Triplă Provocare: Urmările lui Carson - volumul II de Karina L. Alexandra

 Recent am vorbit despre primul volum al seriei Triplă Provocare, iar acum revin cu recenzia celui de-al doilea volum, Urmările lui Carson.

Recunosc, am fost luată prin surprindere de anumite aspecte ale povestirii, însă a fost o adevărată plăcere să parcurg această carte și m-a trecut prin destul de multe stări.

Încă o dată, îi mulțumesc Karinei pentru oportunitatea de a citi această carte.

Despre ce este vorba în Triplă Provocare: Urmările lui Carson?

Acest volum urmărește povestea de dragoste dintre Julia și Carson, două firi diferite ca aparență însă, ca esență, mai asemănători decât pare.

Julia Hazel Peterson este o tânără neîncrezătoare, marcată atât fizic, cât și emoțional de un trecut extrem de dureros.

Ca orice adolescentă, Julia își dorește o viață normală, fără dureri, drame și insecurități, dar și o iubire care să îi încălzească sufletul plin de răni și cicatrici și care să îi iubească atât calitățile, cât și defectele. Mai ales defectele.

Carson Rivera este un tânăr măcinat de vina unui trecut aspru. Conștient de răul făcut în trecut, Carson vrea să se schimbe și să aducă schimbarea în ceea ce privește anumite aspect ale adolescenței. Își dorește să obțină iertarea celor pe care i-a rănit și luptă pentru o nouă șansă, simțindu-se extrem de vinovat de ceea ce a făcut în trecut.

Ce mi-a plăcut

Opoziția, dar și asemănarea dintre Julia și Carson

În aparență, cei doi protagoniști nu au nimic în comun. Însă, cu cât acțiunea progresează mai mult, cu atât este dezvăluit mai mult faptul că cei doi nu sunt chiar atât de diferiți pe cât pare.

Ambii sunt plini de răni ale trecutului dureros pe care au fost forțați să îl trăiască. Totuși, cei doi sunt nevoiți să învețe să trăiască cu rănile și cicatricile pe care le-au acumulat de-a lungul timpului.

Singuri, dar mai mult împreună, cei doi reușesc să accepte că trecutul nu îi definește ca persoane și că pot să reînceapă viața de la zero, bucurându-se de ea din plin.

Triplă Provocare

Spre deosebire de ceea ce s-a prezentat în primul volum, în acesta jocul de Triplă Provocare ia o turnură mult mai interesantă și mult mai dură. M-aș încumeta să zic că în acest volum jocul scapă de sub control, detaliu care face întreaga acțiunea mai dinamică și mai agresivă.

Carson

Personal, consider că protagonistul masculin al acestei cărți este o dovadă pură de voință. Carson chiar depune un efort pentru a se schimba și pentru a-și răscumpăra greșelile trecute.

Mi se pare că, pe parcursul lecturii, Carson dă dovadă că dacă vrei cu adevărat să ai parte de o schimbare și de încrederea celor din jur, trebuie să lupți pentru ele cu toate forțele.

Ce nu mi-a plăcut

Asemănarea de trecut a lui Nathan și a lui Carson

Mi-ar fi plăcut ceva mai nou în ceea ce privește trecutul lui Carson. Având în vedere felul în care au decurs lucrurile, spre final, am avut senzația că citesc aceeași poveste ca și în cazul lui Nathan, lucru care mi se pare că le știrbește puțin din personalitate.

 

Verdict final

În final, Urmările lui Carson primește din partea mea 5 steluțe din 5. A fost o lectură extrem de interesantă, de-a lungul căreia am rămas cu câteva lecții și care m-a făcut să mă atașez de protagoniștii acestei cărți.

 

Cui recomand această carte

Recomand această lectură tuturor celor care își doresc să descopere două personaje pline de răni, pline de durere, dar care nu reunță să lupte pentru un viitor mai bun, pentru a șterge rănile trecutului și pentru a-și oferi șansa la fericire, împlinire și pace.

Bonus: Citate care mi-au atras atenția

❝Muzica însemna sentimente transmise fără niciun cuvânt. Iar vioara reprezenta un râu de lacrimi în care te scufundai din cauza urechilor și ce-ți auzeau ele.❞

❝Vioara nu a fost născută pentru a născoci o melodie veselă.❞

❝Cu toate acestea, cred că îmi era frig în interior. Sufletul îmi înghețase.❞

❝Un artist care nu putea face artă era un om mort.❞

❝Am încercat să adopt des atitudinea de nu am nevoie de nimeni și sunt independentă, mi-am împuiat capul cu tot felul de relații toxice care ajungeau să te marcheze, ceva ce eu nu mi-aș fi dorit pentru mine. Dar când îi vedeam pe ei doi – și îi vedeam cam zilnic – inima mea tânjea după ceea ce nu credeam că va avea niciodată.❞

❝Încă de când am descoperit vioara, aceasta a fost fericirea mea. Precum fumatul pentru unii, precum drogurile pentru alții, atunci când mă simțeam deprimată sau stresată, știam care era singurul viciu ce mă putea repara. Încă aveam instinctul de a scoate vioara din cutie atunci când nu mă simțeam bine. Dar nu puteam suporta oroarea de a cânta greșit unele note. Nu puteam să o dau în bară din nou. Puteam suporta orice eșec, dar nu acesta.❞

❝Și de data aceasta știam perfect de ce fugeam. Pentru că avea dreptate. Vioara era singurul lucru la care eram bună. Acum nu mai aveam nimic. Probabil de aceea mă și durea totul atât de tare. Nu mai aveam nimic de care să mă agăț.❞

❝Am renunțat să mai am fantezii romantice. Mă scufundam în filme și cărți de dragoste atunci când simțeam un gol. Credeam că mă ajutau. Dar în realitate nu făceau decât să mărească golul.❞

❝Era cel care îmi făcea să îmi bată inima în valuri de confuzie și teroare.❞

❝— Cred că am avut cea mai groaznică primă dragoste, căci am fost arsă de viu de el. De tine.❞

❝Și știam ce înseamnă să renunțo la o parte din tine, practic singura parte ce te făcea fericit.❞

❝— Încerc să nu mă gândesc, însă zilnic mă urmărește eșecul ăsta și cred că este ceva ce nu mă va lăsa niciodată să fiu liniștită. Este doar o altă cicatrice urâtă, dar asta este înăuntru. Și nu știu dacă o prefer pe cea interioară sau cea exterioară. Dor în moduri diferite, însă au aceași intensitate.❞

❝Știai tu ce era o pasiune? Pasiunea ce ținea locul mâncării în stomacul tău. Sau pasiunea ce aduna fiecare bucată din tine într-un întreg/ Pasiunea care își era prieten când nimeni nu se juca cu tine. Pasiunea ce îți era părinte când tu primeai urlete în loc de mângâieri. Pasiunea ce își asculta problemele când nu aveai încredere în nimeni altcineva. Și pasiunea cu care făceai dragoste când nimeni nu te iubea.❞

❝— Pentru că vioara era tot ceea ce iubisem vreodată. Și tot ce mă rănise mai profund.❞

❝Începeam să înțeleg perfect de ce Carson era așa schimbat. De ce nu mai era zvăpăiatul de odinioară. Pentru că nu mai avea nicio scânteie în viață ca să îi aprindă un foc al speranței.❞

❝Uram să știu că era rănit. Și mă uram pentru că uram asta. Căci nu trebuia să îmi pese de el.❞

❝— Nu mai am visuri și sunt atât de obișnuit cu pumnii că nici nu îi mai simt.❞

❝Era atât de aclamat și iubit, încât nu puteam înțelege cum de un om ca el devenise atât de sumbru și retras, de parcă nu mai avea pe nimeni în lume.❞

❝Voiam să salvez oameni. Dar cum puteam salva oameni când nu mă puteam salva singură?❞

❝Oricui i-ar fi fost greu să intre în mintea mea plină de sechele, care nu își putea da niciodată seama ce simțeam sau de ce mă comportam într-un anumit fel.❞

❝Mi-am închis ochii și mi-am permis să mă bucur de această senzație pentru că nu am mai trăit-o vreodată și voiam să fiu cât se poate de avară.❞

❝Credeam cu tărie că săruturile de dimineață aveau un alt impact față de săruturile de noapte. Le simțeam mai intime. Pe când cele de noapte erau mai pasionale.❞

❝— Nu poți repara totul sau pe toată lumea, Carson.❞

❝— Nu te mai comporta de parcă ești vinovat pentru fiecare lucru pe care oamenii de lângă tine îl pățesc.❞

❝— Tu ești responsabil doar de viața ta și ar trebui să începi să trăiești pentru tine, nu pentru alții.❞

❝— Fie familie, iubiți sau prieteni, nu poți salva pe toată lumea. Și nu ar trebui să salvezi pe nimeni. Oamenii ar trebui să se salveze pe ei înșiși, nimic mai mult. Pentru că așa este mersul lucrurilor. Dacă vei încerca să salvezi pe altcineva, nu doar că nu vei reuși, dar te vei pierde și pe tine pe parcurs.❞

❝Mă obișnuisem cu gândul că nu voi experimenta ceva de genul în viața asta. Și uite-mă aici, fericită.❞

❝Iertând. Ăsta era răspunsul. Îl iubeam pe Carson pentru că îl iertasem complet.❞

❝Cum spuneam, atunci când cântam o melodie în fața cuiva, sufletul lui se dezbrăca. Îmi dădeam seama dintr-o privire ce era acolo. Iar Carson era un suflet chinui, de care voiam să am grijă.❞

❝Oamenii de puțin cuvinte sunt cei ce simt totul intens, de obicei. Nimeni nu știe ce se află în sufeltul lor.❞

❝Carson avea același efect asupra mea ca și vioara. Îmi oferea liniște li entuziasm în același timp.❞

❝— Lumea va comenta chiat dacă ești imaginea perfecțiunii, chiar dacă ești imaginea defectului. La finalul vieții, ai vrea să știi că nu ai trăit pentru că ți-a fost frică să te bârfească când oricum au făcut-o? Sau vrei să știi că ai făcut tot ce ți-ai dorit, chit că ei au fost un ghimpe în coaste?❞

❝Puteam să aud cum inima mi se sfărâmă. Doar nu credeam că aș fi putut avea o poveste de dragoste frumoasă, nu-i așa?❞

❝Dacă durerea ar avea o expresie, accea ar fi fost expresia pe care Carson o purtase în acel moment. Și mă durea. Mă durea să știu că i-am provocat o asemenea reacție.❞

❝— Durerea înseamnă simțire, simțirea înseamnă trăire.❞

❝Îmi era ciudă totuși că el era singurul care plătea și noi toți ceilalți ne duceam viața mai departe. Asta făcea Carson. Se sacrifica.❞

❝Fiecare acțiune are o urmare. Asta am învățat din povestea noastră.❞

❝Îmi era dator acelei fete cu chip de înger care m-a calmat timp de luni de zile fără să știe asta. Și m-aș fi transformat în propriul ei înger păzitor doar ca să sștiu că nu va mai suferi pentru restul vieții. Nu merita să fie atinsă nici cu o pană.❞