duminică, 11 februarie 2024

R4: Moștenitorul de Diamant - volumul III de Morgan Kane

 Anul acesta am avut ocazia să citesc anumite cărți care, la finalul lecturii, m-au surprins într-un mod extraordinar de plăcut.

Printre aceste cărți se numără volumele seriei R4, motiv pentru care azi o să vorbesc despre cel de-al treilea volum, și anume Moștenitorul de Diamant.

Tot ce pot să spun despre această serie este că mi-a depășit așteptările și că fiecare volum a fost și mai intens decât precedentul.


Despre ce este vorba în R4: Moștenitorul de Diamant – volumul 3?

Povestea prezintă iubirea tumultoasă dintre Morana și Issey, doi tineri plini de răni și de orgolii care îi împiedică să își trăiască povestea de dragoste într-un ritm normal.

Morana Des Leoneha este, în aparență, o tânără blândă și delicată. În realitate, însă, Morana este o fată extraordinar de puternică, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic.

Bântuită de un trecut sumbru, Morana se teme să nu facă greșeli din cauza cărora să sufere la fel cum a făcut-o în trecut.

Issey Agresh este, în aparență, un dur. Însă, în adâncul sufletului său, Issey este un tânăr vulnerabil, care tânjește după o iubire sinceră, care să îi tămăduiască sufletul rănit și care să îi oblojească rănile unui trecut deloc blând.

Deși nu lasă acest lucru la vedere prea des, Issey ar face orice doar pentru a-i știi în siguranță pe cei dragi, fără să țină cont de consecințe.


Ce mi-a plăcut

Relația dintre Morana și Issey

În ceea ce privește povestea de dragoste dintre cei doi, avem de a face cu un enemies to lovers combinat cu un slowburn de zile mari.

Cei doi sunt foarte bine conturați atât în particular, cât și în situația de cuplu.

Fără să stau prea mult pe gânduri, pot să declar că Issey și Morana sunt făcuți unul pentru celălalt, cei doi completându-se din toate punctele de vedere.


Capitolele finale

Deși toată cartea este plină de acțiune și întorsături de situații, părțile finale duc acest aspect la un alt nivel.

Spre final, cartea e și mai plină de acțiune și de întorsături de situație. Personajele sunt supuse unor dezvăluiri de proporții, întreg finalul contribuind la schimbări majore alea personajelor și ale vieții acestora.


Mabus

M-am convins în privința lui încă din volumul anterior al seriei însă, în acest volum, Mabus a avut ocazia să dovedească faptul că el chiar este o persoană de încredere, o persoană care a venit să ajute, nicidecum să încurce.


Capitolul bonus

Cât despre capitolul bonus din final, acesta face frumos trecerea spre cartea lui Aelius. Îl introduce atât pe el, cât și pe Alethea, aspect care stârnește interesul și lasă loc de cât mai multe întrebări a căror răspunsuri vor fi descoperite în următorul volum.


Ce nu mi-a plăcut

Aelius

Nu e un secret pentru nimeni că, dintre toți băieții acestei serii, eu o să îl aleg mereu pe Aelius, motiv pentru care i-am și simțit lipsa în acest volum.

Înțeleg motivul pentru care acesta nu a fost atât de prezent în volumul al doilea și în al treilea, și recunosc că absența lui mi-a stârnit interesul și mai mult pentru cartea lui.

Finalul și capitolul bonus m-au șocat și mi-au lăsat multe întrebări referitoare la el și destinul său, motiv pentru care abia aștept să aud mai multe despre el în volumul dedicat persoanei sale.



Verdict final

Din partea mea, volumul al treilea al seriei R4 primește 5 steluțe din 5. A fost un volum plin cu acțiune, momente triste, momente de tensiune și iubire, toate dozate în așa fel încât povestea dintre Morana și Issey să fie frumos armonizată.


Cui recomand această carte

Recomand această lectură tuturor celor care își doresc să afle ce se întâmplă în continuare cu cei din R4 și prin ce aventuri mai trec aceștia.

Totodată, recomand această carte celor care doresc să ia parte la o poveste de dragoste intensă, cu suișuri și coborâșuri, în care se accentuează atât părțile frumoase, cât și cele mai puțin frumoase, chiar traumatice, din viețile protagoniștilor.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

Făceam greșeli în fiecare zi și mă bucuram de ele, dar nu îmi mai amintesc cu precizie niciuna, doar zâmbetele ce au rămas în urma lor.

Doar atât, o iluzie bine înfășurată în cele mai fantastice povești în care alegem să credem.

Iubirea e un lux pentru cei ca noi. Iar eu nu mi-l permit.

Aceasta a fost ultima mea greșeală. Să cred în iluzia unui bărbat desăvârșit. Să cred că îl pot iubi. Să sper că pot trăi un basm.

Iubirea – dacă a fost vreo fărâmă, s-a transformat în ură. Iar atracția – și aceea a fost din plin, în dis,preț.

Nu cred în chestiile astea. Ce e dat să se întâmple, o să se întâmple, o să se întâmple oricum.

Un sacrificiu luat în derâdere. De parcă nu sunt deloc demn de încredere. De parcă aș fi un măscărici, așa cum și-a construit reputația tatăl meu.

Nici nu ești conștientă că provocarea a devenit război, nu-i așa? O să faci tot ce vreau eu și tu vei fi cea care îmi va cere asta.

Am un milion de întrebări și niciuna nu stinge furia din mine.

Trecutul mă sperie. Mereu a făcut-o și mereu încerc să alung gândurile ce mă conduc spre acele momente sumbre. Știu că nu e corect. Fiindcă el este cel care m-a făcut femeia de azi.

Rânjește peste buzele mele și deja știu că o să ies în pierdere indiferent cine ar câștiga. Dar nu vreau să dau înapoi.

E frumoasă din toate punctele de vedere și nu merită niciun cuvânt din partea mea.

Tu. Tu ești slăbiciunea mea, Issey.

O simt când zâmbește, apoi cedează și mă îmbrățișează. Iar acum încep să înțeleg momentele prețioase. În care au liniște atât în suflet, cât și în minte. Nu mi se naște niciun gând și nu mă încearcă niciun resentiment. E doar o moleșeală plăcută, ce-mi umple pieptul și mă face să zâmbesc fără niciun motiv.

Am iubit-o din prima secundă în care am privit-o. A fost momentul în care am realizat că ea va fi cufărul în care îmi pot înmagazina iubirea.

Îi strâng degetele în palma mea și o susțin. Indiferent care e motivul, nu sunt aici să o frâng printre amintiri, ci să o întăresc pentru tot ce va urma. Măcar atât pot face după durerea pe care i-am cauzat-o.

Nu am trăit pentru mine deloc. Am ajuns să trăiesc controlată de frici și nu e corect. Nici pentru mine. Nici pentru cei care au murit pentru mine.

Mai bine regreți ceea ce ai făcut, decât ceea ce nu ai avut curajul să faci la timp.

Oricât de mult încerc, emoțiile sunt sălbatice. Se nasc atunci când vor ele și cresc, hrănindu-se doar cu ce aleg ele.

Rațiunea nu are nicio șansă în fața emoțiilor, iar cine spune contrariul nu a întâlnit persoana potrivită.

Am văzut iubirea împletită cu durerea în cea mai pură formă. Și toate pe chipul lui Agnar.

Nu vreau să împart cu nimeni liniștea pe care o simt când mă ține în brațe.

Și beau din cocktail. Nu are gust de apă plată. E amar ca fierea și dulce ca otrava. E plin de iluzii dureroase și adevăruri grețoase. Și îl beau până la ultima picătură, lăsând pe limbă să se scurgă fiecare aromă a singurătății, a pierderii, a visurilor naive și a trădării.

Dar e tortura care va reprezenta icoana pe care o voi vedea în fiecare zi.

Mi-am înghițit durerea, deși am simțit cum mă înec în ea.

Pentru că, în brațele tale, simt că aparțin cuiva. La pieptul tău, m-am simțit pentru prima dată în viață iubit sau ceva ce seamănă cu acel sentiment. Și în brațele tale, mă calmez. E liniște. Și în gânduri. Și în suflet.

Primesc bucuros orice îmi oferă, fiindcă ea e perfectă, iar eu sunt un mulaj plin de defecte.

Dacă stai să te gândești, toți avem motive să ne luăm viața, dar continuăm să încercăm să o trăim, nu-i așa?

Felul în care mă privește mă facem să îmi doresc să plâng ca un copil cu capul în poala ei, știind că mă va alina și mă va repara.

Iar eu simt că mă topesc cu totul în brațele ei, prea năucit de tot ce mă face să simt, prea copleșit de tot ce știu că am nevoie și de felul în care primesc. Închid ochii și abia atunci simt două lacrimi cum îmi curg pe obraji. Nu mă agit să le șterg. Nu mă ascund de Morana. Niciodată.

Mama lui a ales moartea, fiindcă nu îl iubea suficient, iar acea fată l-a iubit prea mult, atât de mult încât a plasat în el o rană adâncă.

Cei buni sunt primi pe lista victimelor colaterale.

Mintea e un labirint de gânduri și ardei, cuvinte alambicate care se învârt și se așază așa încât să-ți atragă sau să-ți distragă atenția de la ceea ce e important. Prin minte îți trec zeci de mii de gânduri pe zi. Mintea nu obosește niciodată. Uneori, îți e cel mai bun aliat, dar de cele mai multe ori, te joacă pe degete și te mulează după propria ei nevoie. De cele mai multe ori, nu poți ieși din tornada cuvintelor ei.

Pentru femeia iubită trebuie să faci orice e necesar să rămâi în viață. Să îi fii alături până la finalul vieții. Să o protejezi. Să o iubești. Să o faci fericită.

Nu. Pentru femeia iubită nu mori. Pentru femeia iubită, lupți cu toată forța să rămâi în viață.

<<Greșește și iartă, Morana, fiindcă doar atunci vei fi cu adevărat liberă. Așa, ca mine.>>

Și pe toți dracii cu care m-am luat la luptă ca să supraviețuiesc, dacă nu pare că ăsta a fost întregul scop al vieții mele. Să ajung aici. Sub mângâierea fină a degetelor ei. Răpus de o privire întunecată și plină de emoții pe care mi-e teamă să le cred. Îngenuncheat de trei cuvinte amețitoare care mi-au lipsit întreaga viață.

Greșind, simți cele mai intense emoții. Greșind, îți depășești limitele și te forțezi să le depășești. Greșelile te maturizează, te întăresc și îți hrănesc încrederea în sine. Fiindcă greșelile se asumă, se repară dacă se poate, apoi se depășesc. Fără greșeli, fără să gustăm din dezamăgire și regret, nu putem aprecia pe deplin nici fericirea, nici iubirea, nici împlinirea, ci ajungem să le luăm ca garantate. Și nu sunt.

Bâjbâind pe întuneric, ajungi să te obișnuiești cu puternicul negru din jurul tău, uitând de strălucirea amețitoare a luminii. Iar când aceea apare, ești îmbătat de frumusețea ei diafană, lăsând în urmă tot ce te înconjura mai devreme. Uiți de întuneric, de temeri și coșmaruri. Uiți de tot sub vraja acelei lumini magice.

Cea mai mare greșeală e să iubească pe cineva care nu e capabil de iubire.

Furăm momente feerice și, când ne obișnuim cu ele, uităm să le apreciem. Când le pierdem, rămânem cu amintirea și un soi dureros de dorință.

Se spune că tragediile și momentele critice unesc oamenii. Unii se dezbină, alții devin mai puternici.

Și-a deschis mintea și ochii, dar inima e încuiată cu mult prea multe lacăte să sper că pot ajunge la ea.

Încrederea se câștigă. S-o păstrezi, e nevoie continuu de muncă. Când o ai, nu o apreciezi. Când o cauți cu înverșunare, ajungi să crezi că nu îți mai pasă de ea. Fiindcă nu o primești.

<<Viața e frumoasă, dar tot ceea ce ne bucură sufletul se ridică prin tragedii și victime.>>

Și o să-i vindec toate rănile, apoi o să-i înnod încrederea.

Issey al meu are defecte, dar strălucește printre toate celelalte pietre mai puternic, fiindcă are o inimă mare, fiindcă a crescut printre buruieni și a înflorit frumos.

Nu voi vedea sângele de pe mâinile tale, pentru că voi fi ocupată să mă țin strâns de ele ca să nu cad, iar când voi face asta, ți le voi săruta pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut pentru mine. Bun. Ai ucis, dar ai și salvat. Mâinile tale sunt mâinile unui om care a trăit totul. Și pierderea, și salvarea.

O iubesc? Cum să o iubesc? Îmi doresc să o fac. Dar adevărul e că nu am iubit niciodată o femeie și nu știu cum se simte iubirea.

E completarea mea. E tot ce îmi doream și nu știam să cer, să caut, să prind.

Cum pot să te judec pe tine când eu am proprii demoni cu care dansez?

Momentele dificile se întâmplă cu un motiv. Fiecare tragedie prin care trecem este o treaptă pe care urcăm în evoluția noastră. Ne maturizăm.

Episoadele dramatice ne fac viața mai spumoasă și ne ajută să apreciem ceea ce avem cu adevărat.

Cred că e foarte greu să fii singur. Să nu ai pe nimeni care să te aștepte, să se îngrijoreze pentru tine...Ai putea crede că nu ai de ce să mai lupți.

Blocajele sunt doar în mintea noastră. Credeam că nu putem iubi, până în clipa în care ne lăsăm orbiți de dragoste.

Se spune că, atunci când ești fericit, atingi stelele. Așa se simte Universul, cu infinitul lui și frumusețea copleșitoare a galaxiilor, la fel și căldura arzătoare a stelelor. Pasiune. Bucurie. Blândețe. Iubire. Empatie. La colțul opus acestui sentiment, se deschide o gamă largă de emoții ce sunt asemănătoare deseori cu iadul cu frigul și întunericul. Foc există de fiecare parte. Însă acesta poate fi ori arzător, ori mistuitor. Însă iadul nu e doar foc. Gheața îți înlemnește sângele în vene, chiar dacă focul te mistuie.

Cât de epic e momentul. Apusul soarelui. Încheierea zilei. Apusul vieții mele.

Tu ai decis să ucizi, fiindcă nu voiai să-ți pătezi imaginea. Și tăcerea în sine e un act.

Durerea asta e dulce și parfumată. Fiindcă e îmbibată în iubire.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Milionarii de la DreamLand: Intenții Ascunse de Laura Asher

Ca marea majoritate a persoanelor care citesc, sunt atrasă, din diverse motive, de cărțile care au un anumit grad de popularitate în spațiul...