sâmbătă, 17 februarie 2024

Piruete în Dezechilibru de Silvia Frost

 Îmi place să încerc lucruri noi, să mă delectez cu diverși autori și să văd care se mulează pe gusturile mele.

Anul acesta a fost momentul în care am descoperit și prima carte de la Silvia Frost și tot ce pot să spun e că am rămas plăcut impresionată și că, pe viitor, o să mă întorc și la celelalte cărți pe care le-a scris.

Însă azi este vorba despre Piruete în dezechilibru, o carte care m-a ținut lipită de ea, chit că timpul meu era destul de limitat.


Despre ce este vorba în Piruete în dezechilibru?

Poveste se învârte în jurul lui Skylar și a lui Blaze, două firi diametral opuse, care se întâlnesc întâmplător și care sunt, într-o anumită măsură, siliți să interacționeze unul cu celălalt.

Skylar Spencer este o tânără ambițioasă, care își dorește să își depășească condiția actuală. Este o fată sensibilă, care vrea din tot sufletul să își dovedească ei și celor din jur că este capabilă de lucruri mărețe.

Blaze Carter este un tânăr rănit de un trecut sumbru și traumatizant. Se ascunde în spatele unei măști a indiferenței pentru a evita orice întrebare din partea celor din jur. Evită să vorbească despre viața lui personală deoarece anumite aspecte din viața sa i-ar putea periclita cariera și i-ar putea tulbura viața publică din toate punctele de vedere.



Ce mi-a plăcut

Subiectul abordat

Personal, consider că subiectul cărții este unul interesant, îmbinând într-o manieră plăcută felul în care viața personală poate să o influențeze pe cea publică, dar și felul în care anumite întâmplări pot să te bântuie pentru tot restul vieții, influențându-ți fiecare mutare.


Intriga și răsturnările de situație

Am fost surprinsă de felul în care s-au așezat unele lucruri în carte. Deși au fost anumite aspecte ale acțiunii pe care le-am intuit, au fost și o grămadă de situații la care nu mă așteptam și care pot să spun că au făcut lectura mult mai interesantă și mai alertă.


Personajele

De-a lungul lecturii, am găsit niște personaje frumos conturate, fiecare dintre ele având câte ceva delicios în compoziția lor. Chiar și personajele negative sau mai puțin agreabile au ceva care le face să fie speciale și potrivite acțiunii.


Ce nu mi-a plăcut

Finalul

După părerea mea, în final, ar mai fi trebuit câteva capitole – două, maxim trei – care să dezvolte puțin situația finală dintre Skylar și Blaze. Astfel, finalul nu ar fi fost atât de grăbit și lipsit de anumite detalii care să contureze frumos situația dintre cei doi.


Verdict final

Din partea mea, Piruete în dezechilibru primește 4 steluțe din 5. A fost o lectură plăcută, plină de acțiune și care m-a făcut să îmi dezlipesc cu greu cartea de mâini.

 

Cui recomand această carte

Recomand această lectură tuturor celor care își doresc să aibă parte de o carte plină de acțiune, cu o poveste de dragoste plină de năbădăi și cu personaje care mai de care mai fascinante.


Bonus: Citate care mi-au atras atenția

Schimbarea nu înseamnă neapărat inovația, iar inovația nu era mereu o alternativă benefică.

O adolescentă care greșise enorm bazându-se pe inteligența emoțională și scăpase din vedere lecțiile esențiale: pe cine nu lăsai să moară, nu te lăsa să trăiești; ceea ce nu te dobora, aducea traume; orice avea gust bun, te îngrășa cu zece kilograme.

Lumea ar fi trebuit să evolueze, nu doar să se extindă. Mă agățasem de speranțe, invocasem un Dumnezeu nepăsător care să mă îndrume, însă visurile erau înșelătoare, stârneau iluzii, fisurau armura solitudinii și lăsau încrederea să scape printre crăpături.

Câte secrete puteau pătrunde printre ramificațiile unui suflet?

Dorința mea de a înota în ape străine se întrepătrundea cu responsabilitatea de a rămâne obiectivă și de a expune transparent informațiile. Mă avântasem pe un teritoriu neexplorat, dorind să dezvălui, să dezarmez, să provoc, în ciuda propriilor prejudecăți și respectând intimitatea interlocutorului meu.

Ochii lui pătrunzători păreau a fi oglinda unui trecut zbuciumat, iar privirea sa mă pătrunsese ca un vânt aspru ce răvășea pânzele fragilei mele încrederi.

— Nu poți fi niciodată pe placul tuturor.

— Criticile sunt o nimica toată în comparație cu presiunea pe care o simt în timpul competițiilor, însă nu văd de ce aș împărtăși asta cu tine.

Observasem în ochii săi o scânteie, ceva care potența o luptă internă între a se deschide și a se închide, între a răspunde și a tăcea.

Parcă, pentru o clipă, își dezvăluise sufletul în toată complexitatea sa, înfruntând turbionul de trăiri ce pulsase în adâncurile ființei sale.

După ani lumină, înțelesesem că nu puteam schimba atitudinea și gândirea celor din jur, dar puteam controla reacția mea și modul în care mă raportam la situații dificile. Alesesem să rămân fermă în convingerile mele și să îmi păstrez integritatea, chiar dacă asta înseamnă să rămân singură în acest demers. Îmi jurasem să merg mai departe chiar și fără susținerea celor în care crezusem.

Simțisem cum toate emoțiile negative se amplificaseră și căscaseră prăpastia dintre mine și liniștea pe care o căutam.

Prezența sa îngheța timpul, iar lumea întreagă părea să se învârtă în jurul ei, absorbită de o frumusețe aparte.

Curiozitatea și dorința de a ieși din zona de confort mă entuziasmau, însă încă mă simțeam o adiere de teamă care mă împiedicase să mă las complet în voia acestui spectacol straniu.

— Manipulezi realitatea într-o manieră care se mulează pe propriile tale interese, Skylar. Îți alegi cuvintele cu grijă, întorcând adevărul în favoarea ta. Dacă vrei să vorbim despre actul artistic, atunci ești o artistă în a distorsiona faptele și a-ți construi propria ta versiune a realității.

Blaze lupta și el cu proprii săi demoni. În pupila lui dilatată pulsase o luptă interioară între dorință și responsabilitate, între a se pierde în moliciunea trupului meu ori a se menține în control.

În privirea lui se oglindise o dorință aprinsă, o tentație greu de controlat, dar și ezitarea unui suflet tulburat. Era ca și cum ar fi căutat o scuză, un motiv valid pentru a se îndepărta.

Solitudinea nu era un preț necesar pentru o reușită. Credeam în posibilitatea atingerii succesului și fără a fi nevoie de izolare și autoflagelare.

Îmi strânsesem genunchii în palme, acceptând faptul că poate nu aveam să aflu niciodată toate răspunsurile. Într-un tărâm al incertitudinilor, îmi lăsasem inima să se rostogolească în așteptare.

Era un echilibru fragil între dorința de a-l cunoaște și teama de a-i descoperi secretele întunecate.

Era o luptă internă între intuiție și prudență, între atracție și suspiciune. Frustrarea începuse să îmi dea târcoale, iar îndoielile îmi răscoliseră mintea. Era posibil să mă fi lăsat pradă unor iluzii sau poate pur și simplu informațiile mele erau insuficiente pentru a înțelege întregul tablou.

Mă adaptasem din mers, învățând să răspund provocărilor cu inteligență și să mă asigur că propriile mele interese nu erau uitate sau neglijate.

Eram prinsă între dorința de a-l respinge și de a-l îmbrățișa în același timp.

Era o senzație tulburătoare, un amestec de plăcere și durere ce îmi proiectase trăirile la stadiul de instincte primare.

— Daria e împreună cu mine ca să îl uite pe Blaze, în timp ce Blaze e împreună cu ea, fiindcă nu te poate uita pe tine.

— Pentru Blaze e doar o mică reamintire a ideii că suntem toți oameni, cu slăbiciunile noastre, indiferent cât de puternici sau talentați suntem. Sau credem că suntem.

— Skylar, oamenii puternici se folosesc de vulnerabilitățile celorlalți ca să îi doboare. Nu te pot ajuta dacă nu ești suficient de puternică să te ajuți singură.

Adevărata putere nu consta în a exploata și manipula pe ceilalți, ci în a-i încuraja să se dezvolte.

Înghițisem în sec și, cu ultimele picături de demnitate pe care le mai aveam, plecase cu ochii înțepeniți de lacrimi și inima frântă, fără a privi înapoi.

Parcă eram o piesă într-un joc nedorit, în care alții îmi hotărau direcția vieții, fără să țină cont de propria mea voință.

Era o călătorie nebună într-o lume încâlcită, unde extazul și pericolul se contopeau într-un amalgam exploziv.

Gesturile lui erau de o vulnerabilitate surprinzătoare, ca un sentiment puternic de responsabilitate față de mine.

Blaze mă urmase tăcut, iar prezența lui lângă mine amenința să întețească focul ce ne mistuise pe amândoi.

Marmura lor își dezvăluia istoria în fiecare crăpătură și în fiecare fisură, păstrând amintirile trecutului întipărite în fiecare placă.

Privindu-i ochii, descifrasem în ei o dorință la limită cu posesivitatea, care părea să îl consume.

Fiecare respirație împreunată îmi mărturisise durerea pe care o ascundea în interior.

În timp ce mâinile noastre se țineau strâns, îmi promisesem solemn să nu uit niciodată această clipă, să o păstrez în adâncul inimi ca o amintire a unei atracții neconsumate, care avea să mă însoțească mereu, întipărită sub coaste.

Dorința de a explora ceea ce era posibil versus dorința de a menține ceea ce aveam deja.

— Nu poți purta povara greșelilor altora. Fiecare este responsabil de propriile acțiuni.

— Nu îți asuma o greșeală care nu îți aparține.

Prezența lui Blaze mă ținuse ancorată în prezent – un refugiu împotriva fluxului tumultos al vieții...

Acele răni tăcute îmi șopteau despre o realitate dureroasă, despre o eliberare nesănătoasă a furiei, pe care Blaze o considera corectă.

Eram doar noi doi, conectați într-o punte invizibilă a unor sentimente pe care nu avusesem curaj să le verbalizez.

O sclipire de dezamăgire îi umbrise privirea, iar eu îmi simțisem inima strânsă într-un nod de regret și întrebări fără răspuns.

În albastrul lui rămăsese întipărită amprenta unui moment trecut, o pasiune ce fusese înăbușită în numele protejării noastre reciproce. Ne păstraserăm șoaptele închise într-un angrenaj de emoții neîmblânzite și ne priviserăm tăcuți, conștienți de abisul ce aproape ne înghițise, de limitele vag nedepășite, de ceea ce ar fi putut să fie.

Mintea lui părea să călătorească în timp, întorcându-se la momentele în care picta acea femeie în atelierul său.

Voiam să îi arăt că eram pregătită să lupt pentru el și pentru relația noastră.

Simțeam că înăuntru mă aștepta o realitate alternativă, un cocktail de aparențe și judecăți ce mă vor înghesui și mai mult în colțul acestei lumi superficiale și fățarnice.

În irisurile lui descoperisem o dorință sugestivă, aprigă de evadare și o sete arzătoare de eliberare față de tot ceea ce îi agita ființa. Un dor nestăpânit de a scăpa de constrângerile vieții, o năzuință de a trăi în deplinătate, de care eram și eu bolnavă.

O dureroasă confirmare a trădării și a disoluției legăturii noastre.

Împărtășisem cu el o povară comună, iar ceea ce credeam că știm se prăbușise în jurul nostru.

Eram sfâșiată între nevoia de a înțelege și dorința de a uita. Însă adevărul imposibil de negat era acolo, la vedere, perforându-mi sinele.

Poate că eu câștigasem încrederea lui Blaze, însă el o pierduse pe a mea.

Aparențele erau un joc subtil și seducător care puteau înșela chiar și cele mai înțelepte minți. Căci ceea ce ochiul percepea și ceea ce mintea concepea nu se împleteau întotdeauna cu adevărul absolut.

Deși știam că aparențele puteau fi înșelătoare și că frumusețea exterioară era doar un strat subțire de iluzie care acoperea adevărul, mă rătăcisem în iluzii.

Observasem femei cu zâmbete forțate, ce își etalau cu mândrie bijuteriile scumpe, însă ochii lor trădau o dorință de a fi admirate și apreciate. Le vedeam ca fiind victime ale propriilor jocuri sociale, în căutarea unei recunoașteri ce nu veneau din interiorul lor, ci din exterior. Bărbații cu costumele lor impecabile și atitudinea stăpânită, păreau să poarte o mască a puterii și încrederii în sine. Dar sub această aparență a succesului, identificasem în privirile lor arme ale îndoielii și ale oboselii. Se străduiau să păstreze aparențele intacte, însă pentru mine, aceasta era doar o fațadă ce ascundea vulnerabilități și nevoi umane universale.

Încercasem să rămân fidelă mie însămi și să nu permit dorințelor efemere să îmi influențeze deciziile.

Amintirea trădării împărtășite ne unise într-un mod ciudat, însă nu era o bază solidă pentru o relație sănătoasă. Fusese un moment de conștientizare a realității și de acceptare a adevărului că destinul nostru era să ne îndepărtăm și să ne căutăm fericirea în alte direcții.

— Succesul înseamnă să reușesc să îmi ating obiectivele personale și profesionale, să mă dezvolt și să cresc în fiecare zi. Nu mă uit doar la rezultatele finale, ci și la parcursul meu și la felul în care mă dezvolt pe plan personal și profesional în drumul către acele obiective. Succesul pentru mine este un echilibru între realizările pe care le obțin și satisfacția interioară pe care o simt în procesul de a-mi urmări visurile.

Îmi doream să îl cred, să găsesc o cale de a înțelege și a-l ierta, însă rănile erau încă proaspete și încrederea în el era zguduită.

Eram doi poli magnetici ce se atrăgeau, însă nu se puteau atinge.

Văzându-l atât de vulnerabil, atât de expus, realizasem cât de mult se temea de respingere, de a fi condamnat pentru greșelile sale. Mă înduioșase enorm tragedia ce îi marcase iremediabil sinele și îmi întinsesem mâna, atingându-i ușor obrazul, ca un gest de alinare și acceptare.

Mă privise cu ochii înțepeniți de lacrimi reținute. Se aplecase în față, ca și cum greutatea emoțională a trecutului îl trăgea în jos.

— Un om nu e definit de greșelile sale, ci de cum încearcă să le repare. Nu ai făcut rău intenționat nimănui, iar câteodată, ne confruntăm cu provocări și necazuri nemeritate.

— Trebuie să înțelegi că a-ți asuma responsabilitatea pentru greșelile tale nu înseamnă să te pedepsești constant pentru ele. Ci să încerci să nu le mai repeți și să faci în așa fel încât pe viitor să fii o persoană mai bună.

— Cum pot să mă iert atunci când știu că am rănit oameni și că am făcut lucruri pe care nu le pot schimba?

Luptam pe două fronturi separate și pierdeam pe ambele, iar frigul săpase în mine un vid , mă blocase, îmi limitase posibilitățile.

Pășisem afară din apartamentul lui Blaze, lăsând întreaga scenă să se desfășoare într-un suspin tăcut al inimii și o speranță tâmpă că ne vom regăsi cândva, într-un prezent mai puțin complicat.

Acceptasem tristețea ca pe un tovarăș neinvitat al existenței, iar ochii îmi căutaseră cerul, locul în care stelele străluceau a promisiuni neatinse. Îmi imaginasem că într-o altă viață, poate mă înalț chiar într-un alt univers, era posibil să îmi părăsesc corpul ca să mă înalț spre acea întindere întunecată, unde singurătatea nea și-ar fi găsit un înțeles și o alinare.

Ceața dintre gânduri se intensificase, învăluindu-mă într-un vals în care  nu știam pașii, dar nici nu mai aveam forța necesară să îi memorez. Vina fusese a mea și era lipsită de valoare, exact ca o confesiune spusă unui preot, cerându-i iertare lui Dumnezeu pentru păcatele pe care oricum știam că le voi săvârși din nou.

Parcă durerea voi să-și facă loc, însă golul din suflet ocupase tot spațiul.

Puteam păstra aparența unei vieți perfecte, însă tocmai în imperfect ne priviserăm cel mai bine. Lângă Skylar fusesem vulnerabil, defect, nesigur, dar satisfăcut de intensitatea emoțiilor pe care doar ea mi le putea genera.

Era un conflict interior între credința în liberul arbitru și ideea că destinul era deja stabilit, așteptând să se îndeplinească.

Mă încurajasem să continui să explorez viața cu încredere și deschidere către ceea ce avea să se întâmple, fiind dispusă să accept misterul și să îmbrățișez incertitudinea cu încredere.

Ochii noștri se întâlniseră o fracțiune de secundă, iar în acea clipă văzusem amprenta pericolului în privirea sa arzătoare. Mă recunoscuse.

Blaze își închisese ochii și își încetinise respirația, inspirând adânc și expirând încet. Când îi deschisese, albastrul din ei era tulbure, învolburat de neliniște, expus, vulnerabil, fragil, în căutarea unui refugiu. În spatele privirii sale, părea să fie o poveste nescrisă, o serie de alegeri pe care le făcuse sau nu, și care acum îl bântuiau.

Văzusem oglindit regretul împleticit cu o amărăciune subtilă, o amintire a unui vis neîmplinit, o căutare continuă a ceva ce nu avea nicicând să capete formă. Erau dorințe și speranțe ce nu găsiseră încă răspunsul dorit, încremenite într-o jumătate de zâmbet amar.

Blaze deținea puterea de a mă elibera sau de a mă distruge.

Lacrimile îmi umpluseră ochii, iar durerea din inimă era spintecătoare. Nu puteam să cred că totul se prăbușise atât de repede și capital.

Înțepenisem în loc, simțindu-mi inima strivită. Dezamăgirea îmi străpunsese pieptul și realizasem că Blaze vedea în ochii mei doar minciună și manipulare. Îmi doream să îi pot arăta adevărul, că sentimentele mele erau sincere, însă cuvintele mi se păreau prea sărace și absurde pentru a face asta.

Încrederea dintre noi era iremediabil distrusă. Niciunul dintre noi nu era pregătit să își ia la revedere, deși știam amândoi că nu mai aveam nicio șansă.

Poate că dragostea noastră fusese într-adevăr la momentul nepotrivit, iar învățând să accept că lucrurile nu erau întotdeauna așa cum mi le imaginam, începusem să mă eliberez de dorința de a reveni în trecut.

Eram măcinată de o vină care mă dezarticulase, care îmi smulsese părți din suflet și îmi sfâșiase ființa în bucăți. Trecutul îmi era marcat de greșeli, de alegeri proaste și de oameni pe care îi rănisem.

Mă zbenguiam pe marginea prăpastiei, fără să știu dacă aveam sau nu să cad și, deși mă hrăneam cu beatitudinea oferită de adrenalină, mereu existase o undă de teroare care însoțise fiecare moment de euforie, o îndoială constantă care mă rodea din interior. Cu fiecare salt, cu fiecare piruetă, simțeam că un pas greșit ar fi condus la prăbușirea mea totală.

Îmbrățișările erau manifestate afecțiunii, iar afecțiunea însemna vulnerabilitate, echivalentul slăbiciunii.
























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Milionarii de la DreamLand: Intenții Ascunse de Laura Asher

Ca marea majoritate a persoanelor care citesc, sunt atrasă, din diverse motive, de cărțile care au un anumit grad de popularitate în spațiul...