Tușe de penel în Marbella: Vise în Culori de Marbella de Vera Price

 Indiferent de vremea de afară, mereu am iubit cărțile a căror acțiune se petrece în cadre de vară, cu vreme bună și cu protagoniști care se bucură de soare și de...iubire.

O astfel de carte este și primul volum al seriei Tușe de penel în Marbella, o carte plină de soare, artă și iubire...O iubire plină de năbădăi.

Îi mulțumesc mult Verei pentru exemplar și pentru oportunitatea de a citi această carte.

Despre ce este vorba în Vise în culori de Marbella?

Povestea îi prezintă pe Annalise și pe Marc, doi adulți care își refuză iubirea datorită rănilor pe care trecutul le-a adus amândurora.

Annalise Grant Miller este o tânără bântuită de un trecut negru, trecut care i-a adus o lipsă de încredere extremă în prezent și care i-a răpit strălucirea și pasiunea.

Pentru a-și oferi șansa unui nou început, Annalise se mută în Marbella, în căutarea inspirației, a păcii și a liniștii.

Marc Montiel nu mai crede în iubire din cauza unei experiențe urâte din trecutul său. Datorită a ceea ce a pățit în trecut, Marc a devenit un tânăr retras, focusat doar pe muncă și care și-a pierdut încrederea în femei.

Ce mi-a plăcut

Atmosfera

De-a lungul lecturii, atmosfera este una de vară, ducând cu gândul la o vacanță. Oferă un cadru liniștitor și plăcut acțiunii, în contrast cu zbuciumul interior a celor doi protagoniști.

Personajele

Atât cei doi protagoniști, cât și personajele secundare sunt frumos conturate. Se pune foarte mult accent pe felul lor de a fi și pe viețile lor. Felul în care sunt conturate personajele le face delicioase și pline de un farmec aparte.

Descrierile

Din punctul meu de vedere, descrierile din această carte sunt frumos conturate și echilibrate. Aceste descrieri ajută atât la conturarea peisajului și a cadrului în care se desfășoară acțiunea, cât și la caracterizarea personajelor.

Ce nu mi-a plăcut

Povestea de dragoste

Mi-ar fi plăcut ca idila dintre Annalise și Marc să fie conturată în mai multe detalii. Deși au fost prezentate unele momente între cei doi protagoniști, mi-ar fi plăcut să aflu mai multe detalii din relația lor romantică și nu numai.

Verdict final

În final, Vise în culori de Marbella primește 4.5 steluțe din 5. A fost o lectură plăcută, cu iz de vară și în spatele căreia se află o poveste de dragoste clădită pe două iubiri amare și pline de durere.

Cui recomand această carte

Recomand această lectură tuturor celor care își doresc să descopere o poveste de dragoste apărută în urma unor dezamăgiri. Această carte arată că și în urma unor dezamăgiri există loc pentru povești fericite și pline de pasiune.

Bonus: Citate care mi-au atras atenția

❝I-ai auzit spunând că nu poți fugi mai repede decât trecutul? Că inevitabil și fără îndoială, te va ajunge întotdeauna din urmă? Nu avea nicio importanță, își spusese Annalise, nu plănuia oricum să fugă pentru totdeauna. Tot ce voia era o pauză, un moment să respire liberă, să fie altcineva pentru o vreme.❞

❝— Din păcate și complet pe nedrept, vacanțele nu sunt menite să dureze pentru totdeauna.❞

❝— Când te îndrăgostești de un loc, te întorci. Găsești motive să te întorci mereu până nu mai găsești un motiv să pleci.❞

❝Lumea nu izbucnise în flăcări și nu existase nicio explozie, nici curcubeu, nici moarte și nici culori. Nu era mai puțin și nu era mai mult, era cu totul altceva – un loc întunecat cu lumină orbitoare, o liniște asurzitoare și o orchestră de sunete, totul și nimiv și restul dintre ele. Era la fel de înfricoșitor pe cât era de liniștitor, două lumi opuse întâlnindu-se pentru a o distruge, ci pentru a o întregi.❞

❝Marc îi fusese un cadou minunat fără ca măcar să știe. Îi înapoiase o parte din sufletul ei, o parte pe care o pierduse cu mult timp în urmă, o parte care acum tânjea după mai mult. În îmbrățișarea lui, în acea dimineață, se simțea de parcă ar fi ajuns în sfârșit acasă.❞

❝Sentimentul de apartenență îi trezi frica, alergând rapid și zdrobitor înainte ca mintea ei să o poată recunoaște și numi. Odată sentimentul identificat, trecutul veni năvală peste ea. Așa începuse totul și data trecută. Se abandonase în brațele unui străin ca să își spele singurătatea. Cerșise atenție doar ca să nu se trezească într-un pat gol și rece. Pornea încă o dată pe pașii trecutului. Un trecut de care încă nu reușise să se elibereze.❞

❝Pentru că Marc era în egală măsură prezent și trecut. Își putea imagina exact cum urma să decurgă totul și povestea o purta spre exact același punct în care se afla acum – pe fugă, încercând să scape de un trecut care îi provoca coșmaruri și atacuri de panică, încercând să construiască un prezent din rămășițele unei Annalise de care își aducea cu greu aminte.❞

❝Hacienda era pentru el un loc de refugi, iar Jonas știa să respecte un om care luptă cu demonii lui.❞

❝Annalise își încheiase vacanța și se întorsese la viața ei reală. O viață în care el nu exista, iar acum el trebuia să se întoarcă la viața lui reală. O viață în care să se prefacă că ea nu existase.❞

❝Aici, în semi-izolarea pe care și-o alesese, era locul perfect pentru a lucra la arta ei. Spațiul perfect pentru a începe sî te vindeci.❞

❝Simțea cu fiecare zi care trece că ceva renaște în interiorul ei, că teama și frigul din suflet se micșorează de la zi la zi. Era în siguranță. Era în sfârșit atât de departe de toți și de toate, atât de departe de fantomele trecutului.❞

❝― Da, și bani cam cumpără orice, îndeosebi frumusețea.❞

❝Arta era tot ce avea umanitatea mai frumos.❞

 ❝Ceea ce însemna că Annalise stătea pur și simplu închisă în casă, ca un prizonier într-o închisoare aurită. Un prizonier voluntar.❞

❝― Arta! Exact! Arta! Nu poți studia arta, nu o poți limita și nu o poți încadra după studii și ce au lucrat alții înainte. E artă pentru că înseamnă altceva, ceva ce se simte, nu se disecă. Nu e știință, pentru numele lui Dumnezeu! E expresie în formă unică.❞

❝Pierduse mai mult decât abilitatea de a picta în dezastrul care devenise viața ei. Și deși în fiecare zi câștiga câte un pic înapoi, era încă atât de departe de acel punct.❞

❝În afaceri, femeile erau pionii lui preferați. Nu puteai eșua în niciun proiect, oricât de dificil și imposibil de realizat ar fi fost, dacă aveai o femeie alături de tine. Modul lor de gândire era pe cât de complex pe atât de original și versatil, iar cuvântul imposibil, în loc să le descurajeze, avea doar scopul de a lansa o provocare pentru ele.❞

❝Pacostea singurătăți, asta era problema bărbaților. Din disperearea de a nu fi singuri, închideau ochii și se lăsau atrași în mirajul iubirii. Iubire, ce cuvânt de prost gust.❞

❝Da, era o problemă. Nu era pregătită. Nu era pregătită să îi cadă masca. Nu era pregătită să descopere că talentul ei murise, că se pierduse sau fusese redus la niște caricaturi ieftine. Să picteze și să încuie tablourile departe de ea fără să le mai privească apoi era ușor. Îi conferea un sentiment de siguranță. Pentru că încă nu știa sigur. Incertitudinea devenise pentru Annalise siguranță. Să se dezvăluie în fața cuiva, să lase pe cineva să îi vadă și să îi evalueze munca însemna să înfrunte adevărul. Iar ea nu știa cum ar fi putut continua când adevărul ar fi fost dezvelit. Nu era pregătită să stea față în față cu adevărul.❞

 ❝Dar știa, în adâncul sufletului ei, că nu va fi niciodată de ajuns doar să picteze. Că doar prin simplul fapt că picta nu însemna că se regăsise. Că singura ei salvare și singura ei regăsire nu stătea în recăpătarea abilității de a picta, ci în ecăpătarea talentului ei.❞

❝Atunci când picta nu surprindea ansamblul, doar bucăți, fragmente, frânturi. De privirea aceea de ansamblu, viziunea completă a ceea ce așternuse pe pânză, se ascundea ea. Pentru că acea privire de ansamblu i-ar fi dezgolit minciuna în toată urâciunea ei.❞

❝Mai voia puțin din iluzia pe care și-o construise înainte de a-și avea sufletul frânt din nou. De data aceasta fără putință de a mai fi vreodată reparat.❞

❝El nu fusese o greșeală într-un moment de slăbiciune. El fusese doar încă unul dintre mulți.❞

❝Părea că se afla pe drumul cel bun. Doar că drumul era înșelător. Era o nouă surpriză ascunsă chiar după curbura drumului. O farsă și o ironie a sorții. O ultimă festă jucată parcă pentru a-i demonstra că nu poate fugi nicăieri fără ca eșecul să o ajungă din urmă.❞

❝Timpul se scurgea în defavoarea ei. Își dăduse singură un ultimatum - februarie. Și orice piedici ar fi întâlnit oe drum, nu putea pierde din vedere obiectivul principal, singura ei prioritate - munca ei. Orice altceva nu avea decât să se ducă naibii.❞

❝Nu era vina ei că oamenii erau proști. Nu era vina ei că oamenii interpretau și trăgeau propriile concluzii fără să întrebe întâi.❞

 ❝Încetase să mai fie Marc, necunoscutul pe care îl întâlnise când sosise în această țară și care îi oferise acea noapte minunată. Acum era doar Marc, vecinul și parte dintr-un trecut pe care nu mai voia să-l viziteze.❞

❝Dar era o problemă pentru ea. O amintire constantă a eșecului ei.❞

❝Nu era pierdută, doar se schimbase. Arta ei se schimbase. Evoluase ca om, se schimbase dintr-o tânără idealistă într-o femeie matură și atinsă de urgia vieții, iar munca ei transgresase de asemenea. Picta ce era,.❞

❝Nu era pierdută, doar se schimbase. Arta ei se schimbase. Evoluase ca om, se schimbase dintr-o tânără idealistă într-o femeie naturală și atinsă de vraja vieții, iar munca ei transgregase de asemene. Picta ce era, ce simțea, ce trăia. Așa fusese dintotdeauna cu arta ei. Doar că era atcineva, trpirile ei erau altele și viața ei se schimbase, cicatrici adânci brăzdându-i sufletul, modelând-o și îmbrăcând-o într-o nouă formă a ei. Nu scăpase neatins de crudul și nemilosul eternul jucător cu sufletele oamenilor, pe care toți îl numeau destin.Și nici arta ei nu o făcuse. Erau îngemănate, parte din ea și din sufletul ei.❞

❝Aproape dansa parcurgând holul. Era întreagă din nou. De parcă toate îndoielile și toată nehotărârea ei fuseseră șterse cu buretele într-o clipită. Era din nou ea însăși. O nouă ea. Doar o ea întreagă, nu fragmentată în milioane de bucăți. Exista un viitor și ea putea privi, în sfârșit, încrezătoare către el.❞

❝Nu mai plânsese așa de foarte mult timp, sau poate niciodată. Plângea cu sughițuri, înecaându-se și cu tot trupul zguduit de spasme. Continuă așa minute îndelungate. Era un plâns catarhic, de eliberare, un rezumat al întregii ei existențe și cu precădere a ultimilor ani. Un plâns de eșec, de speranță, de optimism. Un plans prin care făcea pace cu ea însăși, prin care își acorda iertare, prin care își promitea un nou început. Un plâns salvator care marca un nou început și acceptarea a ceea ce devenise .❞

 ❝Era suficient că își dezvăluise bucăți din suflet în picturile ei. Asta nu își putuse reprima, dar nu ar fi putut să se exprime și în cuvinte. Ar fi dat viață unui trecut trist care trebuia uitat, nu resuscitat.❞

❝Mâncaseră în liniște, fiecare cu gândurile lui. Un milion de gânduri, un milion de întrebări nerostite, un milion de răspunsuri care vor rămâne secrete.❞

❝— Profesorul Morales mi-a reamintit recent că noi, artiștii nu ne aparținem. Aparținem lumii și nu aveam dreptul să ținem munca noastră doar pentru noi, să nu o împărtășim cu toți cei care au nevoie de ea.❞

❝Lucrurile urmau să se schimbe și nimic nu va mai fi la fel. Era un sentiment straniu, atât de mult anticipat și dorit, dar totuși atât de străin, de ciudat. Era nerăbdătoare în ceea ce va aduce viitorul, dublat de un sentiment de neliniște. Se aflau la un moment de cotitură și toți știau că, indiferent de opiniile Annalisei sau a profesorului Morales, niciunul încă nu întâlinse adevăratul judecător al artei lor - publicul.❞

❝Astăzi, mai mult decât oricând, avea nevoie de toată cofeina din lume. Prea mult alcool aseară, prea puțin somn azi noapte și prea mulți nervi în această dimineață.❞

❝El nu îi era indiferent, El era în mintea ei la fel cum și ea era într-a lui.❞

❝Sentimentul ăsta de sperența care se năștea în sufletul lui era atât de crud. Că poate ea simte ceva pentru el, că poate ea l-ar putea vrea în preajma ei, că poate ea i-ar putea răspunde la sentimente. Că poate ceva, orice, ar fi putut fi până la urmă între ei.❞

❝— Pentru că mă îndrăgostesc de tinr, pentru că trebuie să deschide garajul ăsta, pentru că trebuie să îmi cer iertare și să te fac să mă iert. Pentru toate astea. Deși nu știu încă în ce ordine să le îndeplinesc.❞

 ❝O voia pentru el, nu pentru o noapte, nu pentru o săptămână, o voia în casa lui, în patul lui pentru totdeauna. Annalise îi încălzea inima și aprindea focul din el, deșteapta tandrețea și stârnea pasiune.❞

❝Trebuia să fie iubire, nu? Era o nebunie poate, dar apoi iubirea e nebunie.❞

❝În lumina apusului, și în liniștea care se lăsase acum că toți muncitorii plecaseră, povestea Annalisei părea și mai sumbră, încărcată de o tristețe pe care Marc nu știa cum ar fi putut să o alunge, cum ar fi putut să facă să dispară acele umbre negre din privirea ei.❞

❝Înțelegea acum atât de multe, totul avea dintr-odată sens – atacurile ei de panică, fuga ei după prima noapte petrecută împreună, încăpățânarea ei de a-l ține la distanță, de a-și nega sentimentele pentru el, de a nu-l lăsa să se apropie de sufletul ei. Viață luase prea mult de la ea ca să mai aibă curajul să încerce din nou. Frica de a repeta trecutul era mai mare decât orice altceva, mai mare decât orice promisiune ar fu putut el să îi facă.❞

❝Nu putea să nu o iubească și mai mult pentru ce era. Nu putea să nu își dorească să fie a lui pentru totdeauna și să vegheze asupra ei pentru că nimic rău să nu i se întâmple vreodată. Nu putea să nu își dorească să o facă să creadă în iubire din nou. În iubirea lui.❞