speră ca Synn să-mi fie de data asta supererou, dar o alta știe că el este cel care are acum nevoie cu adevărat să fie salvat.

De fapt, în brațele lui e cel mai dulce rai. Nu credeam vreodată că o să pot ieși din iad după toate păcatele comise, dar când sunt cu el, orice e posibil. Când nu sunt cu el, încep să cred că până și oamenii distruși ca noi doi pot primi a doua șansă la fericire.

Băiatul ăsta începe sp aibă un efect foarte ciudat asupra corpului meu. Niciun drog pe care l-am încercat vreodată nu a reușit să mă facă să mă simt atât de dependentă.

— Un înger ca tine nu are ce căuta lângă un demon ca mine. Până și mintea ta e prea inocentă, înțelegi? Nu ar trebui să te murdăresc. Dar prin cap îmi trec multe moduri prin care aș vrea s-o fac.

Minutele încep să se scirgă și eu conștientizez că nu e deloc rău să-l am aproape de mine pe acest băiat, că nu ar fi o idee atât de rea să-l las să mă atingă și să încerce să mă facă să uit.

Ce s-a întâmplat cu el? De ce i-at frânge cineva inima lui, când se află atât de multă bunătate în ea, chiar și așa, rămasă pe bucăți și frântă cum este?

E frustrant cum unii oameni intră în viețile noastre doar ca să ne distrugă, ca mai apoi să avem nevoie de reparații și să nu fim varianta noastră cea mai bună cu oamenii cu adevărat meniți nouă.

Amândoi am trecut prin lucruri de rahat care ne-au făcut să ne ridicăm barierele și să nu mai avem încredere în mine, de aceea suntem astăzi. Dar, poate într-o zi o să avem curajul să ne vinedecăm împreună rănile.

— Să nu-ți fie frică de întuneric, să-ți fie frică de oamenii care se pot ascunde în el.

Când sunt cu el, mă simt cu adevărat vie, însă știu că tot el o să fie motivul pentru care voi muri lent.

— Când îți zic să pleci, te rog, tu să rămâi. E atît de întuneric fără tine.

— Te rog să nu mă asculți, chiar dacă te gonesc! Nu pot trăi fără tine. Când ești cu mine...să trăiesc nu mi se mai pare atât de nefiresc.

Mă tem că în timp ce mă vei atinge ca să mă faci să uit noaptea asta, îmi vei trezi la viață trecutul și pe cel care m-a distrus cu adevărat. Sunt prea lașă să te las să încerci să mă vindeci, căci mi-e frică de mor de etapele vindecării de cicatricile care se vor deschide prima oară înainte ca tu să încerci să le faci să dispară.

Brațele lui mă înconjoară, ținându-mă captivă, dar nu m-am simțit niciodată mai liberă ca în acest moment.

Inima îmi trepidează, iar pieptul mă gâdilă de parcă aș avea acolo un fluture gicantic ce dă din aripi și prinde rădăcini. E ca și când acest sărut mi-a semănat semințe în inimă, iar din rănile adânci cresc tot felul de flori splendide. De fapt, până și fluturele gigantic este făcut în întregime din plante, iar din semințele lor prind viață zeci de mii de fluturași mai mici ce încep să-mi zboare haotic prin piept și stomac, gâdilându-mă într-un fel ciudat până-n pântece. Este o senzație atât de neobișnuită, încât, dacă aș avea puterea, mi-aș deschide pieptul cu mâinile și aș lăsa fluturele să zboare.

Ceea ce pentru el a fost o greșeală, pentru mine a fost totul, chiar dacă doar pentru câteva momente. Viață. Normalitate. Rai și vindecare.

Doar că tocmai mi-ai ucis inima, după ce i-ai arătat pentru o secundă ce trebuie să simtă ca să fie vie.

Râd nervos. După care îmi îndrept umerii și încerc să mă port cât mai natural, nu de parcă mi-a înflorit inima datorită lui și s-a ofilit într-o clipă la loc.

Tresare și mă izbește de sticla rece, făcându-mi inima să mi se coboare de spaimă la picioare și să se spargă în milioane și milioane de cioburi.

Vocea mea de-abia se aude, dar în schimb bătăile inimii mele răsunî în toată încăperea, de parcă inima mi-ar fi scoasă afară din piept și trântită pe podea.

Este un monstru răpis de adevărații monștri.

Sunt ca pașii unui înger ce a devenit diavol fără să aibă de ales.

Să nu te temi de întuneric, să te temi de oamenii care se pot ascunde în el. Ei sunt adevărații monștri.

Cu doar câteva minute în urmă, băiatul ăsta mi-a învins demonii printru-un sărut, iar acum arată de parcă își dorește să mă despice în mii și milioane de bucăți.

Frica și neputința îi urlă în privire odată cu durerea și disprețul față de sine. Închid ochii, resemnându-mă cu gândul că așa mor. Că atât a fost să fie. Pentru că așa sunt oamenii și toate ființele vii, fragile și trecătoare. Pentru că nimic nu durează veșnic și eternă este doar moartea. Iar eu am fost, în sfârșit, pentru trei secunde, vie.

Cred că asta înseamnă să iubești, să accepți omul de lângă tine chiar și în momentele sale instabile. Și să-l ierți.

Căci nicăieri în lume nu eram acasă. Apoi l-am cunoscut pe el și am învățat că nu trebuie să am un loc pe care să-l numesc acasă.

Casa nu e acolo unde sunt zidiți patru pereți, o ușă și două ferestre. Acasă e acolo unde inima ta bate cel mai tare și totul este liniștit, chiar și când știi că o să mori. N-o să mor în patul meu, dar o să mor la pieptul său.

Sunt împăcată cu gândul că o să mor acasă. Acum știu cum e să te simți vie, nu doar să trăiești.

Moartea nu mai pare atât de îngrozitoare dacă mor în brațele tale.

— Nu merit să fii parte din viața mea. În brațele tale e atât de mult rai, iar eu sunt un păcătos...O să mă asigur că n-o să te mai rănesc niciodată.

Când mintea mea pierde controlul, totul în mine este amorțit, mă simt ca o bucată de lemn. Ca un pom ce prinde rădăcini pe un pământ ce devine ulterior infern. La exterior încă este frumos, măreț și arată dur, dar cu o singură lovitură de topor, după ce dai la o parte primul strat de scoarţă, realizezi că interiorul este gol. Nimic viu nu se mai poate afla înăuntru, doar așchii și putrefacție.

Știu că oamenii tind să uite toate lucrurile bune făcute de cineva atunci când acesta greșește. Toți tindem să facem greșeli câteodată, dar asta nu înseamnă că suntem răi. Greșelile nu ne definesc, însă ne ajută să învățăm lecții importante în urma cărora să devenim mai buni.

De aceea, aleg să-i fiu alături acestui om în clipele sale instabile. Într-o zi, știu că o să mă bucur din plin de stabilitatea sa, a amândurora. Pentru că dragostea este o luptă, un câmp minat pe care se poartă războaie. Mulți vor eșua, doar cei curajoși vor ajunge ținându-se de mână, printre gloanțe, până la capăt.

Iar eu am decis că noi doi să ne mai dăm drumul la mână, indiferent de greutăți. În fond, în dragoste niciodată nu este ușor. Mai ales când ești închis într-un centru de nebuni. Iar Synn este singurul bărbat pentru care îmi doresc să lupt de una singură și cu mâinile goale împotriva tuturor.

— Ba e băiatul preferat, fără costum de supererou, îți amintești. Mi-ai zis să nu plec atunci când mă gonești, ai zis să rămân. Sunt aici să te aduc înapoi, te rog...Te rog, întoarce-te la mine! Și eu sunt în întuneric fără tine.

M-am săturat să plâng, dar lacrimile nu vor să mă asculte, nu vor să înceteze. Totul merge fix invers în viața mea. Am fost proastă că am sperat, nu ar fi trebuit să uit cine sunt. Să-mi permit să mă simt normală lângă el a fost cea mai mare greșeală pe care am comis-o în ultimii ani.

Cât de toxic sună? Să trăiesc doar pentru el. Să caut salvarea în brațele celui care m-a rănit. Sună a nebunie.

Te urăsc din toată inima. Te urăsc pentru că m-ai salvat doar ca să mă distrug. Ar fi trebuit să mă lași să ard, focul ar fi durut mult mai puțin în timp ce-mi despica pielea și-o topea pe oase, comparativ cu ceea ce simt acum. Doare. Doare atât de tare și constant, încât îmi doresc să-mi scot inima afară din piept și s-o zdrobesc sub picioare, căci este a ta acum și-mi amintește de cum m-ai făcut să mă simt.

Fizic sunt aici, dar psihic sunt departe, prinsă într-o lume în care haosul predomină binele, unde răul este pus pe un piedestal, iar singura scăpare este moartea.

În fond, ce suntem noi cu adevărat? Trupuri concepute să moară când le expiră termenul? Suflete eterne captive în bucăți de carne? Nu știu. Probabil am pierdut grav controlul. Categoric am făcut-o. Gândurile mele nu mai au sens. Nu le mai înțeleg!.

Am crezut că, odată rănit atât de tare, nu o să mai pot niciodată sî simt nimic. Apoi am cunoscut-o pe ea și ușor, ușor ceva s-a deblocat în mine. Cu stângăcia ei, cu părul tuns strâmb, cu ochii ei verzi și triști, cu toate obsesiile ei ciudate pentru unicorni, salopete, jeleuri și cer, m-a făcut să cred că pot să trăiesc din nou.

Până la ea n-am întâlnit pe nimeni cu un întuneric în privire și-n suflet atât de izbitor de asemănător cu al meu.

E prima care a reușit să mă tragă la lumină din vidul infinit în care mă afundam. Însă există o promisiune pe care am jurat cu sânge că niciodată nu o voi încălcăm.

Am fost un dobitoc care a crezut orbește în doi șerpi veninoși care mă mușcau viclenește de spate, injectându-mă cu venin prin tot corpul.

Fumegând pe șoseaua alunecoasă, când pe roata din față, când pe cea din spate, însuși Diavolul simt că mă aclamă, așteptând cu rânjetul până la urechi să mă fac una cu pământul, să mă ia cu el exact acolo unde mi-e locul. Și raiul este exclus.

Cei ca mine nu se vindecă, sunt doar stabili pe perioade scurte de timp. Practic, întreaga noastră viață e un carusel cu suișuri și mai multe coborâșuri. Dar m-am obișnuit.

Sfat: aveți grijă ce spuneți, totul este interpretabil și se poate întoarce împotriva voastră. Apoi ajungeți închiși aici.

Synn este singurul băiat care a pătruns vreodată în interiorul zidului pe care l-am ridicat cu strădanie în jurul inimii mele. Mă sperie atât de mult. Sunt prea vulnerabilă și maleabilă în preajma sa. Iar când îți permiți să fii vulnerabil în fața cuiva este ca și cum ți-ai deschide pieptul cu un topor și ți-ai pune inima în palmele sale. N-ai de unde să știi ce o să facă cu ea, dar poți doar să speri că n-o să te rupă în bucăți, așa cum Synn m-a rupt pe mine cu două săptămâni în urmă, doar ca să-mi mângâie acum sufletul și să-mi lipească bucățelele la loc.

Acest Synn care-mi sărută gâtul este capabil să mă vindece de orice. Acest Synn care m-a salvat de nenumărate ori este capabil să-mi facă inima ca o bezmetică doar pentru el. Acest Synn care mă ține de mână este tot ce-mi doresc acum și pentru totdeauna. Până la final.

Bătăile inimii lui sunt sunetul meu preferat.

Cu toate acestea, nu vreau să-mi dea drumul, pentru că e atât de mult rai la pieptul lui, încât mă pot simți pentru o clipă înger. Atingerea lui este aidoma soarelui fierbinte după o săptămână de furtuni. Încălzește tot ce e rece în mine. Topește gheața care mă amorțește și mă face să simt. Cu el nimic nu mai pare imposibil. Și viața nu mi se mai pare așa înspăimântătoare.

Ce ador la piruete e felul în care trupurile noastre se regăsesc apoi și se ciocnesc, rămânând atât de apropiați.

❝— În seara asta, orice e posibil și e permis, iar eu am să intru în visul tău, la fel cum tu ai acceptat să intri în al meu pentru câteva minute. Promit să fac iadul un loc mai bun pentru amândoi astă-noapte. Doar care-mi ce vrei și am să fac să fie posibil, atâta timp cât mâine o să credem că a fost doar un vis frumos împărtășit în doi.

Și dacă poveștile despre viața de apoi sunt cu adevărat reale, atunci n-am să-l uit nici când am să mor, căci el este mai mult decât o primă iubire. El este mai presus de toți demonii mei, el este salvatorul. Prințul pe care l-am așteptat de atâta amar de vreme, încă de când eram doar o copilă. El este cel pentru care obișnuiam să mă rog Domnului înainte să-mi pierd speranța.

Synn este răspunsul la rugăciunea mea.

— Curcubeul tău îmi va eclipsa întunericul, Hazel. Mă tem să renunț definitiv la el...

Și cred că asta înseamnă să iubești cu sufletul, nu cu mintea. Să-ți permiți să rămâi vulnerabil în fața celui pe care îl iubești, fără să-ți faci griji că și-ar putea bate joc de cât de vulnerabil ești. Să știi că, indiferent de ce o să urmeze sau cum o să se termine, ești protejată și apărată, iar vulnerabilitatea ta nu va fi folosită ca slăbiciune niciodată, ci doar ca putere.

— Mâine o să fii cel mai frumos vis al meu. De acum încolo, de câte ori voi privi cerul, îmi voi aminti de tine. Căci, pentru o noapte, ai fost steaua care mi-a luminat întunericul.

Doare mult prea tare, totul în mine se despică și rămâne în bucăți, iar cuvintele sale îmi reverberează ca o otravă încinsă prin creier și-mi picură vertiginos în suflet, distrugând tot ce reparase până acum. Căci, el a fost pentru o perioadă de timp tot aerul meu. Singurul care m-a iubit cu toate defectele mele, acum și pentru totdeauna. Singurul pe care l-am iubit și-l voi iubi etern în toate viețile ce vor urma.

Singurul care am crezut pentru o clipă că o poate face mi-a frânt inima dinainte să o învețe pe deplin să fie fericită, iar acum adorm noapte după noapte îmbrăcată în cămașa sa, cu lacrimile uscate-n barbă. N-am să-l iert pentru asta.

Ochii noștri se ciocnesc ca o furtună. Deși nu ne vorbim, se simte de parcă ar face-o ei pentru noi și ar urla cu tunete.

Îi ofer un zâmbet palid, dar la interior inima mi se sfâșie. Al naibii praf de cioburi, cât mai poate să se fărâme?.

Dar știu că e ceva rău, căci Synn plângând este o imagine atât de rară încât mă sfâșie pe piept cu otravă.

— Ar trebui s-o asculți mai des. Uneori, răspunsurile pe care le căutăm cu disperare în mintea noastră se află de fapt în piept, în organul ăsta mic și naiv.

Să iubești înseamnă să trăiești în prezent, să-ți dai voie se  fii fericit. Iar eu îmi doresc să fiu fericită cu el, chiar dacă numai pentru puțin timp.

— Am să-ți zic un secret. Și tu ai fost primul meu sărut real...după o veșnicie. Ești singurul lucru bun din lumea mea întunecată, Hazel. Să nu uiți asta!

Îmi doresc să fie a mea, dar asta e cea mai egoistă dorință pe care o poate avea un om înainte de moarte.

Nu mă tem de nimic, cu atât mai mult de moarte, pentru că iadul m-a înghițit deja dinainte să devin adultă. I-am simțit gustul nenorocit, i-am simțit arsura, iar pentru mine moartea e doar ultima etapă și cea mai ușoară. Nu-mi provoacă niciun sentiment.

— Dacă nu ți-ai dat seama, ai intrat într-un joc în care doar Diavolul o să câștige, pentru că iadul e pe cale să se dezlănțuie în centrul ăsta.

❝— Eu port coarne dinainte să vin aici, așa că nu mă tem de iad, de Diavol sau de moarte.



























Milionarii de la DreamLand: Intenții Ascunse de Laura Asher

Ca marea majoritate a persoanelor care citesc, sunt atrasă, din diverse motive, de cărțile care au un anumit grad de popularitate în spațiul...